17 definiții pentru înfiorat

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

înfiorat1 sn [At: DA/ P: ~fi-o~ / Pl: ~uri / E: înfiora] 1-4 Înfiorare (1-4). 5 (Mpp) Febră.

înfiorat2, ~ă a [At: CALENDARIU (1814), 162/2 / / P: ~fi-o~ / Pl: ~ați, ~e / E: înfiora] 1 Cuprins de fiori Si: neliniștit, speriat. 2 (Mpp) Bolnav de friguri. 3 (Rar) Fioros. 4 Emoționat. 5 (Rar) Tremurător.

ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. Cuprins de fiori. Își deschise ochii mari și cătă înfiorată în juru-i. VLAHUȚĂ, O. A. 143. ◊ Fig. Tot amarul se revarsă Pe strunele înfiorate. GOGA, P. 7. Vom fi singuri, singurei, Iar în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de tei. EMINESCU, O. I 75. – Pronunțat: -fi-o-.

ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-.Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-.Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

înfiora [At: BELDIMAN, N. P. II, 3 / P: ~fi-o~ / V: (cscj) ~ri, (reg) înhi~ / Pzi: ~rez, înfior / E: în- + fior] 1-2 vtr (A face ca cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de fiori Si: a (se) îngrozi, a (se) neliniști, a (se) speria. 3-4 vtr (A face pe cineva să sufere sau) a suferi o impresie adâncă Si: a (se) emoționa, a (se) tulbura. 5-6 vtr A (se) mișca ușor. 7 vr (Mpp; șîe a se ~ de friguri) A avea frisoane. 8 vi (Rar; fig) A tremura asemeni celui cuprins de frisoane.

ÎNFIORÁ, înfiorez și înfiór, vb. I. 1. Tranz. A face ca cineva să fie cuprins de fiori (de frică, de groază), a băga în fiori; a speria, a înfricoșa. El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137. Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62. ◊ Fig. Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477. Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210. ◊ Refl. Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330. Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147. Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. 2. Refl. Fig. A suferi o impresie puternică, a se pătrunde de un sentiment adînc; a se tulbura, a se emoționa. M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. F. 173. Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167. ◊ (Personificat) Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Tranz. Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113. O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65. 3. Tranz. A face să se miște ușor, să tremure. Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61. Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365. Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17. ◊ Fig. Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25. ◊ Refl. Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. F. 101. Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 129. ◊ (Poetic) Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144. – Pronunțat: -fi-o-.

A ÎNFIORÁ înfiór tranz. A face să se înfioare; a umple de fiori; a înspăimânta. [Sil. -fi-o-] /în + fior

A SE ÎNFIORÁ mă înfiór intranz. 1) A fi cuprins de fiori; a se speria tare; a se înspăimânta. 2) (despre corp sau părți ale lui) A se contracta involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se încreți. 3) fig. (despre frunze, iarbă, apă) A tremura ușor. /în + fior

înfiorà v. 1. a da fiori, a înfricoșa tare; 2. a simți fiori, a tremura de frică; 3. fig. mintea mi se înfioară AL.

înfiór și -éz, a v. tr. (d. fior). Fac să simtă fiorĭ: furia măriĭ îl înfiora. V. refl. Simt fiorĭ, mă umplu de mare groază: m’am înfiorat de adîncimea prăpăstiiĭ. Fig. Rar. Încrețesc o suprafață lină: pluta (undițeĭ) tremură și înfioară apa (Sadov. VR. 1920, 9, 365), apa se înfioară.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

înfiorá vb. (sil. -fi-o-), ind. prez. 1 sg. înfioréz/înfiór, 3 sg. și pl. înfioáră

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNFIORÁT adj. v. îngrozit.

ÎNFIORAT adj. cutremurat, încrîncenat, înfricoșat, îngrozit, inspăimîntat, zguduit, (înv. și pop.) spăimîntat, (reg.) înfricat, (înv.) spăimat. (A rămas ~ de vestea primită.)

ÎNFIORÁ vb. 1. îngrozi. 2. tremura. 3. v. tresălta. 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvâcneau și i se ~.)

ÎNFIORA vb. 1. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.) 2. a se cutremura, a se scutura, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 3. a fremăta, a palpita, a tresălta, a tresări, a vibra. (Se ~ de emoție.) 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvîcneau și i se ~.)

Intrare: înfiorat
înfiorat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfiorat
  • ‑nfiorat
  • înfioratul
  • înfioratu‑
  • ‑nfioratul
  • ‑nfioratu‑
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfiorata
  • ‑nfiorata
plural
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
  • înfiorații
  • ‑nfiorații
  • înfiorate
  • ‑nfiorate
  • înfioratele
  • ‑nfioratele
genitiv-dativ singular
  • înfiorat
  • ‑nfiorat
  • înfioratului
  • ‑nfioratului
  • înfiorate
  • ‑nfiorate
  • înfioratei
  • ‑nfioratei
plural
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
  • înfioraților
  • ‑nfioraților
  • înfiorate
  • ‑nfiorate
  • înfioratelor
  • ‑nfioratelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înfiorat, înfioraadjectiv

  • 1. Cuprins de fiori. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Își deschise ochii mari și cătă înfiorată în juru-i. VLAHUȚĂ, O. A. 143. DLRLC
    • format_quote figurat Tot amarul se revarsă Pe strunele înfiorate. GOGA, P. 7. DLRLC
    • format_quote figurat Vom fi singuri, singurei, Iar în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de tei. EMINESCU, O. I 75. DLRLC
  • 2. Emoționat, tulburat. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • vezi înfiora DEX '09 DEX '98

înfiora, înfiorverb

  • 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137. DLRLC
    • format_quote Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62. DLRLC
    • format_quote figurat Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477. DLRLC
    • format_quote figurat Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210. DLRLC
    • format_quote Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330. DLRLC
    • format_quote Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147. DLRLC
    • format_quote Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. DLRLC
  • 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. F. 173. DLRLC
    • format_quote Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167. DLRLC
    • format_quote personificat Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142. DLRLC
    • format_quote Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113. DLRLC
    • format_quote O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65. DLRLC
  • 3. A (se) mișca ușor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61. DLRLC
    • format_quote Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365. DLRLC
    • format_quote Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17. DLRLC
    • format_quote figurat Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25. DLRLC
    • format_quote Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. F. 101. DLRLC
    • format_quote Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 129. DLRLC
    • format_quote poetic Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144. DLRLC
etimologie:
  • În + fior DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.