înfiór și -éz, a -á v. tr. (d. fior). Fac să simtă fiorĭ: furia măriĭ îl înfiora. V. refl. Simt fiorĭ, mă umplu de mare groază: m’am înfiorat de adîncimea prăpăstiiĭ. Fig. Rar. Încrețesc o suprafață lină: pluta (undițeĭ) tremură și înfioară apa (Sadov. VR. 1920, 9, 365), apa se înfioară.