înfiorat¹ sn [At: DA/ P: ~fi-o~ / Pl: ~uri / E: înfiora] 1-4 Înfiorare (1-4). 5 (Mpp) Febră.

înfiorat², ~ă a [At: CALENDARIU (1814), 162/2 / / P: ~fi-o~ / Pl: ~ați, ~e / E: înfiora] 1 Cuprins de fiori Si: neliniștit, speriat. 2 (Mpp) Bolnav de friguri. 3 (Rar) Fioros. 4 Emoționat. 5 (Rar) Tremurător.

ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. Cuprins de fiori. Își deschise ochii mari și cătă înfiorată în juru-i. VLAHUȚĂ, O. A. 143. ◊ Fig. Tot amarul se revarsă Pe strunele înfiorate. GOGA, P. 7. Vom fi singuri, singurei, Iar în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de tei. EMINESCU, O. I 75. – Pronunțat: -fi-o-.

înfiora [At: BELDIMAN, N. P. II, 3 / P: ~fi-o~ / V: (cscj) ~ri, (reg) înhi~ / Pzi: ~rez, înfior / E: în- + fior] 1-2 vtr (A face ca cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de fiori Si: a (se) îngrozi, a (se) neliniști, a (se) speria. 3-4 vtr (A face pe cineva să sufere sau) a suferi o impresie adâncă Si: a (se) emoționa, a (se) tulbura. 5-6 vtr A (se) mișca ușor. 7 vr (Mpp; șîe a se ~ de friguri) A avea frisoane. 8 vi (Rar; fig) A tremura asemeni celui cuprins de frisoane.

ÎNFIORÁ, înfiorez și înfiór, vb. I. 1. Tranz. A face ca cineva să fie cuprins de fiori (de frică, de groază), a băga în fiori; a speria, a înfricoșa. El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137. Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62. ◊ Fig. Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477. Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210. ◊ Refl. Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330. Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147. Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. 2. Refl. Fig. A suferi o impresie puternică, a se pătrunde de un sentiment adînc; a se tulbura, a se emoționa. M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. F. 173. Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167. ◊ (Personificat) Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Tranz. Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113. O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65. 3. Tranz. A face să se miște ușor, să tremure. Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61. Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365. Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17. ◊ Fig. Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25. ◊ Refl. Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. F. 101. Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 129. ◊ (Poetic) Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144. – Pronunțat: -fi-o-.

A ÎNFIORÁ înfiór tranz. A face să se înfioare; a umple de fiori; a înspăimânta. [Sil. -fi-o-] /în + fior

A SE ÎNFIORÁ mă înfiór intranz. 1) A fi cuprins de fiori; a se speria tare; a se înspăimânta. 2) (despre corp sau părți ale lui) A se contracta involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se încreți. 3) fig. (despre frunze, iarbă, apă) A tremura ușor. /în + fior

înfiorà v. 1. a da fiori, a înfricoșa tare; 2. a simți fiori, a tremura de frică; 3. fig. mintea mi se înfioară AL.

înfiór și -éz, a -á v. tr. (d. fior). Fac să simtă fiorĭ: furia măriĭ îl înfiora. V. refl. Simt fiorĭ, mă umplu de mare groază: m’am înfiorat de adîncimea prăpăstiiĭ. Fig. Rar. Încrețesc o suprafață lină: pluta (undițeĭ) tremură și înfioară apa (Sadov. VR. 1920, 9, 365), apa se înfioară.

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

înfiorá vb. (sil. -fi-o-), ind. prez. 1 sg. înfioréz/înfiór, 3 sg. și pl. înfioáră

ÎNFIORÁT adj. v. îngrozit.

ÎNFIORAT adj. cutremurat, încrîncenat, înfricoșat, îngrozit, inspăimîntat, zguduit, (înv. și pop.) spăimîntat, (reg.) înfricat, (înv.) spăimat. (A rămas ~ de vestea primită.)

ÎNFIORÁ vb. 1. îngrozi. 2. tremura. 3. v. tresălta. 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvâcneau și i se ~.)

ÎNFIORA vb. 1. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.) 2. a se cutremura, a se scutura, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 3. a fremăta, a palpita, a tresălta, a tresări, a vibra. (Se ~ de emoție.) 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvîcneau și i se ~.)