ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa.

înființare sf [At: (a. 1794), ap. GCR II, 154/28 / Pl: ~țări / E: înființa] 1 Determinare a apariției unui lucru Si: creare, fondare, înființat¹ (1), întemeiere. 2 (Pex) Apariție din senin Si: înființat¹ (2). 3 Înfățișare a unei persoane într-un loc, pe neașteptate Si: înființat¹ (3). 4 (Înv) Realizare.

ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fundare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa.

ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; creare, fundare, întemeiere, instituire. Partidul și guvernul se îngrijesc zi de zi de dezvoltarea prin toate mijloacele a științei, de înființarea a numeroase institute de cercetări științifice, laboratoare, stații de experimentare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 368, 5/1. Din comitetul de inițiativă al țăranilor care doreau înființarea gospodăriei colective, lipsea unul singur: Lazăr lungu. MIHALE, O. 520. Am asistat la înființarea Societății literare și a societății Frăția și la răscularea de la 1848. GHICA, S. A. 41. ♦ (Rar) Realizare, executare. Mihai se dete cu totul pentru înființarea planului său. BĂLCESCU, O. II 183.

înființare f. acțiunea de a înființa: creațiune, fundațiune.

înființáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a înființa, creațiune, fundare.

ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

înființa [At: I. IVĂNESCU, P. 305/4 / Pzi: ~țez / E: în- + ființă] 1 vt A face să ia ființă Si: a alcătui, a crea, a fonda, a întemeia. 2 vr A se isca din senin. 3 vr (D. oameni) A se înfățișa undeva pe neașteptate.

ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă, a da ființă, a crea, a funda, a întemeia, a institui, a alcătui, a constitui. La Iași a fost înființată, în timpul domniei lui Vasile Lupu, «Academia Domnească» de la Trei Ierarhi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2872. Oastea... o înființă tot din oameni unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 5. Alexandru I... înființează o ierarhie bisericească și politică. NEGRUZZI, S. I 271. ◊ Refl. pas. În timpul lui Brîncoveanu s-au înființat patru tipografii noi în țară. IST. R.P.R. 211. 2. Refl. (Despre oameni, uneori cu o ușoară nuanță peiorativă) A apărea într-un loc (pe neașteptate); a se prezenta, a se înfățișa. În sfîrșit, duminecă înainte de amiazi se înființă în strada Argintari. REBREANU, R. I 179. Mă arătai mirat că se înființaseră cu toții așa devreme. M. I. CARAGIALE, C. 9. Se ține concurs... Se-nțelege că Niță n-a lipsit a se înființa la vreme. CARAGIALE, M. 135.

A ÎNFIINȚÁ ~éz tranz. (întreprinderi, instituții, organizații) A face să ia ființă (având temei real); a întemeia; a fonda. [Sil. -fi-in-] /în + ființă

A SE ÎNFIINȚÁ mă ~éz intranz. rar (despre persoane) A-și face apariția; a se înfățișa. /în + ființă

înființà v. a da ființă sau existență: a crea, a efectua.

înființéz v. tr. (d. ființă). Daŭ ființă, creez, instituĭ, fundez: a înființa o școală, un ziar, un premiŭ pentru o întrecere.

înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri

înființáre s. f. (sil. -fi-in-), g.-d. art. înființării; pl. înființări

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

înființá vb. (sil. -fi-in-), ind. prez. 1 sg. înființéz, 3 sg. și pl. înființeáză

ÎNFIINȚÁRE s. 1. constituire, creare, fundare, instituire, întemeiere, organizare, (astăzi rar) statornicire. (~ corpului grăniceresc.) 2. v. constituire.

ÎNFIINȚÁRE s. v. înfățișare, prezentare, venire.

ÎNFIINȚARE s. 1. constituire, creare, fundare, instituire, întemeiere, organizare, (astăzi rar) statornicire. (~ corpului grăniceresc.) 2. alcătuire, constituire, creare, desemnare, formare, instituire, numire, organizare, stabilire. (~ unei comisii.)

înființare s. v. ÎNFĂȚIȘARE. PREZENTARE. VENIRE.

Înființare ≠ desființare

ÎNFIINȚÁ vb. 1. a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a întemeia, a organiza, (astăzi rar) a statornici, (înv.) a sădi, a stabili, a statori, a temeli, (grecism înv.) a sistisi, (fig.) a urzi. (A ~ un așezământ.) 2. a întemeia, (înv.) a așeza. (Au ~ un nou sat.) 3. v. constitui.

ÎNFIINȚÁ vb. v. apărea, arăta, ivi, înfățișa, prezenta.

ÎNFIINȚA vb. 1. a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a întemeia, a organiza, (astăzi rar) a statornici, (înv.) a sădi, a stabili, a statori, a temeli, (grecism înv.) a sistisi, (fig.) a urzi. (A ~ corpul grănicerilor.) 2. a întemeia, (înv.) a așeza. (Au ~ un nou sat.) 3. a alcătui, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a numi, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie.)

înființa vb. v. APĂREA. ARĂTA. IVI. ÎNFĂȚIȘA. PREZENTA.

A înființa ≠ a lichida, a suprima

a se înființa la o bisericuță expr. 1. a sta la taclale, a sta de povești. 2. a practica jocuri de noroc pe bani.