ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezei; divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

îndumnezeire sf [At: MINEIUL (1776) 149¹ / Pl: ~ri / E: îndumnezei] 1 (Liv) Divinizare. 2 Preamărire. 3 (Fig) Asemănare cu Dumnezeu. 4 (Rel) Participare a credincioșilor la viața lui Dumnezeu prin energiile divine necreate. 5 Transfigurare prin perfecționarea naturii umane. 6 (Îe) ~ a firii omenești a Mântuitorului Dogmă cuprinsă în hotărârile Sinodului VI Ecumenic potrivit căreia firea umană a lui Iisus Hristos devine perfectă în limitele ei, fără să fie vorba de o schimbare a naturii umane în cea divină.

ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Livr.) Faptul de a îndumnezei; divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

ÎNDUMNEZEÍRE, îndumnezeiri, s. f. (Livresc) Faptul de a îndumnezei; divinizare, adorație; p. ext. beatitudine. A sărutării flacără suavă Umple-al nostru suflet cu-ndumnezeiri. MACEDONSKI, O. I 113. O noapte de acele ce nu le poți uita, Care... pun pe frunte raze de îndumnezeire. ALECSANDRI, P. I 133.

îndumnezeire f. divinizare: pun pe frunte raze de ’ndumnezeire AL.

îndumnezeíre f. Divinizare.

ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

îndumnezei [At: CORESI, EV. 497/18 / V: (înv) ~ia / Pzi: ~esc / E: în- + Dumnezeu] 1 vt (Liv) A diviniza. 2 vt (Liv) A preamări. 3 vr (Fig) A deveni asemănător cu Dumnezeu. 4 vr (Rel; d. credincioși) A participa la viața lui Dumnezeu prin energiile divine necreate. 5 vr (D. natura umană) A se transfigura, devenind, în limitele proprii, perfectă.

ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Livr.) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Livresc) A zeifica. Geniul grec... a îndumnezeit pe acești inventatori primitivi [ai focului]. GHEREA, ST. CR. III 189. ♦ A glorifica, a preamări, a diviniza. Eu am îndumnezeit în accente nepieritoare o franțușcă (= franțuzoaică) cu ochelari și cu ciuboțele. HOGAȘ, DR. II 61.

A ÎNDUMNEZEÍ ~iésc tranz. 1) A trata ca pe o divinitate; a diviniza; a zeifica. 2) fig. A ridica în slavă; a slăvi; a glorifica; a elogia; a cânta; a exalta. /în + Dumnezeu

îndumnezeì v. a diviniza: zile luminoase, ’ndumnezeite AL.

îndumnezeĭésc v. tr. (d. Dumnezeŭ). Deific, divinizez. Vechĭ. Îndumnezeĭez (v. intr.). Devin zeŭ.

îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii

îndumnezeíre s. f., g.-d. art. îndumnezeírii

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

îndumnezeí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndumnezeiáscă

ÎNDUMNEZEÍRE s. v. deificare, divinizare, zeificare.

îndumnezeire s. v. DEIFICARE. DIVINIZARE. ZEIFICARE.

ÎNDUMNEZEÍ vb. v. deifica, diviniza, zeifica.

îndumnezei vb. v. DEIFICA. DIVINIZA. ZEIFICA.

îndumnezeíre, îndumnezeiri s. f. Faptul de a (se) îndumnezei; participarea credinciosului la viața lui Dumnezeu prin energiile necreate; conținutul ontologic al comuniunii dintre om și Dumnezeu; divinație, adorație, zeificare. – Din îndumnezei.

îndumnezeí, îndumnezeisc vb. IV. Tranz. A adora pe cineva ca pe Dumnezeu; a diviniza, a preamări. ♦ A glorifica, a preamări. ♦ Refl. A deveni asemănător cu Dumnezeu. – Din pref. în- + Dumnezeu.