îndulcit, ~ă [At: MINEIUL (1776) 175¹/1 / Pl: ~iți, ~e / E: îndulci] 1 a (D. mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce prin adaos de zahăr, miere etc. 2 a (Înv; fig) Desfătat. 3 a (Înv; fig) Sedus. 4 a (Fig; îoc „aspru”) Îmblânzit. 5 a (Rar; d. o pedeapsă) Redus. 6 a (Fig) Satisfăcut. 7 a (Fig) Dedat la ceva plăcut. 8 sf (Trs) Turtă dulce preparată cu miere. 9 sf Ornament specific țăranilor din Rășinari. 10 a (Fig) Domol.

ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. Blînd, domol. Spuse flăcăul cu glas îndulcit. REBREANU, I. 23. Suflarea îndulcită a nopții. EMINESCU, N. 68. ◊ (Adverbial) Surîse îndulcit, dar pe fața lui, cu trăsăturile aspre statornicite de bătrînețe, nu mai apăru decît tot o strîmbătură. CAMIL PETRESCU, O. II 97.

îndulci [At: CORESI, EV. 158/37 / Pzi: ~cesc / E: in- + dulce] 1 vt A face mai bun. 2 vt A satisface. 3 vt A desfăta. 4 vt (D. purtare, vorbă, ton) A seduce. 5-6 vtr A (se) îmblânzi. 7-8 vtr (Rar; d. o pedeapsă) A (se) reduce. 9 vr (Îoc „post”) A se înfrupta din ceva nepermis. 10 vr A mânca ceva deosebit de gustos. 11-12 vtr (Înv) A dobândi. 13-14 vt A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce prin adaos de zahăr, miere etc. 15 vt (Pex; pop) A face mai gustos. 16 vr (Îe) A se ~ la ceva A descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu. 17 vr A trage folos din ceva. 18-20 vt (Fig) A face (mai puțin aspru) (mai puțin dur sau) mai puțin violent Si: a domoli, a estompa. 21 vr A mânca peste măsură. 22 vtf A face pe cineva să se înfrupte din ceva. 23 vtr (Rel; înv) A moșteni. 24-25 vtr (Udp „cu”) A (se) obișnui.

ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la mîncări și băuturi) A face să fie (mai) dulce. Rachiu îndulcit cu miere. CREANGĂ, A. 139. ◊ Fig. Colo-n umbra îndulcită de miroase-mbătătoare, Capul mic ei și-l ridică, nări îmflînd spre depărtare. EMINESCU, O. IV 129. ♦ (Popular) A face mai gustos. Pe masa Marinei fu așezat un lighean de tablă plin de icre negre proaspete, numai îndulcite c-o mînă de sare. BART, E. 194. ♦ Refl. (Despre mîncări și băuturi) A deveni dulce, a căpăta un gust dulce (de obicei plăcut). Ce-i amar se îndulcește, Ce-i mîhnit se-nveselește. ALECSANDRI, P. P. 336. 2. Refl. A mînca din mîncări gustoase (care nu sînt totdeauna la îndemînă); a se înfrupta. N-aveau decît o vacă, de la care se îndulceau ei amîndoi, cu doi fii ai lor. RETEGANUL, P. III 3. Hrană corbilor să-l dăm, Ca și ei să se-ndulcească, cînd și noi ne răzbunăm. NEGRUZZI, S. I 129. ◊ Expr. A se îndulci la (sau cu) ceva = a da de gustul unui lucru și a căpăta poftă să mai guști, să mai posezi; a se nărăvi la ceva, a se deda la..., a se obișnui cu... Hoțul, șiret și smerit, la pungi de parale... s-a îndulcit. ALECSANDRI, T. 201. S-o îndulcit cu chilipiruri, de cînd o pus mîna pe moșia cucoanei Săfticăi. id. ib. 258. 3. Tranz. A umple de mulțumire, a desfăta, a satisface. Muierea nu era mulțumită de loc că n-a luat și un purcel ca să aibă și copilașii ei cu ce să-și mai îndulcească inima. REBREANU, R. II 162. Găinile ei scurmă în ograda mea și ea nu-mi dă măcar un ou, să-mi îndulcesc cel suflet. DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Fig. Tu-mi îndulcești viața. ALECSANDRI, P. II 30. Hotărăște-te a-mi îndulci puținele zile ce mi-a mai rămas. NEGRUZZI, S. I 109. Numai una mă-ndulcește, Că neveasta mă-ndrăgește. TEODORESCU, P. P. 272. ◊ Refl. Înștiințați fiind de sosirea sa, l-au întîmpinat în grădina palatului sfetnicii și căpitanii și se îndulceau întrebîndu-l. SADOVEANU, D. P. 24. 4. Tranz. A înmuia, a reduce duritatea, asprimea, violența (cuiva sau a ceva). V. estompa. Pe urmă își îndulci glasul. REBREANU, R. I 198. Umbra tremurătoare a pomilor îndulcea albeața proaspătă a varului. MACEDONSKI, O. III 50. ♦ A face să fie mai bun; a îmblînzi. De venin să fie un suflet, sînt dureri care trebuie să-l îndulcească. EMINESCU, N. 73.

A ÎNDULCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se îndulcească; a face (mai) dulce. 2) pop. A aduce într-o stare de încântare; a umple de satisfacție; a desfăta. ~ viața cuiva. /în + dulce

A SE ÎNDULCÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre fructe, mâncăruri, băuturi etc.) A deveni (mai) dulce. 2) fig. A deveni mai bun sau mai blând; a se îmbuna; a se îmblânzi; a se înmuia. 3) A gusta puțin din ceva dorit; a se înfrupta. /în + dulce

îndulcì v. 1. a face dulce; 2. fig. a alina, a potoli. [Lat. DULCESCERE].

îndulcésc v. tr. Fac dulce. Fig. Alin, potolesc: a îndulci durerea. Înădesc, deprind cu ceva. V. refl. Mă fac dulce: fructele s’aŭ îndulcit. Fig. Mă alin, mă potolesc: durerea s’a maĭ îndulcit. Mă înădesc, mă deprind să: copiiĭ s’aŭ îndulcit la mere, să fure mere. V. dedulcesc.

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

îndulcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndulceáscă

ÎNDULCÍT adj. dulce. (Cafea ~.)

ÎNDULCIT adj. dulce. (Cafea ~.)

ÎNDULCÍ vb. v. atenua, calma, delecta, descrește, desfăta, diminua, domoli, înfrupta, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, răsfăța, reduce, scădea, slăbi, tempera.

îndulci vb. v. ATENUA. CALMA. DELECTA. DESCREȘTE. DESFĂTA. DIMINUA. DOMOLI. ÎNFRUPTA. LINIȘTI. MICȘORA. MODERA. PONDERA. POTOLI. RĂSFĂȚA. REDUCE. SCĂDEA. SLĂBI. TEMPERA.