îmbunat¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri / E: îmbuna] 1 Îmbunare (1). 2 Potolire. 3 Consolare. 4 Încurajare. 5 Binedispunere. 6 (Înv) Convingere. 7 (Reg) Promisiune. 8 (Asr) Mângâiere. 9 (Asr) încurajare. 10 (Iuz) Lingușire. 11 Împăcare. 12 (Șfg) Îmblânzire. 13-14 Îmbunare (13-14).

îmbunat², ~ă a [At: CORESI, PS. 391 / Pl: ~ați, ~e / E: îmbuna] 1 Devenit mai bun din punct de vedere moral. 2 Potolit. 3 Consolat. 4 Încurajat. 5 Binedispus. 6 Convins. 7 Care a tăcut o promisiune. 8 Care a fost făcut fericit. 9 Împăcat. 10 Determinat prin purtare bună să ofere ceva. 11 (Reg; d. știuleții de porumb) Aproape copt. 12 (D. vreme) îndreptată. 13 (Înv) Împodobit. 14 (Asr) Care a câștigat bunăvoința cuiva.

ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, potolit, calmat; (neobișnuit) blînd, binevoitor. Nevasta se-nvîrte, avînd Spre toți cîte-o vorbă-mbunată. COȘBUC, P. II 47.

ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.

îmbuna [At: VARLAAM, C. 306/2 / V: (cscj) ~ni / Pzi: ~nez, (Trs) îmbun / E: în- + bun] 1 vt A face pe cineva să devină mai bun. 2 vr A se îndrepta (din punct de vedere moral). 3-4 vtr A (se) liniști. 5-6 vtr A (se) consola. 7-8 vtr A (se) încuraja. 9-10 vtr A (se) binedispune. 11 vt (Înv) A convinge. 12 vt (Reg) A promite. 13 vt A se face plăcut cuiva printr-o atitudine lingușitoare. 14 vt (Înv) A face bine cuiva. 15 vt A face pe cineva fericit. 16-17 vtrr A (se) împăca cu cineva. 18 vt A spera să obțină ceva printr-o bună purtare. 19 vr (Reg; d. știuleții de porumb) A fi aproape copt. 20 vr (D. vreme) A se îndrepta. 21-22 vtr (Șfg) A (se) îmblânzi.

ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ♦ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite un necaz sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.

ÎMBUNÁ, îmbunez și îmbún, vb. I. Tranz. A face ca cineva (cu caracter rău) să devină (mai) bun. Credeam că nenorocirile mai îmbunează pe om. PREDA, Î. 19. ♦ A îmblînzi. Să scăpați de lătratul cînelui de pripas pe care-l puteți foarte lesne îmbuna. ODOBESCU, S. III 483. ♦ A face ca cineva care este supărat, trist, necăjit să-și uite necazul; a împăca, a liniști. Copiii mei cum să-i îmbun? Nevestei mele ce să-i spun, Cînd va-ntreba de El-Zorab? COȘBUC, P. I 111. O netezi duios pe frunte și se sili s-o îmbuneze cu vorbe dulci și înțelepte de mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 126. Se apropia de ea și da s-o mîngîie, ca s-o îmbuneze. CARAGIALE, O. III 33. ◊ Refl. După asigurările mele... s-a îmbunat. IBRĂILEANU, A. 60.

A ÎMBUNÁ ~éz tranz. A face să se îmbuneze; a îmblânzi; a domoli; a potoli; a tempera; a modera; a potoli. /în + bun

A SE ÎMBUNÁ mă ~éz intranz. 1) (despre ființe) A deveni mai bun; a se îmblânzi. 2) fig. (despre vreme) A căpăta un caracter mai liniștit (după furtună, ploaie îndelungată etc.); a se îmblânzi; a se domoli; a se potoli; a se liniști; a se tempera; a se modera; a se ogoi. /în + bun

îmbunà v. 1. a face mai bun: răsboiul îi va mai îmbuna soarta BĂLC.; 2. a (se) potoli; 3. a linguși cu măguleli.

îmbún și -éz v. tr. (d. bun). Fac pe cineva maĭ bun la inimă, îĭ potolesc mînia. Măgulesc, lingușesc. V. refl. Vechĭ. Mă adresez cu vorbă bună. Rar. Mă împac, reĭaŭ prietenia. Mă ĭaŭ cu binele, mă lingușesc. – Vechĭ și -nesc.

îmbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbuneáză

îmbuná vb., ind. prez. 1 sg. îmbunéz, 3 sg. și pl. îmbuneáză

ÎMBUNÁT adj. v. calmat.

ÎMBUNAT adj. calmat, domolit, îmblînzit, împăcat, liniștit, potolit. (Om ~ după o enervare.)

ÎMBUNÁ vb. v. calma.

ÎMBUNÁ vb. v. linguși.

ÎMBUNA vb. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) împăca, a (se) liniști, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a izbutit să-l ~.)

îmbuna vb. v. LINGUȘI.

A (se) îmbuna ≠ a (se) înrăi, a (se) încâina, a (se) încâinoșa

îmbunát, -ă, îmbunați, -te, adj. – Calmat, liniștit, potolit. – Din îmbuna (DEX, MDA).

îmbuná, îmbunez, vb. tranz., refl. – A (se) calma, a (se) liniști, a (se) potoli. – Din în- + bun (Scriban, DEX, MDA).