îndulcire sf [At: CORESI, EV. 38/2 / Pl: ~ri / E: îndulci] 1 Schimbare în bine. 2 Desfătare. 3 Seducție. 4 Îmblânzire. 5 (Rar) Reducere a unei pedepse. 6 Înfruptare din ceva nepermis. 7 Consumare a unui aliment deosebit de gustos. 8-9 Obținere a unui gust (mai) dulce prin adaos de zahăr, miere etc. 10 (Pex) Obținere a unui gust mai bun. 11 (Fig) Descoperire a unui lucru bun și căutare a lui mereu. 12 (Fig) Obținere a unor foloase din ceva. 13 Diminuare (a asprimii) (a durității sau) a violenței Si: domolire, estompare. 14 (Rar) Ghiftuire mâncând peste măsură. 15 Determinare a cuiva să se înfrupte din ceva. 16 (Înv; ccr) Lucruri dulci. 17 (Înv; pex) Mâncare. 18 (Înv) Bunătate. 19 (Mec) Amortizare.

ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci.

îndulci [At: CORESI, EV. 158/37 / Pzi: ~cesc / E: in- + dulce] 1 vt A face mai bun. 2 vt A satisface. 3 vt A desfăta. 4 vt (D. purtare, vorbă, ton) A seduce. 5-6 vtr A (se) îmblânzi. 7-8 vtr (Rar; d. o pedeapsă) A (se) reduce. 9 vr (Îoc „post”) A se înfrupta din ceva nepermis. 10 vr A mânca ceva deosebit de gustos. 11-12 vtr (Înv) A dobândi. 13-14 vt A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce prin adaos de zahăr, miere etc. 15 vt (Pex; pop) A face mai gustos. 16 vr (Îe) A se ~ la ceva A descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu. 17 vr A trage folos din ceva. 18-20 vt (Fig) A face (mai puțin aspru) (mai puțin dur sau) mai puțin violent Si: a domoli, a estompa. 21 vr A mânca peste măsură. 22 vtf A face pe cineva să se înfrupte din ceva. 23 vtr (Rel; înv) A moșteni. 24-25 vtr (Udp „cu”) A (se) obișnui.

ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la mîncări și băuturi) A face să fie (mai) dulce. Rachiu îndulcit cu miere. CREANGĂ, A. 139. ◊ Fig. Colo-n umbra îndulcită de miroase-mbătătoare, Capul mic ei și-l ridică, nări îmflînd spre depărtare. EMINESCU, O. IV 129. ♦ (Popular) A face mai gustos. Pe masa Marinei fu așezat un lighean de tablă plin de icre negre proaspete, numai îndulcite c-o mînă de sare. BART, E. 194. ♦ Refl. (Despre mîncări și băuturi) A deveni dulce, a căpăta un gust dulce (de obicei plăcut). Ce-i amar se îndulcește, Ce-i mîhnit se-nveselește. ALECSANDRI, P. P. 336. 2. Refl. A mînca din mîncări gustoase (care nu sînt totdeauna la îndemînă); a se înfrupta. N-aveau decît o vacă, de la care se îndulceau ei amîndoi, cu doi fii ai lor. RETEGANUL, P. III 3. Hrană corbilor să-l dăm, Ca și ei să se-ndulcească, cînd și noi ne răzbunăm. NEGRUZZI, S. I 129. ◊ Expr. A se îndulci la (sau cu) ceva = a da de gustul unui lucru și a căpăta poftă să mai guști, să mai posezi; a se nărăvi la ceva, a se deda la..., a se obișnui cu... Hoțul, șiret și smerit, la pungi de parale... s-a îndulcit. ALECSANDRI, T. 201. S-o îndulcit cu chilipiruri, de cînd o pus mîna pe moșia cucoanei Săfticăi. id. ib. 258. 3. Tranz. A umple de mulțumire, a desfăta, a satisface. Muierea nu era mulțumită de loc că n-a luat și un purcel ca să aibă și copilașii ei cu ce să-și mai îndulcească inima. REBREANU, R. II 162. Găinile ei scurmă în ograda mea și ea nu-mi dă măcar un ou, să-mi îndulcesc cel suflet. DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Fig. Tu-mi îndulcești viața. ALECSANDRI, P. II 30. Hotărăște-te a-mi îndulci puținele zile ce mi-a mai rămas. NEGRUZZI, S. I 109. Numai una mă-ndulcește, Că neveasta mă-ndrăgește. TEODORESCU, P. P. 272. ◊ Refl. Înștiințați fiind de sosirea sa, l-au întîmpinat în grădina palatului sfetnicii și căpitanii și se îndulceau întrebîndu-l. SADOVEANU, D. P. 24. 4. Tranz. A înmuia, a reduce duritatea, asprimea, violența (cuiva sau a ceva). V. estompa. Pe urmă își îndulci glasul. REBREANU, R. I 198. Umbra tremurătoare a pomilor îndulcea albeața proaspătă a varului. MACEDONSKI, O. III 50. ♦ A face să fie mai bun; a îmblînzi. De venin să fie un suflet, sînt dureri care trebuie să-l îndulcească. EMINESCU, N. 73.

A ÎNDULCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se îndulcească; a face (mai) dulce. 2) pop. A aduce într-o stare de încântare; a umple de satisfacție; a desfăta. ~ viața cuiva. /în + dulce

A SE ÎNDULCÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre fructe, mâncăruri, băuturi etc.) A deveni (mai) dulce. 2) fig. A deveni mai bun sau mai blând; a se îmbuna; a se îmblânzi; a se înmuia. 3) A gusta puțin din ceva dorit; a se înfrupta. /în + dulce

îndulcì v. 1. a face dulce; 2. fig. a alina, a potoli. [Lat. DULCESCERE].

îndulcésc v. tr. Fac dulce. Fig. Alin, potolesc: a îndulci durerea. Înădesc, deprind cu ceva. V. refl. Mă fac dulce: fructele s’aŭ îndulcit. Fig. Mă alin, mă potolesc: durerea s’a maĭ îndulcit. Mă înădesc, mă deprind să: copiiĭ s’aŭ îndulcit la mere, să fure mere. V. dedulcesc.

îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii

îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

îndulcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndulceáscă

ÎNDULCÍRE s. v. înfruptare.

îndulcire s. v. ÎNFRUPTARE.

ÎNDULCÍ vb. v. atenua, calma, delecta, descrește, desfăta, diminua, domoli, înfrupta, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, răsfăța, reduce, scădea, slăbi, tempera.

îndulci vb. v. ATENUA. CALMA. DELECTA. DESCREȘTE. DESFĂTA. DIMINUA. DOMOLI. ÎNFRUPTA. LINIȘTI. MICȘORA. MODERA. PONDERA. POTOLI. RĂSFĂȚA. REDUCE. SCĂDEA. SLĂBI. TEMPERA.

ÎNDULCÍRE (< îndulci) s. f. 1. Acțiunea de a (se) îndulci. 2. (FITOPAT.) Îndulcirea cartofilor = boală care apare când tuberculii de cartofi sunt ținuți timp mai îndelungat la tempraturi scăzute (în jurul a 0°C). Este cauzată de transformarea amidonului în glucoză. 3. (TEHN.) Tratament termic de recoacere aplicat oțelurilor călite în scopul micșorării durității și fragilității lor și al reducerii tensiunilor interne.