împărțire sf [At: CORESI, EV. 14 / Pl: ~ri / E: împărți] 1 (Înv) Alegere a unui lucru sau a unei ființe dintre altele de același fel Si: împărțit¹ (1), (înv) împărțiște 2 Separare în părți Si: împărțit¹ (2), (înv) împărțiște (2). 3 (Jur; înv) Divorț. 4 (Înv) Anulare a nunții Si: împărțit¹ (4), (înv) împărțiște (4). 5 (Înv) Părăsire a femeii Si: împărțit¹ (5), (înv) împărțiște (5). 6 Îndepărtare de cineva Si: împărțit¹, (înv) împărțiște (6). 7 (Înv) Izolare a unui element dintr-o mulțime Si: impărțit¹, (înv) împărțiște (7), împărțitură (1). 8-9 Desfacere în două sau în mai multe părți a unui întreg pentru a le distribui Si: impărțit¹ (8-9), (înv) împărțiște (8-9), împărțitură (2-3). 10-11 (Înv) Separare și distribuire a averii către (creditori sau) moștenitori Si: impărțit¹ (10-11), (înv) împărțiște (10-11), împărțitură (4-5). 12 (Jur; înv) Emancipare a unui copil de sub tutela părintească Si: impărțit¹ (12), (înv) împărțiște (12). 13 (Mat; îoc înmulțire) Efectuare a operației de divizare a unui număr prin altul Si: impărțit¹ (13). 14 (Tip) Distribuire a literelor, după tipărire, la locurile respective în casă (38) Si: impărțit¹ (14). 15 (Pex) Distribuire. 16 Răspândire. 17 (Pop) Risipă. 18 (Rar) Clasificare. 19 Împărtășire a unei păreri sau idei cu cineva Si: impărțit¹ (19). 20 Comunicare a unui lucru cuiva Si: impărțit¹ (20). 21 Participare împreună cu o altă persoană la un eveniment, la o manifestare etc. Si: impărțit¹ (21).

ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a împărți și rezultatul ei. 1. Divizare, separare în părți. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de cîte ori un număr se cuprinde într-altul. 2. Distribuire; repartizare. Conacul deveni curînd un furnicar de bărbați, femei, copii, toți îngrijorați să nu le ia alții înainte la împărțire. REBREANU, R. II 13S. ♦ Clasificare. Scrie-mi împărțirea florilor în familii și în care familie e... angelica. NEGRUZZI, S. I 99.

ÎMPĂRȚÍRE ~i f. 1) v. A ÎMPĂRȚI. 2) (în opoziție cu înmulțire) Operație aritmetică prin care se stabilește de câte ori un număr se cuprinde în altul. ~ea unui întreg în... /v. a împărți

împărțire f. 1. acțiunea de a împărți; 2. Aritm. diviziune; 3. distribuțiune.

împărțíre f. Acțiunea de a împărți, de a divide, de a distribui. Aritm. Diviziune, una din cele patru operațiunĭ pin care se împarte un număr în părțĭ egale.

ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire.

împărți [At: PSALT. SCH. 106 / Pzi: împart / E: ml *impartire] 1 vt (Înv) A alege un lucru sau o ființă dintre altele de același fel. 2-3 vtrr A (se) separa în părți. 4-5 vtr (Jur; înv) A divorța. 6 vt (Înv; c. i. nunta) A anula. 7 vt (Înv; c. i. femeia) A părăsi. 8 vr (Înv) A se îndepărta de cineva. 9 vt (Înv) A scoate un element dintr-o mulțime Si: a izola. 10-11 vtr A (se) diviza în părți. 12-13 vtr A (se) despărți în două sau în mai multe părți spre a le distribui. 14-15 vr (Înv) A-și diviza averea în mai multe părți și a o distribui (creditorilor sau) moștenitorilor. 16 vt (Jur; înv) A lăsa un copil să plece de la casa părintească. 17 vt (Rar) A clasifica. 18 vt (îoc a înmulți) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul. 19 vt (Tip) A distribui literele după tipărire, la locurile respective în casă (38). 20 vt (Îe) A nu avea ce ~ (sau a nu avea nimic de ~t) cu cineva A nu avea nimic în comun cu cineva. 21 vt (Îe) A-i ~ cuiva colacul A vedea pe cineva mort. 22 vu (Pop) A-i fi sortit cuiva ceva. 23-24 vtr A (se) răspândi. 25 vt (Pop) A cheltui risipind. 26 vt A împărtăși o părere, o idee cu cineva. 27 vt A comunica ceva cuiva. 28 vi A participa împreună cu cineva la un eveniment, la o manifestare etc.

ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritmetică) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire.

ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. A diviza, a desface, a separa în părți (adesea pentru a lua fiecare partea ce i se cuvine). Eu de-am avut un singur ban L-am împărțit cu tine. COȘBUC, P. I 77. Și-a împărțit averea în două părți. CARAGIALE, O. III 60. De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Cînd vreți, puteți prea lesne pămîntul să-mpărțiți. EMINESCU, O. I 59. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun cu cineva. Chiar dacă mă oprește cineva, mă lasă... neavînd cu mine nimica de împărțit. SADOVEANU, Z. C. 324. Nu mai avem nimica de-mpărțit împreună! CARAGIALE, O. III 43. Nu-ți vreu nici rău, nici bine, N-am ce împărți cu tine. ALECSANDRI, P. P. 42. ◊ Refl. Se împart flăcăii în cete. STANCU, D. 173. Limba romînească are patruzeci și una de slove care se împart în trei soiuri. NEGRUZZI, S. I 8. ♦ (Mat.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. Șase împărțit la doi. 2. Tranz. A da (mai multora, făcînd parte fiecăruia), a distribui. Dacă stăpînirea împarte moșia, apoi are s-o împartă la cei săraci și fără pămînt. REBREANU, R. I 239. O să-ți poruncească a împărți daruri în dreapta și-n stinga. CARAGIALE, O. III 67. Stăpînul pămîntului făcu trei părți din domeniul său, din care două le împărți în părți mici pe la coloniștii săi și ceealaltă fu cultivată de aceștia în folosul lui. BĂLCESCU, O. I 137. ◊ (Ironic) Împărți la întîmplare o droaie de ghionturi. REBREANU, R. I 115. ◊ Absol. Cine împarte parte-și face. ♦ (În practica religiei creștine; folosit și absolut) A da de pomană (lucruri de mîncare) la anumite sărbători. Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare. CREANGĂ, A. 4. ♦ Unipers. (În superstiții) A-i fi sortit, ursit (ceva). Poate că asta ne-a fost împărțită, să nu fim aproape deolaltă. RETEGANUL, P. IV 66. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A împărtăși (ceva cu cineva). Luă în brațe pe această biată fată... cu care împărțise soarta sa. NEGRUZZI, S. I 26. 4. Refl. A se răspîndi, a se împrăștia, a se risipi. Iară cornul plin de jale Sună dulce, sună greu. Blîndu-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet Mai încet, tot mai încet. EMINESCU, O. I 104. Părul ei, după moda de atuncea, se împărțea despletit pe umerii și spatele sale. NEGRUZZI, S. I 145. ◊ Tranz. Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34. – Prez. ind. și: împărțesc.

A ÎMPĂRȚÍ împárt tranz. 1) A face să se împartă. 2) rar (obiecte eterogene amestecate) A repartiza în clase și categorii; a categorisi; a clasifica. 3) mat. A supune operației aritmetice a împărțirii. ~ zece la cinci. 4) (bunuri materiale) A da conform unor principii; a repartiza; a distribui. ~ averea. ◊ A nu avea ce ~ cu cineva a nu avea nimic comun cu cineva. 5) (bucurii, necazuri etc.) A suporta împreună; a împărtăși. /<lat. impartire

A SE ÎMPĂRȚÍ pers. 3 se împárte intranz. 1) (obiecte integrale) A desface în două sau în mai multe părți; a se diviza; a se divide. 2) rar A se împrăștia în toate părțile; a se răspândi. /<lat. impartire

împărțì v. a face părți: 1. Aritm. a divide; 2. a distribui: a împărți premii; 3. a separa un ce comun: ce avem de împărțit cu el? [Lat. IMPARTIRE].

împárt și împărțésc, a -í v. tr. (în și parte). Despart, divid: a împărți o pîne în treĭ, un număr în părțĭ egale. Distribuĭ: a împărți pîne săracilor. A avea ceva de împărțit cu cineva, a avea cu el afacerĭ de rezolvat, a avea motive de neînțelegere.

împărțésc, V. împart.

împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri

împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri

împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă

împărțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împártă

ÎMPĂRȚÍRE s. 1. împărțeală. (~ bunurilor.) 2. dividere, divizare, diviziune, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 3. v. descompunere. 4. despărțire, diviziune. (~ în capitole a unei cărți.) 5. v. atribuire. 6. v. distribuire. 7. v. aranjare.

ÎMPĂRȚIRE s. 1. împărțeală. (~ bunurilor.) 2. dividere, divizare, diviziune, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 3. desfacere, descompunere, despărțire, divizare, fracționare, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 4. despărțire, diviziune. (~ în capitole a unei cărți.) 5. atribuire, distribuire, repartizare. (~ unor loturi de casă.) 6. distribuire, distribuție, repartiție, repartizare, (înv.) repărțire. (~ unor ajutoare.) 7. aranjare, așezare, clasare, clasificare, distribuire, ordonare, repartizare, rînduială, rînduire, sistematizare. (~ elementelor unui ansamblu.)

Împărțire ≠ înmulțire

ÎMPĂRȚÍ vb. 1. a despărți, a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a îmbucătăți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata în trei.) 2. v. descompune. 3. a diviza, a fragmenta, a segmenta. (A ~ o frază în propoziții.) 4. v. atribui. 5. v. distribui. 6. v. aranja. 7. v. împărtăși.

ÎMPĂRȚÍ vb. v. despărți, divorța, separa.

ÎMPĂRȚI vb. 1. a despărți, a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a îmbucătăți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata în trei.) 2. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărți, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 3. a diviza, a fragmenta, a segmenta. (A ~ o frază în propoziții.) 4. a atribui, a da, a distribui, a repartiza. (A ~ loturi de casă țăranilor.) 5. a distribui, a repartiza, (înv.) a repartira, a repărți. (A ~ pîinea.) 6. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a întocmi, a ordona, a organiza, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 7. a împărtăși. (Au ~ aceeași soartă.)

împărți vb. v. DESPĂRȚI. DIVORȚA. SEPARA.

a împărți două paie la trei măgari expr. (pop., glum.) a împărți o cantitate (de alimente etc.) sau o sumă infimă (de bani) între două persoane.

a împărți urări de mamă expr. (glum., eufem.) a înjura (pe cineva) de mamă.

a-și împărți ridichea și covrigul expr. (intl.) a împărți în mod egal bunurile furate.