îmbrâncire sf [At: (a. 1794) GCR. II, 153/22 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ri / E: îmbrânci] 1 Împingere a cuiva cu un brânci Si: busculadă, îmbrânceală (1), îmbrâncit¹ (1), îmbrâncitură (1) Vz ghiontuială. 2 Împingere bruscă și violentă, repetată, între mai multe persoane Si: îmbrânceală (2), îmbrâncit¹ (2), îmbrâncitură (2). 3 Dare afară Si: îmbrâncit¹ (3), îmbrâncitură (3). 4 Respingere bruscă Si: îmbrâncit¹ (4), îmbrâncitură (4). 5 Mers greu (din cauza bătrâneții, slăbiciunii, sărăciei) Si: îmbrâncit¹ (5). 6 (Înv; fig) Îndemnare insistentă către ceva Si: îmbrâncit¹ (6). 7 (Înv; fig) Stimulare. 8 (Înv; fig) Alungare.

îmbrânca v vz îmbrânci

îmbrânci [At: PANN, E. II, 138/23 / V: (cscj) ~nca, zb~ / Pzi: ~ncesc / E: în- + brâncă¹] 1 vt A da brânci. 2 vt A împinge pe cineva cu putere. 3 vt A da afară. 4 vt A respinge brusc. 5 vi A merge greu, din cauza bătrâneții, slăbiciunii, sărăciei. 6 vi (Îe) A ~ncat de tot A slăbit. 7 vi (Îae) A sărăcit. 8 vi (Îae) Umblă pe brânci.

ÎMBRÎNCÍ, îmbrîncesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A împinge cu violență, a respinge în mod brusc, a da brînci. Ducîndu-l pe poarta curții, mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I 156. Toți o îmbrînciră zicîndu-i să iasă afară. ȘEZ. VI 175. Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmhrîncea. ALECSANDRI, P. P. 204. ◊ Refl. reciproc. Te-ai băgat cu el printre vînzătorii de ziare, care se îmbrînceau și se ghionteau. PAS, Z. I 166. Arnăuții se-mbrîncea, Pe Iordachi s-arunca. ALECSANDRI, P. P. 182. (Poetic) Valurile vin să se joace-n nisip, Îmbrîncindu-se unul pe altul. LESNEA, I. 38. – Variantă: brînci vb. IV.

A ÎMBRÂNCÍ ~ésc tranz. (persoane) A împinge violent (cu mâinile). [Sil. îm-brân-] /în + brâncă

A SE ÎMBRÂNCÍ mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de brânci (unul cu altul). [Sil. îm-brân-] /în + brâncă

îmbrâncì v. 1. a da brânci, a împinge afară; 2. fig. a excita: provocând dorințe, dulce le îmbrâncește BOL.

îmbrîncésc v. tr. (d. brîncă). Daŭ brîncĭ, împing afară orĭ în colo: bețivu fu îmbrîncit. Fig. Îndemn, împing: inima-l îmbrîncea să se ducă. – Și brîncesc: c’o mînă e brîncit spre bară (VR. 1911, 8, 212).

îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri

îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri

îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă

îmbrâncí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbrânceáscă

ÎMBRÂNCÍRE s. ghiontire, îmboldire, îmbrânceală, îmbrâncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire.

ÎMBRÂNCÍ vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brânci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popândi.

ÎMBRÎNCI vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi.

ÎMBRÎNCIRE s. ghiontire, îmboldire, îmbrînceală, îmbrîncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire.