împins¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: împinge] 1-4 Împingere (1-4). 5 Luptă. 6-7 Împingere (6-7). 8 (Ccr) Îmbrâncire (2). 9-10 Împingere (9-10). 11 (Înv) Dovedire. 12 (Fig) Respingere. 13 (Fig) Izgonire. 14-17 (Fig) Împingere (14-17). 18 (Irn) Mituire.

împins², ~ă a [At: PSALT. 248/9 / V: (înv) împăns, ~pens / Pl: ~nși, ~e / E: împinge] 1 Care și-a schimbat poziția fiind mișcat prin forță. 2 A cărui avansare este provocată de cineva sau de ceva. 3 (Fig; d. fenomene) A cărui producere este determinată de cineva sau de ceva. 4 Mutat din loc fără violență. 5 Agresat². 6 Dat la o parte de cineva care își face loc într-o mulțime. 7 Care este apăsat cu putere. 8 (Fig) Ajutat². 9 (Fig) Pentru care s-a intervenit astfel încât să ajungă la o situație socială nemeritată. 10 (Fig) Respins². 11 (Fig) Izonit². 12-13 (Fig) Îndemnat sau silit de cineva să facă ceva. 14 (Fig) Determinat de către soartă, destin, condiții obiective, să ajungă într-o anumită situație.

împinge¹ [At: PSALT. SCH. 186/6 / V: ~pân~, ~pen~ / Pzi: împing / Ps: ~nsei (înv) ~inșu / Par: -ins / E: ml *impingo, -ere] 1 vt A mișca prin forță ceva sau pe cineva schimbându-i poziția în direcția dorită. 2 vt A face să avanseze. 3 vt (Fig) A face să se producă un fenomen. 4 vt A muta ceva din loc fără violență. 5 vrr A se lupta. 6 vr A-și face loc într-o mulțime. 7 vrr (Îe) A se ~ cu vorba A se îndemna. 8 vi A apăsa cu putere, a se lăsa cu toată greutatea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 9 vi (Îe) A ~ Ia roată cu cineva A ajuta pe cineva. 10 vi A merge din greu. 11 vt (Prt) A interveni pentru cineva ca să ajungă, din punct de vedere social, la o situație nemeritată. 12 vt (Înv) A dovedi. 13 vt (Fig) A respinge. 14 vt (Fig) A izgoni. 15 vt (Fig) A îndemna pe cineva spre ceva. 16 vt (Fig) A sili pe cineva să facă ceva. 17 vt (Îe) A ~ păcatul (sau păcatele, sau dracul, ori mititelul) să facă ceva A face ceva regretabil. 18 vt (Fig) A determina pe cineva soarta, destinul, condițiile obiective să ajungă într-o anumită situație. 19 vt A duce, a purta până departe. 20 vr A se înghesui pentru a putea înainta. 21 vt A îmbrânci. 22 vt (Reg) A cheltui. 23 vt A plăti. 24 vt (Îlv) A ~ bani (cuiva) A mitui (pe cineva).

împinge² vt [At: DR III, 734 / Pzi: împing / Ps: ~nsei / Par: ~ins / E: ml *impendo, -ere] A plăti.

ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa, a muta (pe cineva sau ceva) din loc, exercitînd o apăsare. Observînd că o carte din bibliotecă ieșea din rînd afară, o împinsei înăuntru. ARGHEZI, P. T. 153. A deschis apoi fereastra, și pe colțuroasa stîncă, Hohotind, a-mpins cadavrul în prăpastia adîncă. COȘBUC, P. I 121. Vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. CREANGĂ, O. A. 295. El ștergarul i-l desprinde și-l împinge lin la vale, Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I 84. ◊ Fig. Nu eroii, nu personalitățile creează istoria, ci poporul împinge înainte istoria și creează eroi. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 36. Spune, femeie, dacă-ți mai vine să mori, cînd feciorii tăi... împing lumea înainte. DAVIDOGLU, M. 96. ◊ Absol. Împinge, răstoarnă și dă năvală drept în odaia lui. GHICA, S. A. 31. ♦ Fig. A înălța, a întinde. Carpații își împing spre miazănoapte înălțimile, învălite în codru. VLAHUȚĂ, O. A. 408. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. Acolo cînd am ajuns Și în poartă am împins, Doru m-o văzut ș-o rîs. ȘEZ. II 9. ◊ Fig. Valurile împing puternic, dar nicăieri apa nu trece de gît. CAMIL PETRESCU, U. N. 311. ♦ A duce, a purta. Măria-sa Alexandru și-a împins steagurile pînă la un loc ce se chema Dumbrava Mestecănișului. SADOVEANU, F. J. 759. S-au iscat mărturii precum că noi de ani de zile împingem vitele noastre la pășune pe hotarul Murgenilor. id. O. VII 104. ♦ Fig. (Adesea peiorativ) A ajuta (pe cineva) să ajungă la o situație. ◊ Expr. A împinge (cuiva) bani = a mitui (pe cineva). După ce mi-au luat fetița, n-am stat cu mînile-n sîn... am împins bani comandanților de jandarmi. CAMILAR, N. II 168. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. În drum spre casă, argatul trecu pe la chiabur, împins de grija vițelușului. MIHALE, O. 503. Eu te voi împinge tot spre adevăr. ISPIRESCU, U. 23. Se simți... înfiorată de o faptă la care o împinsese o pornire furioasă de gelozie. NEGRUZZI, S. I 23. ◊ Expr. A-l împinge (pe cineva) păcatul (sau păcatele) să (sau de...) v. păcat. 3. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte; a se îngrămădi, a-și face loc. Soldații... se împing către Serdici. SAHIA, N. 120. ♦ Tranz. A îmbrînci. Nu mă-mpinge... că amețesc. CARAGIALE, O. I 120. ◊ Refl. reciproc. Și pe gios se tăvălea, Unul pe-altul se-mpingea. ALECSANDRI, P. P. 146. 4. Tranz. Fig. (Învechit) A respinge, a nu primi, a îndepărta de la sine. Ștefan, împingînd aceste condiții înjositoare, armia otomană nu mai întîrziă de a intra în Principat. ARHIVA R. I 106. – Forme gramaticale: perf. s. împinsei, part. împins.

A ÎMPÍNGE împíng tranz. 1) (persoane, lucruri etc.) A deplasa prin aplicarea unei forțe de apăsare. ~ dulapul. 2) (persoane) A face să se miște prin acțiunea bruscă și puternică a brațelor. ~ pe cineva în prăpastie. 3) (lucruri) A vârî cu forța, îndesând (într-un spațiu limitat); a bucși. ~ hainele în valiză. ◊ ~ bani (cuiva) a mitui (pe cineva). 4) fig. (persoane) A determina prin diverse mijloace (la o acțiune). ~ la revoltă. 5) fig. (persoane) A ajuta să ajungă (la o situație nemeritată). /<lat. impingere

A SE ÎMPÍNGE mă împíng intranz. pop. A-și face loc (înainte) înghesuindu-se sau dând brânci. /<lat. impingere

împinge v. 1. a urni din loc, a da înainte: a împinge carul; 2. fig. a îmboldi: a împinge la muncă. [Lat. IMPINGERE].

2) împíng, -píns, -pínge v. tr. (maĭ vechĭ împeng, d. lat. im-péndere, a cheltui, a sacrifica, a plăti, ca încing 2 d. incéndere. V. pre-ping). Vechĭ. Adeveresc, dovedesc: cele ce nu le putea împenge (Cod. Vor. 66, 7). Azĭ (Dac. 3, 734). Plătesc o sumă.

1) împíng, -píns, a -pínge v. tr. (lat. im-pĭngĕre, -pactum, a împinge, d. pángere, a înfige, rudă cu pagină, propag, compact, pact și vgr. pégnymi, înțepenesc, încheg, pektós, închegat [V. piftie]; it. impingere și impignere, pv. empenher, vfr. empeindre, cat. empenyer). Fac să înainteze exercitînd o presiune: locomotiva mișcă vagoanele saŭ trăgîndu-le, saŭ împingîndu-le. Îmbrîncesc, izbesc: servitoriĭ l-aŭ împins afară pe acel obraznic. Fig. Îndemn: a împinge pe cineva la muncă. – Vechĭ ping (pin afereză din împing saŭ lat. *pingo, refăcut din impingo).

împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns

împínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns

ÎMPÍNGE vb. 1. v. îmbrânci. 2. v. mâna. 3. v. antrena.

ÎMPÍNGE vb. v. alunga, goni, izgoni, îndemna, respinge, stimula.

ÎMPINGE vb. 1. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) îmbrînci, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi. (Nu vă mai ~ atîta!) 2. a antrena, a tîrî. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

împinge vb. v. ALUNGA. GONI. IZGONI. ÎNDEMNA. RESPINGE. STIMULA.

împínge (împíng, împíns), vb. – 1. A mișca, a deplasa din loc exercitînd o apăsare. – 2. A face să înainteze, să progreseze. – 3. A face favoruri. – 4. A îmboldi, a incita, a mișca. – 5. (Înv.) A respinge. – Mr. pingu, pimșu, pimtu. Lat. impĭngĕre (Pușcariu 788; Candrea-Dens., 1391; REW 4309; DAR), cf. it. (im)pingere (calabr. mpingere), prov. empenher, v. fr. empeindre, cat. empenyer. Var. pinge, foarte rară, nu este reprezentantă directă a lat. pingere, ci a rezultat cu afereză de la (m)pinge. – Der. împingător, adj. (stimulant, incitant; instigator); împinsătură, s. f. (împingere; apăsare). DAR, urmîndu-l pe Giuglea, Dacor., III, 734, consideră că împinge „a cheltui”, „a face eforturi economice” reprezintă lat. impendĕre, cu aceeași confuzie ca încinde-încinge; însă ex. aduse nu sînt convingătoare, și se explică mai bine prin lat. impĭngĕre.

fabrica de tuns ouă / de împins vagoane și lustruit tampoane expr. (glum.) loc inexistent; nicăieri.

mutră de-împins vagoane expr. (d. oameni) urât; grosolan, necioplit; cu o înfățișare neplăcută.