ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puțin. ♦ Tranz. A-și șterge, a-și usca lacrimile, ochii, obrajii. 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. ♦ A slei, a epuiza, a secătui. ♦ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Mănâncă de zvântă. [Prez. ind. și: zvântez] – Lat. *exventare.

zvânta [At: BIBLIA (1688), 102¹/35 / V: (îvr) zvin~, (reg) zvinți, / S și: sv~ / Pzi: zvânt, (îvr) ~tez / E: ml exventare] 1-2 vtr A (-și) pierde din umezeală (la aer sau la soare) Si: a (se) usca, (îvp) a se zbici³ (1-2), a se zbiciula² (1-2). 3 vr (Rar; d. rouă) A se evapora (4). 4 vt (C. i. lacrimi, sudoare; p. ext fața) A șterge. 5 vt(a) (Fig) A zdrobi (14). 6 vt (Pop; c. i. resurse, bunuri materiale, bani etc.) A secătui. 7 vt (Îvr) A aerisi (2). 8 vt (Îvr; c. i. obiecte) A agita în bătaia vântului. 9 vt (Nob) A azvârli în sus. 10 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în bătaie A bate zdravăn.

ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puțin. ♦ Tranz. A-și șterge, a-și usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. ♦ A slei, a epuiza, a secătui. ♦ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Mănâncă de zvântă. [Prez. ind. și: zvântéz] – Lat. *exventare.

ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici. ♦ Tranz. A șterge, a usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. A distruge, a nimici. Deteră în păgâni de-i zvântară (ISPIRESCU). ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate foarte tare. ♦ A slei, a secătui (prin jafuri, furturi). ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Bea de zvântă. [Prez. ind. și: zvântez] – Lat. *exventare.

A ZVÂNTÁ zvânt tranz. 1) A face să se zvânte; a zbici. 2) fig. A face să nu mai existe; a șterge de pe fața pământului; a nimici; a distruge; a prăpădi. ◊ ~ în bătaie (sau bătăi) pe cineva a bate foarte tare pe cineva. Bea de zvântă bea foarte mult. 3) A face să nu mai dispună de ceva; a secătui; a slei. ~ de bani. [Și. zvântez] /<lat. exventare

A SE ZVÂNTÁ mă zvânt intranz. A se usca puțin (la suprafață); a se zbici. Rufele s-au zvântat. /<lat. exventare

zvinta v vz zvânta

zvinți v vz zvânta

zvînta vb. I. 1 tr., refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puțin. Pe lîngă garduri, s-a zvîntat pămîntul (TOPÎR.). ♦ (tr.; compl. indică lacrimi, sudoare sau, ext., ochi, obraji) A face să se usuce ștergînd. Își zvînta din cînd în cînd colțul pleoapelor cu marginea batistei (COCEA). 2 tr. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. Să afle el, mă zvîntâ! (MIR.). ◊ (în prop. consec., legat de diverse vb., exprimă intensitatea acțiunilor respective) Cum nu ești cu ochii pe ei, fură de zvîntă (SADOV.). Mănîncă de zvîntă. * Expr. A zvînta în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva) v. bătaie. ♦ (compl. indică bani, bunuri, resurse materiale etc.) A slei, a epuiza, a secătui. Tata a zvîntat tot ce era în casă mai de preț (CĂL.). • prez.ind. zvînt, (înv., reg) -ez. /lat. *exventare.

ZVÎNTA, zvînt, vb. I. Tranz. 1. A face să piardă din umezeală, a usca puțin; a zbici. [Vîntul] năvălea furtunos pe cîte o uliță, încrețind apa lăculețelor, zvîntînd noroaiele și vechile cărări. MIHALE, O. 267. O prăjină pe care se scot în zilele senine și cu soare albiturile și șorțurile la zvîntat. PAMFILE, I. C. 441. La mal d-am ieșit, Din nări c-am suflat, Toate le-am zvîntat, Nimic n-am stricat. TEODORESCU, P. P. 56. ◊ Refl. Pe lîngă garduri s-a zvîntat pămîntul. TOPÎRCEANU, B. 4. (În contexte figurate) Drumul nostru tot nu s-a zvîntat De sîngele ce-a curs prin ani de moarte. DRAGOMIR, P. 57. ♦ A șterge un obiect umed, pentru a-l usca. Las’să plouă!... Tu, iubite, Numai tu să-mi vii acasă, Ți-oi zvînta obrajii umezi Cu năframă de mătasă. IOSIF, T. 244. Ș-atunci ea, cînd el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvîntă-n loc de cîrpă, Mîneca de la cămașă. COȘBUC, P. I 97. ♦ A face să sece (o sursă de umezeală). Puțin stă așa, și odată-i fulgeră prin minte un gind care-i zvîntă izvorul lacrimilor. CARAGIALE, S. 10. ♦ Fig. A secătui, a slei, a epuiza. Bîntuirile cumplite ale turcilor... ce zvîntau țara pe-ntrecutele. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Bea de zvîntă. ▭ Oameni răi, băiatule. Cum nu ești cu ochii pe ei, fură de zvîntă. SADOVEANU, M. C. 29. Am cunoscut pe crudul Corița, care bătea pe verii mei de-i zvîntă. GHICA, S. 258. 2. (Folosit și absolut) A distruge, a prăpădi, a nimici. Puind mîna pe însuși armele turcilor, deteră în păgîni de-i zvîntară. ISPIRESCU, M. V. 31. Făt-Frumos lovea cu pala de zvîntă, în toate părțile. id. L. 156. ◊ Expr. A zvînta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. (Eliptic) Vă zvînt! Vă sparg capetele... Nici unul nu mai prind, dacă mă reped în voi. PREDA, Î. 10. 3. (Neobișnuit)-A ridica, a zvîrli în sus. Guvernul să îndeasă... ca să apese mai greu și, prin presiunea sa, să zvînte în sus pe popor. ODOBESCU, S. III 336. – Prez. ind. și: zvîntez (ALECSANDRI, O. 176).

svântà v. 1. a usca la vânt: lanul ce ’n soare se svântează fumegând AL.; 2. a seca: plânse de li se svânta lacrimile Isp.; 3. fig. a strica, a prăpădi: iepele asvârliau din copite de svântau unde loviau ISP. [Laț. *EXVENTARE (din VENTUS)].

zvînt și -éz, a -á v. tr. (d. vînt saŭ lat. eventare, pop. *ex-ventare; it. sventare, pv. esventar, fr. éventer. V. avînt 2). Usuc puțin la vînt: drumu, rufele s’aŭ maĭ zvîntat. Fig. Potopesc, nimicesc, prăpădesc: bețivanu zvînta butoaĭele, l-a bătut de l-a zvîntat! V. ujujesc.

zvântá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. zvânți, 3 zvấntă; conj. prez. 3 să zvấnte

zvântá vb., ind. prez. 1 sg. zvânt / zvântéz, 3 sg. zvântă; conj. prez. 3 sg. și pl. zvânte

zvînta

ZVÂNTÁ vb. 1. v. usca. 2. v. nimici.

ZVÂNTÁ vb. v. descărca, deșerta, goli, snopi, stâlci.

ZVÎNTA vb. 1. a se usca, a se zbici, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. a distruge, a nimici, a potopi, a prăpădi, a sfărîma, a zdrobi, (înv. și pop.) a pierde, a răpune, a risipi, (pop.) a isprăvi, a zdrumica, (înv. și reg.) a sodomi, (reg.) a litrosi, (prin Transilv.) a potroși, (înv.) a cura, a nimicnici, a potrebi, a stropși, a tîrî, a zdruncina, (grecism înv.) a afanisi, (fig.) a secera, a spulbera. (I-a ~ pe dușmani.)

zvînta vb. v. DESCĂRCA. DEȘERTA. GOLI. SNOPI. STÎLCI.