ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici. ♦ Tranz. A șterge, a usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. A distruge, a nimici. Deteră în păgâni de-i zvântară (ISPIRESCU). ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate foarte tare. ♦ A slei, a secătui (prin jafuri, furturi). ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Bea de zvântă. [Prez. ind. și: zvântez] – Lat. *exventare.