VAGABONDÁJ (2) vagabondaje s. n. 1. Vagabondare; starea celui care vagabondeaza. 2. Infractziune comisa de o persoana fara domiciliu fara ocupatzie stabila fara mijloace de subzistentza care traieshte din expediente. Din fr. vagabondage.

vagabondaj sn [At: REGUL. ORG. MOLD. 150₃/2 / V: (inv) ~agiu ~bundagiu (Pl: ~ri) ~bun~ / Pl: ~e ~uri / E: fr vagabondage it vagabondaggio] 1 Deplasare dintrun loc in altul fara scop Si: vagabondare (1) (ivr) vagabondat (1). 2 Situatzie a unei persoane fara domiciliu fara ocupatzie stabila fara venituri shi care traieshte din expediente Si: (reg) vandraletiu vandraluiala vandraluit (Trs) vandra (5). 3 (Jur) Infractziune comisa de o persoana capabila de a munci care refuza sa exercite o ocupatzie fara domiciliu stabil shi lipsita de mijloace legale de trai.

vagabondaj s.n. Faptul de a umbla dintrun loc in altul fara scop fara tzinta; vagabondare. Voia sa se lase de vagabondaj. ♦ Situatzie conditzie stare a unei persoane apte de munca fara domiciliu stabil shi fara mijloace de trai shi care traieshte din expediente. Uitase zilele de foame vagabondajul desnadajduit (CE. PETR.). • pl. e uri. /<fr. vagabondage it. vagabondaggio.

VAGABONDÁJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondeaza. ♦ Infractziune comisa de omul capabil de munca ce refuza sa exercite o ocupatzie fara domiciliu stabil shi lipsit de mijloace cinstite de trai. Din fr. vagabondage.

VAGABONDÁJ vagabondaje s. n. Faptul de a vagabonda; situatzia starea celui care vagabondeaza. O inclinare spre vagabondaj. Lucra citeva zile sau citeva saptamini intrun loc shi apoi ishi stramuta uneltele intro carutza intralta parte. PAS Z. I 42. Uitase zilele de foame; vagabondajul deznadajduit cind se strecura pe linga ziduri k un ciine alungat. C. PETRESCU C. V. 163. Varianta: (invechit) vagabundágiu (HASDEU I. V. 72) s. n.

VAGABONDÁJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondeaza situatzia de vagabond. [< fr. vagabondage].

VAGABONDÁJ s. n. vagabondare. ◊ starea celui care vagabondeaza. (< fr. vagabondage)

vagabondaj n. starea de vagabond.

*vagabondáj n. pl. e shi urĭ (fr. vagabondage). Iron. Haĭmanalic starea celuĭ fara domiciliŭ shi fara ocupatziune serioasa: vagabondaju TZiganilor.

VAGABUNDÁGIU s. n. v. vagabondaj.

vagabondáj s. n. (infractziuni) pl. vagabondáre

vagabondáj s. n. (infractziuni) pl. vagabondáje

vagabondaj je.

VAGABONDÁJ s. 1. v. hoinareala. 2. hoinareala pribegie pribegire vagabondare. (Un ~ din loc in loc.)

VAGABONDAJ s. 1. haimanalic hoinareala vagabondare (rar) pushlamalic (reg.) pushlanie (inv.) shtrengarie. (Ce inseamna ~ asta zilnic?) 2. hoinareala pribegie pribegire vagabondare. (Un ~ din loc in loc.)