VAD, vaduri, s. n. 1. Loc în albia unui râu, unde apa e puțin adâncă, permițând trecerea prin apă de pe un mal pe altul. ♦ P. gener. Albie, matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de irigație, jgheab. ♦ Fig. Loc de trecere; drum, cale; p. ext. loc de scăpare, de salvare. 2. Țărm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat în apropierea unei mari căi de comunicație, care asigură o clientelă numeroasă; p. ext. sursă bună de câștig. – Lat. vadum.

vad² sn vz vadiu

vad¹ sn [At: PO 112/17 / V: (reg) vat / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml vadum] 1 Porțiune îngustă din albia unei ape curgătoare cu malurile joase și cu apa puțin adâncă, permițând trecerea prin apă de pe un mal pe altul Si: (înv) ghecet (1). 2 Porțiune dintr-o apă (curgătoare) pe unde se poate trece, dintr-o parte în alta, cu barca, cu bacul etc. 3 (Pop; îcn; îe) A încerca (sau a cerca, a prinde) ~ul cu nebunul (sau cu nerodul) A se încrede în omul prost sau necugetat. 4 (Pop; îe) A(-și) face ~ A(-și) face loc de trecere. 5 (Îae) A pătrunde. 6 (Fig; îae) A (se) răspândi. 7 (Fig; îae) A (se) face cunoscut. 8 (Fig; îae) A căuta un pretext, o ocazie pentru a merge undeva Si: a-și face cale. 9 (Pop; îe) A nu avea~ A nu avea scăpare. 10 Loc din albia unui râu, dintr-o baltă etc. unde apa este adâncă (și lină), favorabilă pescuitului. 11 (Reg) Loc la malul unui râu unde se adapă vitele când sunt la pășune. 12 (Trs) Copcă (în gheața unui râu, a unei bălți etc.) 13 (Udp „de”) Loc pe cursul unui râu unde malul și debitul apei permit amplasarea unor agregate (moară, piuă, ferăstrău etc.) care sunt acționate prin forța hidraulică. 14 (Reg; pex; la moară) Canal prin care se abate apa. 15 (Reg; pex; la moară) Căderea apei. 16 (Reg; pex; la moară) Iaz. 17 (Îrg) Loc la țărmul mării² favorabil acostării vaselor¹. 18 (Fig; adesea în legătură cu verbul „a avea”) Loc (în apropierea unei importante căi de comunicație) care asigură unui negustor, unui local etc. clientelă numeroasă și câștig. 19 (Fig; pex) Sursă bună de câștig. 20 Albie (minoră) a unei ape curgătoare Si: făgaș (10), matcă, pat¹, (îvr) scafă. 21 Canal de irigație.

vad s.n. 1 Porțiune îngustă din albia unei ape curgătoare, cu malurile joase și cu apa puțin adîncă, permițînd trecerea prin apă, cu piciorul, cu căruța etc., de pe un mal pe altul. ◊ Expr. A(-și) face vad = a) a(-și) face loc de trecere; a pătrunde; b) fig. a (se) răspîndi, a (se) face cunoscut. A încerca (sau a prinde) vadul cu nebunul (sau cu nerodul) = a se încrede în omul prost sau necugetat. A nu avea vad = a nu avea scăpare. ◊ Fig. Un om care... încercase multe vaduri de amărăciune (GAL.). ♦ Porțiune dintr-o apă (curgătoare) pe unde se poate trece, dintr-o parte în alta, cu bacul, cu barca etc. ♦ Fig. Loc de scăpare, de salvare; mijloc favorabil. Eu cercam un vad Să ies la lumea largă (EMIN.). 2 Albie (minoră), matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de scurgere, jgheab. 3 Loc pe cursul unui rîu unde malul și debitul apei permit amplasarea unor agregate (moară, piuă etc.) care sînt acționate prin forța hidraulică. 4 Loc la țărmul mării favorabil acostării vaselor; mal, liman. 5 Fig. Loc situat în apropierea unei mari căi de comunicație, care asigură unui negustor o clientelă numeroasă. Hanul avea un vad bun. ♦ Ext. Sursă bună de cîștig. • pl. -uri, (înv.) -ure. /lat. vadum.

VAD, vaduri, s. n. 1. Loc situat pe cursul unui râu, unde malul e jos și apa puțin adâncă, permițând trecerea prin apă de pe un mal pe altul. ♦ P. gener. Albie, matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de irigație, jgheab. ♦ Fig. Loc de trecere; drum, cale; p. ext. loc de scăpare, de salvare. 2. Țărm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat în apropierea unei mari căi de comunicație, care asigură unui negustor o clientelă numeroasă; p. ext. sursă bună de câștig. – Lat. vadum.

VAD, vaduri, s. n. 1. Loc (adîncit în pămînt) pe unde curge o apă (v. albie, matcă); p. ext. apă, valuri. Vadul își murmură cîntul Și foile sîsîie ca șerpoaicele. BENIUC, V. 99. Se auzea slab gîlgîitul vadurilor Moldovei. SADOVEANU, O. I 57. Tu împletești în curcubeie Comoara lacrimilor noastre Și cel mai scump nisip tu-l duci în vadul Dunării albastre. GOGA, F. 16. În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale. COȘBUC, P. I 191. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad. EMINESCU, O. I 204. ◊ Fig. I se rumpe A lui suflet, cînd privește peste-al vremurilor vad. EMINESCU, O. IV 113. 2. Loc pe cursul unui rîu, unde malul, e jos și apa puțin adîncă, permițînd trecerea prin apă de la un mal la altul. La vadul Popricanilor călărimea ieșise cu caii la adăpat. SADOVEANU, O. VII 24. Lîngă vad de ape grele, Dornic, murgul mi-am oprit. CERNA, P. 142. Nu puteam hotărî un vad de trecere, nu pentru picior, dar nici măcar pentru ochi. HOGAȘ, M. N. 217. Ei zboar-o vijelie, trec ape făr’de vad, Naintea lor se-nalță puternic vechii munți. EMINESCU, O. I 98. ♦ Fig. Loc de trecere, p. ext. loc de salvare, de scăpare. Pe-aici și-au făcut vad oștile turcești. VLAHUȚĂ, R. P. 19. Eu cercam un vad Să ies la lumea largă. EMINESCU, O, I 92. Că urîtul n-are vad Decît scîndura de brad. ALECSANDRI, P. P. 307. 3. Țărm, mal, liman. Lîngă vaduri, se zăresc niște cîrciume ticăloase. RUSSO, O. 152. Sări-n mare Ca o floare Și-mi ieși-n vad Ca un brad. TEODORESCU, P. P. 71. 4. Loc situat în apropierea unei căi mai mari de comunicație, pe unde trece multă lume și care asigură unui negustor o clientelă numeroasă și un cîștig bun; p. ext. afaceri prospere. Vad bun, treabă bună, mai ales în alegeri, cînd cartierul general al bătăliei pe mahala era în cîrciuma lui. PAS, Z. I 152. Umblă... după o prăvălie cu vad bun. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 56. Gherasim luă conducerea comerțului, păstrînd aceeași firmă care făcuse un vad așa de bun. BART, E. 322.

vad n. 1. locul puțin adânc al unei ape unde se poate trece pe jos; 2. locul unde se poate clădi o moară sau o cârciumă și unde țăranii pot veni cu înlesnire din toate părțile: moara are vad, e foarte cercetată, are mulți mușterii; a-și face vad, a răsbate; 3. fig. a vremilor vad EM. [Lat. VADUM].

vad n., pl. urĭ (lat. vadum, it. sp. vado, pv. guat, fr. gué, cat. guau, pg. vao). Locu pe unde se poate trece un rîŭ cu picĭoru, cu caru saŭ călare saŭ pe unde e malu maĭ lin și apa maĭ neadîncă. Fig. Loc pe unde trece multă lume, și decĭ bun de cîrcĭumă, moară ș. a.: are moara vad. L. V. Plajă, liman. Fără vad, fără voĭe, fără gust: mă gătiĭ fără vadu mĭeŭ (Dîmb. CL. 1911, 583).

Râul-Vadului m. 1. afluent de-a dreapta Oltului, pe la fostul hotar; 2. trecătoare numită obișnuit Câineni.

vad s. n., pl. váduri

vad s. n., pl. váduri

VAD s. v. albie, curs, matcă, (pop.) făgaș, pat, (înv. și reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut ușor ~ul râului.)

VAD s. v. copcă, liman, litoral, mal, margine, ochi, țărm.

VAD s. (GEOGR.) albie, curs, matcă, (pop.) făgaș, pat, (înv. și reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut ușor ~ rîului.)

vad s. v. COPCĂ. LIMAN. LITORAL. MAL. MARGINE. OCHI. ȚĂRM.

vad (-duri), s. n. – 1. Loc de trecere pe cursul unui rîu. – 2. (Înv.) Port, ambarcader. – 3. Pasaj, loc pe unde se trece. – 4. Loc cu mori, loc bun pentru a amplasa o moară de apă. – 5. Loc bun pentru negoț, unde există multă concurență. Lat. vădum (Pușcariu 1849; REW 9120a), cf. it., sp. vado, prov. guat, fr. gué, cat. guau, port. vao. – Der. vădui, vb. (a trece prin vad); vădărit, s. n. (taxă de trecere); vădar, s. m. (încasator de vădărit); vădos, adj. (care are vad), pe care REW 9120 îl trimite la lat. vadōsus.

vad, vaduri, s.n. – Locul unde apa unui râu e mai mică, malurile sunt joase și se poate trece prin apă cu carul; vad de care; prihod, șar, hat, trecătoare: „Cu un prărocuț de brad / Unde-a si mai mândru vad” (Papahagi, 1925: 226). ♦ (top.) Vad, sat aparținător de com. Copalnic Mănăștiur; Vadu Izei, comună suburbană (Sighet). – Lat. vadum „vad; fundul mării ” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

vad, -uri, s.n. – 1. Locul unde apa unui râu e mai mică, malurile sunt joase și se poate trece prin apă cu carul; vad de care; prihod, șar, hat, trecătoare: „Cu un prărocuț de brad / Unde-a si mai mândru vad” (Papahagi 1925: 226). 2. Vadu Izei, loc. situată la 6 km de Sighet, la confluența râului Mara cu Iza. – Lat. vadum „vad”.

GURA VADULUI, com. în jud. Prahova; 2.554 loc. (1995). Combinat de vinificație (Tohani). Biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1816), în satul Tohani.

POIANA VADULUI, com. în jud. Alba, situată pe partea de E a m-ților Bihor; 1.329 loc. (2003). Punct de plecare spre vf. Curcubăta Mare din m-ții Bihor și spre Muntele Găina. Până la 17 febr. 1968, satul și com. P.V. s-au numit Neagra.

vad, vaduri s. n. (intl.) loc convenabil pentru o lovitură / pentru comiterea unei infracțiuni.