TÓNIC A tonici ce adj. s. f. s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poarta accentul care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor shi al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta intai a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta intai a modului major sau minor. 3. Adj. s. n. (Substantza medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; intaritor fortifiant. Din fr. tonique it. tonico.

tonic ~a [At: EPISCUPESCU PRACTICA 403/7 / Pl: ~ici ~ice / E: fr tonique ngr τονικός] 12 sn a (Substantza medicament) care are proprietatea de a reface shi de a fortifica un organism slabit Si: fortifiant intaritor reconfortant reconstituant tonifiant (12). 3 a (Fig) Care da puteri morale Si: intaritor reconfortant. 4 a (Lin; d. vocale silabe etc.) Care poarta accentul. 5 a (Muz; is) Accent ~ Accent muzical al vocalelor shi al silabelor. 6 a (Muz; pex; ias) Accent expirator sau de intensitate. 7 sf (Muz) Treapta intai a modurilor major sau minor. 8 sf (Muz) Acord construit pe o tonica (7).

TÓNIC A tonici ce adj. subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poarta accentul care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor shi al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta intai a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta intai a modului major sau minor. 3. Adj. s. n. (Substantza medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; intaritor fortifiant. Din fr. tonique it. tonico.

TÓNIC A tonice adj. 1. (Despre vocale sau silabe) Care poarta accentul care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor shi al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. Versificatzie silabotonica v. silabic. ♦ (Muz.; substantivat f.) Treapta intiia a oricarei game. In gama sol major sol e tonica. 2. Care are proprietatea de a reface de a fortifica un organism slabit; intaritor. Vin tonic.

TÓNIC A adj. 1. (Despre o vocala o silaba) Pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accent muzical; (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. 2. (Med.; shi s.n.) (Substantza medicament) care intareshte organismul reface fortzele; intaritor. // (SHi in forma toni tono) Element prim shi secund de compunere savanta cu semnificatzia „intaritor” „care fortifica”. [< fr. tonique it. tonico cf. gr. tonikos].

TÓNIC A I. adj. (despre vocale silabe) care cade accentul. ♦ accent ~ = accent muzical. (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. II. adj. s. n. (medicament) care tonifica organismul reface fortzele; reconfortant reconstituant fortifiant; tonifiant. III. s. f. (muz.) treapta principala (intai) a modurilor major shi minor; acord pe aceasta treapta. (< fr. tonique it. tonico)

TÓNIC ~k (~ci ~ce) 1) (despre vocale sau silabe) Care poarta accent; cu accent; accentuat. ◊ Accent ~ accent muzical cu care se rostesc vocalele shi silabele. 2) med. (despre substantze medicamente) Care intareshte organismul; cu proprietatzi de intarire a organismului; intaritor; fortifiant; reconfortant; tonifiant. Vin ~. /<fr. tonique

tonic a. ce indica tonul: accent tonic. ║ n. Med. medicament ce da activitate organelor.

*tónic a adj. (vgr. tonikós). Med. Intaritor: vin tonic. S. n. pl. e. Medicament intaritor: a lua tonice. Gram. Care arata tonu cuvintuluĭ: accent tonic (V. ritmic). Muz. Caracteristic tonuluĭ: nota tonica. S. f. pl. e shi ĭ. Nota fundamentala a unuĭ ton.

tónic¹ adj. m. pl. tónici; f. tónica pl. tónice

tónic adj. m. pl. tónici; f. sg. tónica pl. tónice

TÓNIC adj. v. intaritor.

TÓNIC adj. s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocala ~; silaba ~.) 2. adj. s. v. intaritor.

tonic adj. v. INTARITOR.

TONIC adj. s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocala ~; silaba ~.) 2. adj. s. (FARM.) fortifiant fortificant intaritor reconfortant tonifiant (rar) reconstituant (inv.) reconfortator. (Un medicament ~.)

Tonic ≠ aton atonic

TÓNIC A adj. (< tr. tonique it. tonico cf. gr. tonikos): in sintagmele accent tonic silaba tonica shi vocala tonica (v.).

tonicsolfa metoda elementara de notatzie (I) shi instructzie muzicala inventata in Anglia la inceputul sec. 19 de catre muziciana shi profesoara Sarah A. Glover (perfectzionata apoi de pastorul J. Curwen) pentru simplificarea studiului shi executarii cantului coral. Era bazata pe silabele doh ray me fah soh lah te (pronuntzate conform limbii engleze) shi consta in a atribui silabei doh valoarea de tonica* mobila aplicata in locul tonicii oricarei game* majore* (la fel tonica mobila lah pentru gamele minore*) amintind metoda solmizarii*. Eliminand portativul* folosind anumite semne conventzionale pentru indicarea duratei* notelor sistemul t. oferea incepatorilor posibilitatea de a intona in scurt timp o piesa muzicala. A cunoscut un mare succes iar in 1862 a fost introdus in toate shcolile pop. engl. extinzanduse shi in alte tzari in primul rand in fostele colonii.

SILABOTÓNICA (< silaba + tonic) adj. Versificatzie ~ = versificatzie care se bazeaza deopotriva pe numarul silabelor dintrun vers shi pe repartizarea accentelor.