tipic² ~a [At: HASDEU I. C. I 49 / Pl: ~ici ~ice / E: fr typique] 1 a Care caracterizeaza o persoana un obiect un fenomen etc. Si: caracteristic specific. 2 sn Ceea ce este specific cuiva sa a ceva. 3 sn (Prc) Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic ale unui personaj literar etc. care exprima in mod veridic esentza realitatzii.

TÍPIC³ A tipici e adj. Care prezinta particularitatzile proprii unui tip; caracteristic specific. In primul rind este tipic ceea ce exprima in modul cel mai deplin shi mai expresiv esentza fortzei sociale respective. V. ROM. mai 1953 191. Rudin este reprezentantul tipic al paturii intelectuale ruse. SADOVEANU E. 237. Un caz tipic de deformare profesionala. C. PETRESCU C. V. 267.

TÍPIC¹ s. n. Caracterul a ceea ce este tipic specific caracteristic. In proza lui Vlahutza tipicul striveshte individualul. VIANU A. P. 190. ♦ Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar care in arta exprima esentza realitatzii. Problema tipicului ocupa un loc central in estetica marxistleninista. CONTEMPORANUL S. II 1956 nr. 485 3/4.

TÍPIC A Care are care prezinta particularitatzile proprii unui tip; caracteristic specific. // s.n. Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar care exprima in mod veridic esentza realitatzii. [Cf. fr. typique it. tipico lat. typicus].

TÍPIC A I. adj. care prezinta particularitatzile proprii unui tip; caracteristic specific. II. s. n. 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar care exprima in mod veridic esentza realitatzii. (< fr. typique lat. typicus)

TÍPIC² ~k (~ci ~ce) Care intruneshte trasaturile ce individualizeaza; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz ~. /<fr. typique

tipic a. 1. ce caracteriza un tip: fiecare rassa are o fizionomie tipica; 2. ce serva de tip: caractere tipice; 3. alegoric simbolic.

*típic a adj. (vgr. typikós). Care caracterizeaza un tip: trasaturile tipice ale raseĭ galbene. Care are o puternica originalitate: personagiŭ tipic.

típic¹ adj. m. pl. típici; f. típica pl. típice

típic adj. m. pl. típici; f. sg. típica pl. típice

TÍPIC adj. 1. v. caracteristic. 2. v. reprezentativ.

TIPIC adj. 1. caracteristic definitoriu distinct distinctiv dominant particular propriu specific (inv.) insushit. (Nota trasatura ~.) 2. caracteristic clasic reprezentativ specific. (Un exemplu ~.)

Tipic ≠ atipic necaracteristic netipic

TÍPIC A adj. (cf. fr. typique it. tipico lat. typicus): in sintagma dialect tipic (v.).

TIPIC (< fr. typique < lat. typicus) Termen sinonim cu caracteristic specific concept care se bazeaza insushirea artei de a infatzisha generalul prin individual de a sugera repetabilul prin irepetabil necesarul prin intimplator. Notziunea tipic nu deriva din aceea de tip pentru k in conceptul tip accentul se pune pe general pe cind in tipic pe sinteza generalului cu individualul a repetabilului cu irepetabilul. Tipicul este un principiu organizator fundamental al realismului clasic care consta in „redarea veridica a caracterelor in imprejurari tipice” dupa formularea lui Fr. Engels.