tavan² sn vz taban¹

tavan¹ sn [At: (a. 1791) ap. ȘIO II_I, 353 / V: (reg) taban, taiv~, tăv~ / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: tc tavan] 1 Suprafața interioară a planșeului superior dintr-o încăpere Si: plafon, (rar) pod¹, (reg) bagdadie. 2 (Pex) Partea superioară a unei peșteri, a unei pivnițe etc. 3 (Pan) Partea superioară a unei excavații miniere. 4 (Pfm; îe) A sta (sau a rămâne etc.) cu ochii (sau privirea) în ~ sau a avea privirea în ~ A sta degeaba. 5 (Pfm; îae) A fi cu gândul aiurea. 6 (Reg) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde sunt încăperile corăbierilor. 7 (Reg; determinat prin „de jos”) Dușumea (1). 8 (Mun) Umflătură a copitei interioare, până la nivelul unghiilor, la vite. 9 (Reg) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei.

TAVÁN, tavane, s. n. 1. Plafon, bagdadie. Tîrziu după miezul nopții, coperișul cu căpriorii arși se prăbuși peste tavanul etajului. REBREANU, R. II 206. Șapte policandre... atîrnau din tavanul lucrat în sidef în feluri de sclipituri care-ți luau ochii. CARAGIALE, P. 141. Lampa fîlfîia lungă, ca și cînd ar fi vrut să ajungă tavanul. EMINESCU, N. 58. ◊ Fig. Tavanul de nouri se coborîse și stropea într-una umezeală rece. SADOVEANU, F. J. 431. Ca o funingine albă cădeau fulgii din tavanul negru al cerului de iarnă. BART, E. 308. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba, fără treabă; a lenevi. Stătea lungit pe-o canapea cu mînile sub cap, cu ochii în tavan, cucerit de amintiri. SADOVEANU, E. 174. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Regional) Scîndură de brad, lungă și subțire, folosită pentru a construi podul casei. 3. (Regional) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. Șade Tănislav culcat... În tavanul caicului Unde vîntul adia. PĂSCULESCU, L. P. 244.

TAVÁN, tavane, s. n. 1. Plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Reg.) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. – Tc. tavan.

TAVÁN ~e n. 1) Suprafață plată care formează partea de sus a unei încăperi; pod; plafon. ◊ A sta cu ochii în ~ a sta fără treabă; a trândăvi. 2) tehn. Partea superioară a unei excavații miniere subterane. /<turc. tavan

tavan n. 1. partea de sus a unei camere: tavan de grinzi înnegrite; 2. scândură de brad lungă și subțire (din care se clădește podul casei): butucii de brad se prefăceau în tavanuri. [Turc. TAVAN].

taván n., pl. e (turc. tavan, ngr. taváni, bg. sîrb. tavan). Vest. Suprafața de deasupra a uneĭ camere (fr. plafond). – În est bagdadie.

taván s. n., pl. taváne

taván s. n., pl. taváne

TAVÁN s. (CONSTR.) plafon, (astăzi rar) pod, (înv. și reg.) podele (pl.), sufit, (Mold.) bagdadie, (Transilv. și Ban.) cerine. (~ al unei camere.)

TAVAN s. (CONSTR.) plafon, (astăzi rar) pod, (înv. și reg.) podele (pl.), sufit, (Mold.) bagdadie, (Transilv. și Ban.) cerine. (~ al unei camere.)

taván (-ne), s. n. – Plafon, pod. – Var. pl. tavanuri. Mr. tăvane, megl. tavan. Tc. tavan (Roesler 603; Șeineanu, II, 352; Lokotsch 2052), cf. ngr. τάβανι, alb., bg., sb. tavan. – Der. tăvăni, vb. (a face tavanul unei încăperi).

a se urca pe pereți / pe tavan expr. a fi foarte supărat, a fi furios.