SURGHIUNÍRE surghiuniri s. f. (Inv.) Actziunea de a surghiuni shi rezultatul ei; exil deportare pribegie surghiun. V. surghiuni.

surghiunire sf [At: (a. 1782) SHIO II₁ 330 / V: (inv) ~gun~ / Pl: ~ri / E: surghiuni] 1 (Ivp) Exilare (1). 2 (Pex) Deportare. 3 (Fig; inv) Alungare (3). 4 (Ivr) Exil (2).

SURGHIUNÍRE surghiuniri s. f. Actziunea de a surghiuni shi rezultatul ei; exil deportare pribegie surghiun. V. surghiuni.

SURGHIUNÍRE surghiuniri s. f. (Astazi rar) Actziunea de a surghiuni shi rezultatul ei; surghiun exilare. ♦ Fig. Izgonire. Dupa surghiunirea fetei celei mari dobindise imparatul alta fata. ISPIRESCU L. 391.

surgunire sf vz surghiunire

SURGUNÍRE s. f. v. surghiunire.

surghiuníre (inv.) s. f. g.d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri

surghiuníre s. f. g.d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri

SURGHIUNÍRE s. (JUR.) 1. alungare exilare gonire izgonire ostracizare proscriere (livr.) relegare relegatzie. (~ cuiva din patria sa.) 2. v. exil. 3. v. deportare.

SURGHIUNIRE s. (JUR.) 1. alungare exilare gonire izgonire ostracizare proscriere (livr.) relegare relegatzie. (~ cuiva din patria sa.) 2. exil exilare pribegie surghiun (astazi rar) proscriere proscriptzie (inv.) strainatate surghiunie surgunlic urgie zatocenie. (A luat calea ~.) 3. deportare surghiun (inv.) surghiunie surgunlic. (~ cuiva in urma unei condamnari.)