SURGHIUNÍRE, surghiuniri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a surghiuni și rezultatul ei; exil, deportare, pribegie, surghiun. – V. surghiuni.

surghiunire sf [At: (a. 1782) ȘIO II₁, 330 / V: (înv) ~gun~ / Pl: ~ri / E: surghiuni] 1 (Îvp) Exilare (1). 2 (Pex) Deportare. 3 (Fig; înv) Alungare (3). 4 (Îvr) Exil (2).

SURGHIUNÍRE, surghiuniri, s. f. Acțiunea de a surghiuni și rezultatul ei; exil, deportare, pribegie, surghiun. – V. surghiuni.

SURGHIUNÍRE, surghiuniri, s. f. (Astăzi rar) Acțiunea de a surghiuni și rezultatul ei; surghiun, exilare. ♦ Fig. Izgonire. După surghiunirea fetei celei mari, dobîndise împăratul altă fată. ISPIRESCU, L. 391.

surgunire sf vz surghiunire

SURGUNÍRE s. f. v. surghiunire.

surghiuníre (înv.) s. f., g.-d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri

surghiuníre s. f., g.-d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri

SURGHIUNÍRE s. (JUR.) 1. alungare, exilare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, (livr.) relegare, relegație. (~ cuiva din patria sa.) 2. v. exil. 3. v. deportare.

SURGHIUNIRE s. (JUR.) 1. alungare, exilare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, (livr.) relegare, relegație. (~ cuiva din patria sa.) 2. exil, exilare, pribegie, surghiun, (astăzi rar) proscriere, proscripție, (înv.) străinătate, surghiunie, surgunlîc, urgie, zatocenie. (A luat calea ~.) 3. deportare, surghiun, (înv.) surghiunie, surgunlîc. (~ cuiva în urma unei condamnări.)