STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. (Înv.) Silință, efort depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije.

strădanie sf [At: (a. 1661) GCR I, 182/34 / V: (înv) ~rad~ / Pl: ~ii / E: slv страданиѥ] 1 (Înv) Suferință (1). 2 Încordare voluntară, îndelungată, a forțelor fizice, intelectuale, în vederea realizării unei acțiuni, a atingerii unui scop² etc. Si: caznă¹ (1), chin (1), efort (1), forțare (2), muncă, osteneală, sforțare, trudă, zbatere, (rar) strădănuială, străduire (1), (pop) canoneală, (înv) căznire¹ (1), nevoială, sforță, strădare, străduință (1), strădănuire (1), (reg) morânceală, ștrapaț, zoală. 3 Muncă susținută, insistentă într-un domeniu de activitate, la învățătură etc. Si: asiduitate (2), insistență, perseverență, râvnă, sforțare, sârguință, zel, (pop) osârdie. 4 (Pex) Spor la muncă Si: hărnicie (2), vrednicie, zel, (pop) sârg (1), (înv) diligență² (1), silință, străduință Vz încercare, străduință (3).

STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. Silință, efort stăruitor depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije.

STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. Silință îndelungă, osteneală stăruitoare; efort, sforțare, zel. Pentru domnia Munteniei și a lui Constantin, fratele meu, ai să te trudești, măria-ta, la Stambul; și pentru aceasta e nevoie de destule cheltuieli și strădanii. SADOVEANU, Z. C. 253. Încet trecură anii. Împărțind amarul vieții și-al atîtora strădanii am învins. EFTIMIU, Î. 100. Strălucitele triumfuri care încununară strădaniile lor fură glorificate și trîmbițate în toate părțile. BĂLCESCU, O. II 286.

STRĂDÁNIE ~i f. Efort (fizic sau intelectual) depus în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; silință; sârguință; străduință; asiduitate. [G.-D. strădaniei; Sil. -ni-e] /<sl. stradanije

strădanie f. mare osteneală: triumfurile ce încununară strădaniile lor BĂLC. [Slav. STRADANIĬE, suferință].

strădánie f. (vsl. stradaniĭe, suferință). Vechĭ. (stra-). Chin, caznă. Azĭ. Silință, sforțare, osteneală: a reușit după multă strădanie.

stradanie sf vz strădanie

stradánic, -ánie, V. strădalnic, -anie.

strădánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. strădánia (-ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (-ni-i-)

strădánie s. f. (sil. -ni-e), art. strădánia (sil. -ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (sil. -ni-i-)

strădanie, pl. strădanii

STRĂDÁNIE s. 1. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morânceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, silință, străduință. (Toate ~iile lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverență. 4. v. hărnicie.

STRĂDÁNIE s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, martiraj, martiriu, mucenicie, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

STRĂDANIE s. 1. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, silință, străduință. (Toate ~ lui au fost zadarnice.) 3. asiduitate, insistență, perseverență, rîvnă, sforțare, silință, sîrguință, stăruință, străduință, zel, (pop.) osîrdie. (~ lui s-a dovedit fructuoasă.) 4. hărnicie, rîvnă, silință, sîrguință, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (E de admirat ~ lui.)

strădanie s. v. CALVAR. CANON. CAZNĂ. CHIN. DURERE. MARTIRAJ. MARTIRIU. MUCENICIE. PATIMĂ. SCHINGIUIRE. SCHINGIUIT. SUFERINȚĂ. SUPLICIU. TORTURĂ.

strădánie (-ii), s. f. – 1. (Înv.) Chin, suferință, calvar. – 2. Efort, silință. Sl. stradanije (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 371). – Der. strădalnic, adj. (laborios, activ, harnic), din sl. stradilinu „care îndură”, cu suf. -nic (după Tiktin și Candrea, dintr-un sl. *stradaniniku); strădănui, vb. refl. (Mold., a se căzni, a se strădui); strădui, vb. refl. (a îndura, a suferi; a se forța, a se căzni), cf. sl. stradati „a îndura”; străduință, s. f. (efort); străduitor, adj. (sîrguincios, silitor).

CARPENT TUA POMA NEPOTES (lat.) roadele (strădaniile) tale le vor culege nepoții – Vergiliu, „Bucolica”, IX, 50. Trebuie să trudești gândindu-te la cei ce vor veni după tine.