sforțare sf [At: CONTA, O. F. 403 / Pl: ~țări / E: sforța] 1 Efort fizic deosebit Si: forțare, (pop) icneală, opinteală, opintire, (înv) silire (2). 2 Efort intelectual, moral, material, insistență în realizarea unui scop² Si: caznă, chin, forțare, strădanie , străduință. 3 Impunere personală a unei anumite atitudini, ținute etc. Si: caznă, chin, forțare, strădanie , străduință. 4 (Rar) Atac² (1).

SFORȚÁRE, sforțări, s. f. Faptul de a se sforța; opintire, efort. Obosit de sforțarea ce făcuse, s-a oprit. SADOVEANU, N. F. 146. În curînd conteniră și noii sosiți, împreună cu lăutarii, osteniți de sforțări. REBREANU, I. 33. Bătrînul făcu o sforțare extremă, ridicîndu-și tremurător cealaltă mînă. BART, E. 351.

SFORȚÁRE s.f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort. [< sforța].

sforțare f. opintire.

*sforțáre f., pl. ărĭ. Silință, opintire: cu toate sforfările, n’a reușit. Barb. Efort.

sforțáre s. f., g.-d. art. sforțắrii; pl. sforțắri

sforțáre s. f., g.-d. art. sforțării; pl. sforțări

SFORȚÁRE s. 1. v. opinteală. 2. v. strădanie. 3. efort, încercare, osteneală, silință, strădanie, străduință. (Toate ~ările lui au fost zadarnice.) 4. v. perseverență.

SFORȚARE s. 1. icnire, opinteală, opintire, (rar) opintitură. (Cu o ultimă ~ a împins bolovanul.) 2. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 3. efort, încercare, osteneală, silință, strădanie, străduință. (Toate ~ lui au fost zadarnice.) 4. asiduitate, insistență, perseverență, rîvnă, silință, sîrguință, stăruință, strădanie, străduință, zel, (pop.) osîrdle. (~ demnă de laudă.)