EFÓRT, eforturi, s. n. 1. Mobilizare a forțelor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit sau pentru a învinge o dificultate; strădanie, străduință. 2. (Fiz.) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de căldură etc. – Din fr. effort.

efórt sn [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~uri / E: fr effort] 1 Concentrare voluntară a forțelor fizice sau psihice în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit Si: strădanie, străduință. 2 Acțiune energică, fizică, intelectuală sau psihică. 3 Desfășurare a unei activități susținute, fizice sau intelectuale, într-un anumit domeniu. 4 Activitate dirijată într-un anumit scop. 5 (Fiz) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare. 6 (Îs) ~ unitar Efort (5) raportat la unitatea de suprafață a secțiunii pe care acționează.

EFÓRT, eforturi, s. n. 1. Încordare voluntară a puterilor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit; strădanie, străduință. 2. (Fiz.) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de căldură etc. – Din fr. effort.

EFÓRT, eforturi, s. n. Încordare a puterilor fizice sau psihice în vederea atingerii unui scop; strădanie, sforțare, străduință. Efortul brigăzii trebuia întărit. MIHALE, O. 249. Numai Adina are s-o facă, firesc, fără efort, cu subtilitatea ei femenină. C. PETRESCU, O. P. II 206. ◊ Minimul efort = direcție de desfășurare a unor fenomene (sociale) în sensul ocolirii rezistențelor pe care le întîlnesc în cale. ◊ Expr. A face (sau a depune) un efort (sau eforturi) = a se strădui. Dacă popoarele vor fi vigilente și vor depune eforturi pentru a nu admite realizarea planurilor agresorilor, pacea lumii va fi asigurată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2738. ♦ (Fiz.) Forță interioară într-un corp.

EFÓRT s.n. Încordare fizică sau intelectuală pentru atingerea unui scop; acțiune energică fizică sau intelectuală, sforțare, străduință. ♦ Forță interioară care ia naștere sub acțiunea unei solicitări la care este supus un material și care se opune acestei solicitări. [Pl. -uri. / < fr. effort].

EFÓRT s. n. 1. încordare fizică sau intelectuală pentru atingerea unui scop; sforțare, străduință. 2. (fiz.) rezultantă a forțelor inferioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de efecte termice etc. (< fr. effort)

EFÓRT ~uri n. Încordare a forțelor fizice (sau intelectuale) pentru obținerea unui rezultat dorit. /<fr. effort

*efórt n., pl. urĭ (fr. effort). Barb. Sforțare.

efórt s. n., pl. efórturi

efórt s. n., pl. efórturi

EFÓRT s. 1. v. strădanie. 2. greutate, osteneală, trudă. (Cu mult ~.) 3. încercare, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință. (Toate ~urile lui au fost zadarnice.) 4. (FIZ.) efort unitar = (impr.) tensiune.

EFORT s. 1. caznă, chin, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununat de succes.) 2. greutate, osteneală, trudă. (Cu mult ~.) 3. încercare, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință. (Toate ~urile lui au fost zadarnice.)

EFORT. Subst. Efort, strădanie, străduință (rar), străduială (rar), silință, silire, străduire (rar), sîrguință, caznă, sforțare, tur de forță, opintire, opinteală, osteneală (înv. și pop.); insistență, asiduitate, tenacitate. Trudă, trudnicie, muncă, lucru. Elan, rîvnă, zel, pasiune, ardoare, avînt. Luptă, întrecere, concurs, competiție. Muncă forțată, corvoadă; muncă grea, sudoarea frunții, sudoare de sînge, muncile lui Hercule, chinurile lui Tantalos. Extenuare, oboseală, obosire (rar), istovire, istoveală, sleire, epuizare, surmenaj, surmenare. Adj. Greu, dificil, istovitor, obositor, extenuant, epuizant, trudnic (pop.). Truditor (pop. și livr.), muncitor, lucrător, laborios, harnic, silitor, sîrguincios, străduitor, strădalnic (înv. și reg.), activ, perseverent, energic, hotărît, neobosit, zelos, insistent, stăruitor, tenace. Obosit, extenuat, epuizat, trudit (pop.), sleit (fig.), istovit. Vb. A depune efort, a se forța, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se strădănui (reg.), a se sîrgui (pop.), a se opinti, a-și pune osul, a se osteni, a-și da (toată) silința, a-și da osteneala, a da la deal, a da la vale, a (se) trudi, a-și da truda (înv.), a munci ca un hamal, a se chinui, a se căzni, a asuda (fig.), a vărsa sudori, a scoate limba de-un cot, a trage la ham, a trage la jug, a fi cal de poștă (de tramvai, de alergătură, de olac), a se zbate ca peștele pe uscat, a se zbate ca musca în pînza de păianjen, a se zbate de moarte, a munci din greu, a munci zi și noapte, a nu-și precupeți nici un efort, a se face (a se pune) luntre și punte, a se da în lungiș și în curmeziș, a face tot ce este omenește posibil, face pe dracu-n patru, a face tot ce-i stă în putință, a munci cu tragere de inimă, a-și da toată truda, a duce și hăul și greul, a face (a depune) un efort, a călca din piatră în piatră, a-și încorda puterile, a face un tur de forță. A insista, a persevera, a se lupta (fig.). A se întrece, a fi în întrecere, a se lua întrecere, a-și măsura forțele (în luptă) cu cineva. A se prăpădi cu firea, a (se) obosi, a se extenua, a-și slei forțele, a-l trece (pe cineva) toate nădușelile, a se istovi, a se epuiza. Adv. Cu efort, cu trudă, cu greu, cu chiu, cu vai; (în mod) insistent, cu insistență, cu orice preț; cu rîvnă, cu zel, cu pasiune; cu mare caznă, din toate puterile, din răsputeri, pe opinteală. V. acțiune, entuziasm, hărnicie, muncă, oboseală.