ZEL s. n. Râvnă, sârguință; ardoare. ◊ Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Din fr. zèle, lat. zelus.

zel sn [At: ANTIM, O. 408 / Pl: ~uri / E: lat zelus, fr zèle] 1 Devotament înflăcărat față de o idee, o cauză sau o persoană Si: dragoste (1), (înv) zelozitate, (grî) zilos (1). 2 Simțământ care denotă un imbold lăuntric puternic, o dorință arzătoare Si: asiduitate (1), forțare (2), insistență, perseverență, râvnă (1), sârguință, sforțare, silință, stăruință, strădanie, străduință, (rar) perseverație, (înv) osârdie, (grî) zilos (2). 3 Însuflețire puternică într-o acțiune Si: ardoare (1), avânt (2), hărnicie (4), râvnă, sârguință, silință, strădanie, străduință, tenacitate, vrednicie, (rar) nepreget, (pop) sârg, (înv) activitate (2), nepregetare, osârdie, osârduință, osârduire, protimie¹, (grî) zilos (3), (îvr) osârdnicie. 4 (Îe) A face exces de ~ A exagera (inutil) în îndeplinirea unei acțiuni.

zel s.n. 1 Însuflețire puternică într-o acțiune; rîvnă, sîrguință; ardoare, entuziasm. Profesorul de latină în clasă intra cu zel Cum suna din clopoțel (CĂL.). ◊ Expr. Exces de zel = sîrguință exagerată (și inutilă) în realizarea unei acțiuni. S-a amestecat, din exces de zel (REBR.). 2 Devotament înflăcărat față de o idee, de o cauză sau de o persoană; dăruire totală, cu atașament puternic. Bolnav, această ocrotire i se acordă dintr-un zel de generozitate solidară în fața morții (PER.). ♦ Simțămînt care denotă un imbold lăuntric puternic, o dorință arzătoare; asiduitate, insistență, perseverență. Observă zelul și energia sa în scopuri nobile. • /<fr. zèle, lat. zēlus, -i, gr. ζῆλος.

ZEL s. n. Râvnă, sârguință, ardoare. ◊ Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Din fr. zèle, lat. zelus.

ZEL s. n. Rîvnă, ardoare, sîrguință, silință. Zelul sfîntului apostol Pavel... izbucni atunci ca o flacără. GALACTION, O. I 199. Mișcat de-o înaltă și dulce gîndire Spre-a lui mîntuire Lucrează cu zel! MACEDONSKI, O. I 16. Te va servi cu același zel precum și eu. NEGRUZZI, S. III 179. ◊ (Ironic) Intrarea lui... potoli zelul limbuților gălăgioși. REBREANU, R. II 78. ◊ Expr. Exces de zel = sîrguință exagerată, exagerare inutilă (în serviciu). Un înscris foarte păgubitor pentru mine, ’pe care l-am dat într-un exces de zel față cu dumnealui. GHICA, A. 632.

ZEL, zeluri, s. n. Râvnă, sârguință. ◊ Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Fr. zèle (lat. lit. zelus).

ZEL s.n. Râvnă, sârguință; ardoare. ◊ Exces de zel = sârguință exagerată. [< fr. zèle, lat. zelus, gr. zelos].

ZEL s. n. râvnă, sârguință; ardoare. ♦ exces de ~ = sârguință exagerată. (< fr. zèle, lat. zelus)

ZEL ~uri n. Străduință deosebită (într-o acțiune); râvnă. ◊ Exces de ~ sârguință exagerată (și inutilă). /<fr. zele, lat. zelus

zel n. râvnă, sârguință pentru succesul unui lucru.

*zel n., pl. urĭ (lat. zelus, d. vgr. zélos; fr. zele. V. zulle). Silință, sîrguință, hărnicie, rîvnă: a lucra cu zel. – Vechĭ și zílos (după ngr.), ca scópos îld. scop.

zílos, V. zel.

zel s. n.

zel s. n.

ZEL s. 1. v. perseverență. 2. v. hărnicie. 3. ardoare, râvnă, sârguință, străduință, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, osârduitură, protimie. (Lucra cu ~.) 4. v. bunăvoință.

ZEL s. 1. asiduitate, insistență, perseverență, rîvnă, sforțare, silință, sîrguință, stăruință, strădanie, străduință, (pop.) osîrdie. (~ lui neobosit s-a dovedit fructuos.) 2. hărnicie, rîvnă, silință, sîrguință, strădanie, străduință, vrednicie, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (~ în muncă.) 3. ardoare, rîvnă, sîrguință, străduință, (înv.) nepreget, nepregetare, osîrdie, osîrdnicie, osîrduință, osîrduire, osîrduitură, protimie. (Lucra cu ~.) 4. bunăvoință, rîvnă, silință, sîrg, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)

zel (-luri), s. n. – Rîvnă. – Mr. zil. Fr. zèle, din gr. ζῆλος. Dublet al lui zilos, s. n. (zel) direct din ngr., sec. XIX, înv. – Der. zelator, s. m. (apărător), fin fr. zélateur; zelos, adj. (plin de zel), cu suf. -os; zulie, s. f. (gelozie), din ngr. ζουλία (Graur, BL, IV, 119), var. de la ζηλία (Gáldi 265), înv.; zuliar, adj., din ngr. ζουλίαρης; zulipsi, vb., din ngr. ζηλεύω, viitor ζηλέφω. Cf. gelos, zulă.