ardoare sf [At: NEGRUZZI, S. II, 75 / E: fr ardeur] 1 Înflăcărare stârnită de o pasiune. 2 (Pex) Zel.

ARDOÁRE s. f. Înflăcărare, pasiune; elan, avînt, zel. ◊ Loc. adv. Cu ardoare = înflăcărat, cu pasiune. Am dorit cîmpul cu ardoare. SAHIA, N. 15. Ne-a sărutat pe rînd cu ardoare. SAHIA, N. 59.

ARDOÁRE s. f. Înflăcărare, pasiune, avânt; zel. – Fr. ardeur (lat. lit. ardor).

ARDOÁRE s.f. Înflăcărare, pasiune, zel. [Gen. -rei. / < fr. ardeur, cf. lat. ardor].

ARDOÁRE s. f. înflăcărare, pasiune, avânt; ardență (1). (< fr. ardeur, lat. ardor)

ARDOÁRE f. Imbold lăuntric puternic care înlesnește realizarea unei acțiuni; exaltare; avânt; elan. [G.-D. ardorii] /<fr. ardeur, lat. ardor, ~oris

ardoare f. înfocare, râvnă.

*ardoáre f. (lat. ardor). Activitate, mare vioicĭune: a munci cu ardoare.

ardoáre s. f., g.-d. art. ardórii

ardoáre s. f., g.-d. art. ardórii

ARDOÁRE s. 1. v. entuziasm. 2. v. avânt. 3. râvnă, sârguință, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, osârditură, protimie. (~ lui era demnă de admirat.)

ARDOARE s. 1. avînt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire, (livr.) fervență, fervoare, patos, (rar) ardență, (Mold.) ahotă, (înv.) porneală, săltare, (fig.) aprindere, căldură, flacără, foc, pojar, suflu, zbor. (~ tinereții.) 2. avînt, elan, impetuozitate, temperament, (pop. și fam.) suflet, (reg.) mau. (Clntați cu mai multă ~.) 3. rîvnă, sîrguință, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osîrdie, osîrdnicie, osîrduință, osîrduire, osîrduitură, protimie. (~ lui era demnă de admirat.)