SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

sprințar, ~ă [At: PSALT, 253 / V: (îvr) sprân~, spren~, sprențiar / Pl: ~i, ~e / E: ns cf sprinten] 1-2 smf, a (Ființă) care este (excesiv de) plină de viață, de vioiciune, de neastâmpăr etc. Si: (înv) sprințarnic, sprânțarnic Vz drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, vioi, zăpăcit, zbânțuit, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturatic. 3 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă vioiciune, neastâmpăr etc.. 4 a (Fam; îe) A avea minte ~ă A fi inteligent. 5 a (Fig) Hoinar (4). 6 a (Înv; d. cuvinte) Amenințător (3). 7 a (Înv; d. cuvinte) Defăimător (16). 8 a (Înv) Trecător. 9 smf (Înv) Deșertăciune (1). 10 a (Înv) Nestatornic. 11 a (Înv) Aventurier (1). 12 a (Mol) Ușuratic. 13 a (Îvr; d. armată) Ușor înarmat. 14 a (Îvr; d. armată) Pregătit pentru intervenții rapide. 15-16 a, av (Reg) Îmbrăcat subțire.

SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. (Pop. și fam.) Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Zglobiu, nebunatic, neastîmpărat. Margareta era sprințară, șăgalnică și neastîmpărată. Avea șaptesprezece ani. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit de rîs. CREANGĂ, A. 3. ♦ Sprinten, iute, jucăuș. Noaptea, în fundul apei... mișună... crapi cu spinări pămîntii, zvîrlugi sprintene și sprințare ca fulgerul, plătici cu solzi de zăpadă. STANCU, D. 205. ◊ Fig. Șoaptele au revărsat, sprințare și aprige, ca un nor de lăcuste. GALAN, Z. R. 5. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. Mă făceam tot mai neastîmpărat și dorul mieu era acum nemărginit; căci sprințar și înșălător este gîndul omului. CREANGĂ, A. 36. ♦ (Despre persoane) Ușuratic. Fiind ea cîndva cam sprințară, s-a avut bine c-un flăcău. SADOVEANU, N. F. 123. ♦ Fig. Îndrăzneț, trufaș. De unde Vin acele cuvinte sprințare A lui? BUDAI-DELEANU, Ț. 223.

SPRINȚÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; zbanghiu; zvăpăiat; zburdalnic. 2) fig. Care denotă lipsă de statornicie; nestatornic; spulberatic; fluturatic. Gând ~. 3) (despre persoane) Care manifestă ușurință în comportare; ușuratic; frivol. /Orig. nec.

sprințar a. Mold. 1. amăgitor: sprințar și înșelător este gândul omului CR.; 2. țanțoș, cochet: fata nu e sprințară. [Origină recunoscută].

sprințár, -ă adj. (cp. cu sprinten). Est. Sturlubatic, zburdalnic: băĭat sprințar. Fig. Amăgitor, instabil: gînd sprințar. – În Ps. S. sprințar, deșert, zădarnic.

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sg. sprințáră, pl. sprințáre

sprințar

sprințar.

SPRINȚÁR adj. 1. v. zburdalnic. 2. hoinar, nestatornic, (pop.) spulberatic. (Gânduri ~.)

SPRINȚÁR adj. v. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic.

SPRINȚAR adj. 1. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Ce copil ~!) 2. hoinar, nestatornic, (pop.) spulberatic. (Gînduri ~.)

sprințar adj. v. FLUȘTURATIC. FLUTURATIC. FRIVOL. NESERIOS. UȘURATIC. VÎNTURATIC. ZVÎNTURAT. ZVÎNTURATIC.

sprințár (-ră), adj. – 1. (Înv.) Van, inutil. – 2. Volubil, zglobiu, nebunatic. – Var. înv. sprînțar. Origine necunoscută. Legătura cu sprinten (Tiktin; Scriban) pare incertă. Ar putea proveni din rădăcina expresivă piț-, cf. pănțăruș și alte der. care indică ideea de volubilitate.