25 de definiții pentru sfârșit (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși.

sfârșit1 sn [At: (cca. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 461/24 / V: (îrg) fârșit, (înv) svâ~ / Pl: ~uri / E: sfârși] 1 (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Moment, punct etc. în care este parcursă ultima etapă (a unei acțiuni, a unui fenomen etc. în desfășurare) Si: isprăvit, încheiat, încheiere, terminare, terminat1, (înv) săvârșire, săvârșit1, săvârșenie, săvârșitură, sfârșenie, (îvr) sfârșință. 2 (Îs) ~ul zilelor (sau vieții) Moment final al existenței unui individ Si: moarte. 3 (Îla) Fără (de) ~ Care nu ajunge sau pare că nu va ajunge niciodată la ultimul stadiu în timp Si: veșnic, etern. 4 (Îal) Care nu ajunge sau pare că nu va ajunge niciodată la o limită în spațiu Si: nesfârșit, nelimitat. 5 (Îal) Care nu ajunge sau pare ca nu va ajunge niciodată la un capăt numeric Si: nemăsurat, nenumărat. 6-7 (Îal) Care (pare că) se prelungește la infinit. 8 (Îs) Șurub fără ~ Sistem de șuruburi care transformă mișcarea de rotație în altă mișcare de rotație. 9 (Îlav) Pe ~te Pe punctul de a se termina. 10 (Îlav) În ~ În cele din urmă. 11 (Îlav) (Până) la ~ (Până) în ultimul stadiu. 12 (Îlv) A lua ~ A se sfârși (1). 13 (Îe) A face (sau a pune) ~ A face să înceteze. 14 (Reg) Asfințit1 (2). 15 Oprire a tuturor funcțiilor vitale Si: moarte, decedare, deces, dispariție, prăpădire, răposare, repauzare, stingere, sucombare, (liv) exitus, (îvp) săvârșire, (pop) pierdere, (reg) topenie, (înv) petrecanie, petrecere, pristăvire, săvârșire, săvârșit1, (îvr) prăpăditură, sfârșenie, (irn) crăpare, (arg) mierleală, vedeș. 16 (Pop; îs) Luna la ~ (sau luna pe ~e, ~ul luminii) Ultimul pătrar al lunii. 17 (Îlv) A-și da ~ul A deceda. 18 (Reg; îe) A-i face (cuiva) ~ul A omorî pe cineva. 19 (Înv) Scop2 (1). 20 (Îvr) Soartă (1).

SFÂRȘÍT1 s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși.

SFÂRȘÍT ~uri n. 1) Partea cu care se termină sau se încheie ceva. ~ul drumului.În ~ în cele din urmă. La ~ la urmă. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fără ~ a) care nu se termină niciodată; b) mereu; întruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminație; desinență. 3) Stingere din viață; moarte. ◊ A-și da obștescul ~ a muri. /v. a sfârși

sfârșit n. 1. capăt, punct sau moment final: sfârșitul zilei; 2. moarte: sfârșitul s’apropie; 3. sfârșeală: niște sfârșituri îmi vin PANN. ║ a. 1. terminat: lucru sfârșit; 2. stors: sfârșit de puteri; 3. stins: cu un glas sfârșit.

FÂRȘÍT s. n. v. sfârșit1.

FÂRȘÍT s. n. v. sfârșit1.

fârșit sn vz sfârșit

SFÎRȘÍT1 s. n. 1. Momentul în care se sfîrșește ceva, perioadă în care se apropie de capăt, locul unde se termină ceva; fine, încetare, încheiere. Soarele bătea călduț, în acest sfîrșit de toamnă luminos și melancolic, după două săptămîni de ploaie și vînturi. C. PETRESCU, A. 425. Taina sufletului său își va avea sfîrșitul. EMINESCU, N. 40. Pe la sfîrșitul lui octobre, Caragea a putut ieși din Constantinopol. GHICA, S. A. 54. ◊ (În concepția biblică) Sfîrșitul lumii (sau al pămîntului) = prăbușirea cosmosului, isprăvirea vieții pe pămînt; judecata de apoi. V. judecată. Afară e-o mișelie ș-un potop, de parcă vine sfîrșitul lumii. SADOVEANU, O. VII 149. ◊ Loc. adj. Fără sfîrșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată; fără capăt. Gîngu cu ochii închiși ascultă curgerea ploii fără sfîrșit de afară. C. PETRESCU, S. 52. D-ta nu știi... că el mi-a făgăduit un amor fără sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Loc. adv. În sfîrșit = în cele din urmă, în fine. Ai îndrăznit în sfîrșit să te înfățișezi domnului tău. SADOVEANU, Z. C. 100. Ordonanța găsește, în sfîrșit, mult căutata pătură. CAMIL PETRESCU, U. N. 350. În sfîrșit sînt slobodă să mă mărit și eu. ALECSANDRI, T. I 59. La sfîrșit = la urmă. La sfîrșit se ridică tremurînd în picioare. DUMITRIU, N. 47. Bine! făcu la sfîrșit și ieși urmată de aproape de Grigore. REBREANU, R. I 232. ◊ Expr. Pe sfîrșite = pe terminate, aproape gata. De bătut n-au cum să ne bată, că și ei sînt pe sfîrșite. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. Uneori, seara, ieșeau amîndoi la plimbare... Toamna era pe sfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. III 90. Tîrgul era cam departe și iarmarocul pe sfîrșite. CREANGĂ, O. A. 147. A lua sfîrșit = a se termina. După patru ore, festivitatea a luat sfîrșit. STANCU, U.R.S.S. 94. A face (sau a pune) sfîrșit = a termina, a pune capăt, a face să înceteze. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. Cu o suflare răcorești suspinu-mi, C-un zîmbet faci gîndirea-mi să se-mbete: Fă un sfîrșit durerii... vin la sînu-mi! EMINESCU, O. I 200. 2. Capătul vieții; moarte. Sfîrșitul văduvei lui Irimia-vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. SADOVEANU, O. VII 172. Prin sfîrșitul ei tragic, se ridicase în ochii mahalalei. BART, E. 256. Durerea mi s-a înăsprit din ce în ce tot mai rău și acum mi-aștept sfîrșitul din ceas în ceas. MIRONESCU, S. A. 85. ◊ Expr. A-și da sfîrșitul sau obștescul sfîrșit = a muri. În odaia aceasta și-a dat Pușkin sfîrșitul. STANCU, U.R.S.S. 145. Sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41. Aici mi-e sfîrșitul = aici am să mor. Scoate-mă de-acolea, din groapă, c-aici mi-i sfîrșitu. ȘEZ. IV 195. 3. (Învechit) Scop, țintă. Aveam de gînd să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfîrșit, am citit multe din criticile ce s-au scris despre dînsul. GHEREA, ST. CR. I 7. Aceleași pietre, teșite le vedem... întrebuințate ca arme agresive de către popoarele Dunării de jos; acelea au fost adoptate, pentru același sfîrșit, în armata romînă. ODOBESCU, S. II 145. – Formă gramaticală: (în expr.) sfîrșite. – Variantă: fîrșít (BUDAI-DELEANU, Ț. 103, ȘEZ. IV 198) s. n.

sfîrșít n., pl. urĭ. Capăt, fine, punct orĭ moment final: sfîrșitu pămîntuluĭ, al lumiĭ, al liniiĭ, al lupteĭ, al zileĭ. A pune sfîrșit, a pune capăt, a curma (de ex., o suferință). Moarte: ĭ-a sosit sfîrșitu. Sfîrșeală (Rar): niște sfîrșiturĭ îmĭ vin (Pan). În sfirșit, în fine, la urma urmelor: în sfîrșit, după atîta muncă, am ajuns. Pe sfîrșite, aproape de sfîrșit: baniĭ îs pe sfîrșite. – Vechĭ și pop. și fîrș-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sfârșít s. n., pl. sfârșíturi

sfârșít s. n., pl. sfârșíturi (și: sfârșíte în loc. pe ~)

în sfârșít loc. adv.

sfârșíte (pe ~) loc. adv.

în sfârșít loc. adv.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SFÂRȘÍT s. 1. v. terminare. 2. v. capăt. 3. v. încheiere. 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ul nunții.) 5. încetare, terminare, (înv. și reg.) spargere, spart. (După ~ul horei.) 6. (înv.) săvârșenie. (~ul zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la ~.) 8. deznodământ, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.) 9. deznodământ, epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ul acțiunii unui roman.) 10. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.) 11. consumare, epuizare, isprăvire, sfârșire, terminare. (~ul tuturor proviziilor.) 12. (fig.) apus. (A ajuns la ~ul vieții.) 13. v. moarte.

Sfârșit ≠ început, introducere, nesfârșit

SFÎRȘIT s. 1. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfîrșire, terminare, terminat, (pop.) gătare, istovire, mîntuire, (înv.) săvîrșire. (~ tuturor treburilor.) 2. cap, capăt, final, fine, încheiere, (înv.) concenie, coneț, cumplire, săvîrșit, sfîrșenie, sfîrșitură, termen. (A dus-o cu bine la ~.) 3. încheiere, închidere, terminare. (La ~ ședinței.) 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ nunții.) 5. încetare, terminare, (înv. și reg.) spargere, spart. (După ~ horei.) 6. (înv.) săvîrșenie. (~ zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la ~.) 8. deznodămînt, soartă. (~ bătăliei s-a decis.) 9. deznodămînt. (Un roman cu un ~ fericit.) 10. epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ acțiunii unui roman.) 11. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.) 12. consumare, epuizare, isprăvire, sfîrșire, terminare. (~ tuturor proviziilor.) 13. (fig.) apus. (A ajuns la ~ vieții.) 14. decedare, deces, dispariție, moarte, pieire, prăpădire, răposare, stingere, sucombare, (livr.) exitus, extincție, repauzare, (mai ales în limbajul bisericesc) repaus, (înv. și pop.) săvîrșire, (pop.) pierzanie, pierzare, (reg.) pieiște, topenie, (înv.) petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, pristăvire, săvîrșenie, săvîrșit, scădere, sconcenie, (ir.) crăpare, (arg.) mierleală, mierlire, verdeș. (~ unei persoane.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SFÎRȘIT. Subst. Sfîrșit, sfîrșire, moment final, punct final, final, fine (livr.), cap, capăt; coneț (înv. și reg.); extremă, extremitate, margine, limită; încheiere, încheiat, închidere, epilog (fig.). Terminare, terminat, isprăvire, isprăvit, gătire (reg.), săvîrșire, realizare, desăvîrșire, mîntuire (pop.); împlinire, înfăptuire, întregire, definitivare, definitivat (rar), finalizare. Încetare, expirare, oprire, ștagnare, suspendare, suprimare, curmare, contenire; extincție. Moarte. Finiș. Terminus. Terminație, desinență. Adj. Final, terminal; extrem. încheiat. Vb. A se sfîrși; a lua sfîrșit, a se termina, a se isprăvi, a se încheia, a expira; a se închide, a se găti (reg.), a se mîntui (pop.), a ajunge la capăt; a se săvîrși, a se realiza, a se desăvîrși, a se înfăptui; a se epuiza, a se consuma, a fi gata. A înceta, a se opri, a se curma (fig.), a conteni. A sfîrși, a termina, a face (a pune) sfîrșit, a fini (înv.), a pune capăt, a pune punct, a isprăvi, a mîntui (pop.), a găti (reg.J, a încheia; a realiza, a săvîrși, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a întregi, a definitiva, a finaliza, a duce la bun sfîrșit, a duce pînă la capăt, a ajunge la capăt, a da de capăt. A înceta, a opri, a stopa, a curma (fig.), a suspenda, a suprima. Adv. La sfîrșit, în final, în fine, finalmente (rar), în cele din urmă, la urmă, în sfîrșit, la urma urmelor, în încheiere; pe sfîrșite, pe terminate, pe isprăvite; pînă la capăt, pînă la sfîrșit. V. dispariție, distrugere, moarte, timp.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AB OVO USQUE AD MALA (lat.) de la ouă (până) la mere – De la început până la sfârșit. Romanii începeau prânzul cu ouă și îl terminau cu mere.

FINIS CORONAT OPUS (lat.) sfârșitul încununează opera – Ovidiu, „Heroides”, II, 85. Abia la capătul unei acțiuni poate fi apreciată valoarea ei.

MORS NATURAE FINIS EST, NON POENA (lat.) moartea este sfârșitul firesc, nu o pedeapsă – Cicero, „Pro Milone”, 37, 101.

QUIDQUID AGIS, PRUDENTER AGAS ET RESPICE FINEM (lat.) orice ai face, fă cu băgare de seamă și ai în vedere sfârșitul – „Gesta Romanorum” (culegere de povestiri, legende, anecdote inspirate din istoria poporului roman, datând din sec. 14). 103. V și Age quod agis.

USQUE AD FINEM (lat.) până la sfârșit – A rezista usque ad finem.

Ab ovo usque ad mala (lat. „De la ou pînă la mere”) – Horațiu, Satire I, 3, 6. Știind că la romani prinzul începea cu ouă și se termina cu mere, formula horațiană înseamnă: De la început pînă la sfîrșit, de la un capăt la altul, sau de la A la Zet. Vezi și expresia: De la alfa la omega. LIT.

Intrare: sfârșit (s.n.)
sfârșit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfârșit
  • sfârșitul
  • sfârșitu‑
plural
  • sfârșituri
  • sfârșiturile
genitiv-dativ singular
  • sfârșit
  • sfârșitului
plural
  • sfârșituri
  • sfârșiturilor
vocativ singular
plural
fârșit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fârșit
  • fârșitul
  • fârșitu‑
plural
  • fârșituri
  • fârșiturile
genitiv-dativ singular
  • fârșit
  • fârșitului
plural
  • fârșituri
  • fârșiturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sfârșit, sfârșiturisubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Soarele bătea călduț, în acest sfîrșit de toamnă luminos și melancolic, după două săptămîni de ploaie și vînturi. C. PETRESCU, A. 425. DLRLC
    • format_quote Taina sufletului său își va avea sfîrșitul. EMINESCU, N. 40. DLRLC
    • format_quote Pe la sfîrșitul lui octobre, Caragea a putut ieși din Constantinopol. GHICA, S. A. 54. DLRLC
    • 1.1. (În concepția biblică) Sfârșitul lumii (sau al Pământului) = prăbușirea cosmosului, isprăvirea vieții pe Pământ; judecata de apoi. DLRLC
      • format_quote Afară e-o mișelie ș-un potop, de parcă vine sfîrșitul lumii. SADOVEANU, O. VII 149. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Gîngu cu ochii închiși ascultă curgerea ploii fără sfîrșit de afară. C. PETRESCU, S. 52. DLRLC
      • format_quote D-ta nu știi... că el mi-a făgăduit un amor fără sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 50. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În sfârșit = în cele din urmă, în fine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ai îndrăznit în sfîrșit să te înfățișezi domnului tău. SADOVEANU, Z. C. 100. DLRLC
      • format_quote Ordonanța găsește, în sfîrșit, mult căutata pătură. CAMIL PETRESCU, U. N. 350. DLRLC
      • format_quote În sfîrșit sînt slobodă să mă mărit și eu. ALECSANDRI, T. I 59. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială La sfârșit = la urmă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote La sfîrșit se ridică tremurînd în picioare. DUMITRIU, N. 47. DLRLC
      • format_quote Bine! făcu la sfîrșit și ieși urmată de aproape de Grigore. REBREANU, R. I 232. DLRLC
    • chat_bubble Pe sfârșite = pe terminate, aproape gata. DLRLC
      • format_quote De bătut n-au cum să ne bată, că și ei sînt pe sfîrșite. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. DLRLC
      • format_quote Uneori, seara, ieșeau amîndoi la plimbare... Toamna era pe sfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. III 90. DLRLC
      • format_quote Tîrgul era cam departe și iarmarocul pe sfîrșite. CREANGĂ, O. A. 147. DLRLC
    • chat_bubble A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: termina
      • format_quote Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. DLRLC
      • format_quote Cu o suflare răcorești suspinu-mi, C-un zîmbet faci gîndirea-mi să se-mbete: Fă un sfîrșit durerii... vin la sînu-mi! EMINESCU, O. I 200. DLRLC
    • chat_bubble A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote După patru ore, festivitatea a luat sfîrșit. STANCU, U.R.S.S. 94. DLRLC
  • 2. Moarte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: moarte
    • format_quote Sfîrșitul văduvei lui Irimia-vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. SADOVEANU, O. VII 172. DLRLC
    • format_quote Prin sfîrșitul ei tragic, se ridicase în ochii mahalalei. BART, E. 256. DLRLC
    • format_quote Durerea mi s-a înăsprit din ce în ce tot mai rău și acum mi-aștept sfîrșitul din ceas în ceas. MIRONESCU, S. A. 85. DLRLC
    • chat_bubble A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = muri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: muri
      • format_quote În odaia aceasta și-a dat Pușkin sfîrșitul. STANCU, U.R.S.S. 145. DLRLC
      • format_quote Sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41. DLRLC
    • chat_bubble Aici mi-e sfârșitul = aici am să mor. DLRLC
      • format_quote Scoate-mă de-acolea, din groapă, c-aici mi-i sfîrșitu. ȘEZ. IV 195. DLRLC
  • 3. învechit Scop, țintă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aveam de gînd să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfîrșit, am citit multe din criticile ce s-au scris despre dînsul. GHEREA, ST. CR. I 7. DLRLC
    • format_quote Aceleași pietre, teșite le vedem... întrebuințate ca arme agresive de către popoarele Dunării de jos; acelea au fost adoptate, pentru același sfîrșit, în armata romînă. ODOBESCU, S. II 145. DLRLC
  • comentariu expresie Formă gramaticală: sfârșite. DLRLC
etimologie:
  • vezi sfârși DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.