SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojit, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, S. A. II, 11 / V: (reg) ~rujit, scărăjit / Pl: ~iți, ~e / E: scoroji] 1 (D. obiecte, plante etc.) Deformat (sau cojit, crăpat etc.) (la suprafață) din cauza uscării excesive (sau din cauza căldurii, a prelucrării necorespunzătoare etc.) Si: deteriorat, (pop) sfarogit (1), scrobit (6), scrombăit (4), sfoiegit. 2 (Reg) Răscopt. 3 (Reg) Curățat de coajă. 4 (D. vopsele, tencuieli și d. obiectele pe care acestea sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu Si: cojit, coșcovit. 5 (D. pielea corpului unor ființe, mai ales a oamenilor) Cojit (2). 6 (D. pielea corpului unor ființe, mai ales a oamenilor) Zbârcit din cauza uscăciunii, a deshidratării etc. 7 (D. părți ale corpului) Cu pielea aspră (sau zbârcită, crăpată). 8 (Fig; d. oameni) Degradat fizic Si: scofâlcit (1), stafidit.

SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din ele) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. Deteriorat, stricat la suprafață (de căldură sau de uscăciune). Mitru îi arătă cu privirea ușa scorojită din fund. CAMIL PETRESCU, O. II 134. Se afla la fund și un anume crimpei de curea mucedă, scorojită, străveche. C. PETRESCU, A. R. 195. O scîndură scurtă, scorojită și îngustă se cumpănea, în chip de poliță, pe două cuie lungi de lemn. HOGAȘ, M. N. 78. 2. (Despre vopsele, tencuieli, p. ext. despre scoarța copacilor) Coșcovit, cojit. Lîngă tulpina scorojită stătuse de atitea ori de vorbă cu logodnicul. BASSARABESCU, V. 100. Un lavoar vechi scorojit. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Fig. S-a mai uitat o clipă la fața aceea uscată și scorojită ca o scoarță de copac. POPA, V. 306. Cel mai bătrîn, un unchiaș scorojit, cu musteața pe oală... îndrăzni să vorbească. BART, S. M. 82. – Variante: corojít, -ă, corogít, -ă adj.

scărăjit, ~ă a vz scorojit

scorujit, ~ă a vz scorojit

COROGÍT, -Ă adj. v. scorojit.

COROJÍT, -Ă adj. v. scorojit.

SCOROJÍT adj. 1. v. coșcovit. 2. (pop.) sfarogit. (Scândură ~.)

SCOROJIT adj. 1. burdușit, cojit, coșcovit, (pop. și fam.) scofîlcit, (Mold. și Bucov.) coșcov. (Un perete ~.) 2. (pop.) sfarogit. (Scîndură ~.)