ostenitor, ~oare [At: (a. 1640) BV I, 112 / V: (îrg) ostăn~, (înv) ~tănitoriu, ~iu a / Pl: ~i, ~oare / E: osteni + -tor] 1 a (Îvp) Obositor. 2 a (Îvp; pex) Greu. 3-4 smf, a (Îvp) (Persoană) care muncește din greu Si: muncitor, truditor. 5 sm (Reg; mpl) Persoană care dă ajutor la nunți sau la înmormântări.

OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. 1. Obositor, istovitor, extenuant. [Poezia] este scrisă pe șasesprezece silabe, fără ca lungimea versurilor s-o facă ostenitoare. MACEDONSKI, O. IV 46. Călătoria fu lungă și ostenitoare. ODOBESCU, S. I 146. Iat-o... așteptînd sfîrșitul, ca un somn după o ostenitoare călătorie. NEGRUZZI, S. I 289. 2. Care se străduiește, care muncește din greu; muncitor, truditor. După cum ați fost ostenitori, Și cheltuitori, Poftim fiți buni și primitori. ȘEZ. I 38. ◊ (Substantivat) Am fost ca un ostenitor mut Care-a grăit și nu și-a dat seama. ARGHEZI, V. 245. Lîngă biserica aceasta e mormîntul monahului Chirii Carp, unul din ostenitorii și fundatorii ei. NEGRUZZI, S. I 215.

OSTENITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) înv. Care provoacă osteneală; obositor; istovitor. Excursie ~oare. /a (se) osteni + suf. ~tor

ostenitor a. care ostenește: călătorie ostenitoare.

ostenitór, -oáre adj. Care te ostenește: drum, discurs ostenitor. Care s’a ostenit, care a muncit p. ceva: ostenitoriĭ bisericiĭ.

ostănitor, ~oare a vz ostenitor

ostănitoriu, ~oare a vz ostenitor

ostenitoriu, ~oare a vz ostenitor

ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre

ostenitór adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre

OSTENITÓR adj. v. anevoios, dificil, epuizant, extenuant, greu, istovitor, obositor, trudnic.

ostenitor adj. v. ANEVOIOS. DIFICIL. EPUIZANT. EXTENUANT. GREU. ISTOVITOR. OBOSITOR. TRUDNIC.