ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din sb. ortak.

ortac, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~aci / E: srb ortak] (Ban; Trs) 1 smf Tovarăș de drum, de muncă, de armată etc. 2 smf (Pex) Prieten. 3 smf (Reg) Concubin. 4 (Reg) smf Bărbat. 5 sm (Reg; îla) Cu ~ În număr pereche. 6 sm (Reg) Asociat. 7 sm (Olt) Ucenic.

ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din scr. ortak.

ORTÁC, ortaci, s. m. (Regional) Tovarăș (de drum, de muncă etc.), camarad; p. ext. prieten. Cată moțul în desagă. Nu găsește. Iar ortacii Îs departe. BENIUC, V. 53. Porecla i-o dăduseră ortacii din sat. SADOVEANU, O. E. 105. Cînd a fost la-nmormîntat Toți morții parcă s-au sculat Să-și plîngă pe ortacul lor. COȘBUC, P. I 148. ◊ (Glumeț) Iubit, drăguț. Cîntă cucul, vai săracul, Ș-a pierdut mîndra ortacul. HODOȘ, P. P. 223.

ORTÁC ~ci m. reg. Părtaș la o acțiune comună. /<sb. ortak

ORTAC s.m. (Trans. N) Tovarăș, asociat, părtaș. Unul dintru acei tîlhatri intră în cetate ca să cumpere bucate să ducă la ceilalț ortaci ai săi. PF, 89^r. Etimologie: scr. ortak. Cf. sîmbraș.

ortac m. tovarăș (în Banat): să-și plângă pe ortacul lor COȘBUC. [Serb. ORTAK].

ortác m. (turc. [de unde și] sîrb. bg. ortak). Iron. Tovarăș, asociat. – În Ban. și Trans. (d. sîrb.) fără ironie.

ortác s. m., pl. ortáci

ortác s. m., pl. ortáci

ORTÁC s. v. amic, asociat, camarad, părtaș, prieten, tovarăș.

ortac s. v. AMIC. ASOCIAT. CAMARAD. PĂRTAȘ. PRIETEN. TOVARĂȘ.

ortac, ortaci, s.m. – Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: „Că cei doi ortaci ai mei” (Lenghel, 1962). (Trans., Banat., Maram.). – Din scr. ortak (Scriban, Șăineanu; DEX, MDA).

ortac, -i, s.m. – Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: „Că cei doi ortaci ai mei” (Lenghel 1962). – Din srb. ortak, cf. tc. ortak.