NĂPÁSTĂ, năpaste, s. f. 1. Nenorocire mare; pacoste, calamitate. 2. Învinuire nedreaptă, acuzație neîntemeiată; calomnie. 3. (Înv.) Nedreptate, prigoană, persecuție. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Bir pe care îl plăteau locuitorii unui sat în locul celor fugiți sau amendă plătită de un țăran pe pământul căruia s-a săvârșit un omor în împrejurări necunoscute. 5. (Reg.) Prostovol. [Pl. și: năpăști] – Din sl. napastĩ.

năpastă sf [At: COD. VOR. 110/11 / V: (îrg) napaste, ~te, ~tie, (reg) ~ast (Pl: năpasturi) sn / Pl: ~păști, ~te, (înv) ~păsti, ~păste / E: slv напасть] (Înv) 1 (În legătură cu verbele „a merge”, „a intra”, „a cădea”, „a aduce”) Momeală. 2 Păcat. 3 (În legătură cu verbul „a face”) Nedreptate. 4 Persecuție. 5-6 (Reg; îljv ) Cu ~ (Care este) pe nedrept. 7-8 (Reg; îal) (Care este) maxim. 9-10 (Reg; îal) (În mod) aproximativ. 11 Acuzație nedreaptă. 12 Învinuire sau afirmație neîntemeiată Si: calomnie. 13 (Îe) A grăi cu ~te A spune neadevăruri, nedreptățind pe cineva. 14 Nenorocire mare Si: belea, calamitate, pacoste. 15 Suferință. 16 (Îe) A cădea (sau a pica) ~te A provoca cuiva neplăceri, necazuri, nenorociri. 17 (Îae) A nedreptăți. 18 (Îae) A persecuta. 19 (Îe) A-i sta ~te A provoca cuiva o nenorocire. 20 (Ccr) Lucru, persoană etc. care provoacă sau aduce nenorocire. 21 (Mun) Bucățică de mămăligă care se desprinde mai greu și cade singură deasupra mămăligii întregi, fiind considerată de superstițioși ca semn rău. 22-23 (Înv; ccr) Impozit (suplimentar). 24 (Reg) Unealtă de pescuit Si: prostovol.

NĂPÁSTĂ, năpaste, s. f. 1. Nenorocire mare; pacoste, calamitate. 2. Învinuire nedreaptă, acuzație neîntemeiată; calomnie. 3. (Înv.) Nedreptate, prigoană, persecuție. 4. (Înv.) Bir pe care îl plăteau în trecut locuitorii unui sat în contul celor fugari. 5. (Reg.) Prostovol. [Pl. și: năpăști] – Din sl. napastĩ.

NĂPÁSTĂ, năpaste și năpăști, s. f. 1. Nenorocire, calamitate, pacoste, belea. Vremile adunaseră asupra țăranilor noștri năpăști și amaruri. SADOVEANU, O. VI 486. Toți așteptau cu spaimă ca să treacă năpasta. ANGHEL, PR. 110. ◊ (În imprecații) Dar cui năpastele-a testat Papucii roși de-atîtea uliți? COȘBUC, P. II 255. 2. (Și în forma învechită năpaste) Calomnie, pîră nedreaptă, învinuire neîntemeiată. Ion a fost condamnat cu năpaste, – o imoralitate. GHEREA, ST. CR. II 275. Pentru faptă răsplată și năpastă pentru năpastă! CARAGIALE, O. I 276. Toată comedia asta e o nerușinată năpaste a clevetitorilor mei. NEGRUZZI, S. I 229. ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) Cu năpaste = cel mult. Să fi avut cu năpaste douăzeci și opt de ani. HOGAȘ, DR. II 19. 3. (Învechit, în forma de pl. năpăsti) Bir, impozit impus pe nedrept. Munca și sudoarea lui abia îi dau cu ce să plătească contribuțiile, cărora, neștiind ce nume să le deie, le numește năpăsti. NEGRUZZI, S. I 274. 4. Prostovol. – Pl. și: (rar) năpăsti. - Variante: năpáste, năpástie (ODOBESCU, S. III 28) s. f.

NĂPÁSTĂ ~e f. 1) Nenorocire grea, care se abate asupra cuiva; urgie. * Ia ~! ia nevoie. 2) Acuzație lipsită de orice temei; învinuire nedreaptă. 3) ist. Bir suplimentar pe care îl plăteau țăranii în locul consătenilor fugiți. [G.-D. năpastei; Pl. și năpăsti] /<sl. napasti

napaste sf vz năpastă

năpaste sf vz năpastă

năpastie sf vz năpastă

NĂPÁSTE s. f. v. năpastă.

năpaste f. 1. od. dare extraordinară scoasă de Mihnea-Vodă; 2. acuzare falșă: cu vr’o năpaste să ne pomenim PANN; 3. nenorocire neașteptată, belea: năpaste ce a căzut pe capul meu ISP.; 4. prostovol. [Slav. NAPASTĬ, cădere, năvală, nenorocire].

năpástie și (maĭ rar) -ste., pl. ăstii și ăștĭ (vsl. napastĭ, caz, nenorocire. V. năpădesc, năpatcă, prăpastie). Vechĭ. Ispită. Azĭ. Acuzațiune falsă căzută asupra cuĭva. Belea nenorocire neașteptată (Se numea așa și nu bir impus de Mihnea Vodă): s’aŭvăzut și năpastiĭ să cadă păcalu pe capu cuĭva (VR. 1911, 11, 257), a căzut năpastia pe mine să du sacu. Prostovol. – Pl năpăști în Let. II, 22, 74,75. Năpastă (cum e intitulată o pĭesă a luĭ Carageali) nu zice nimeni!

prostogól (nord), prostovól și rostofól (sud) n., pl. oale și urĭ (d. prostovolesc. V. și rostogol). Un fel de plasă de formă conică, cu mărgele de plumb pe la marginĭ și care se aruncă în apă învîrtindu-se (rostogolindu-se) orizontal și apoĭ se strînge pe fundu apeĭ apucînd tot peștele. (Se numește și năpaste și șașmá. V. năpatcă). Dîmb. (rostofol). Cilindru de netezit pămîntu pin rostogolire. – Și adj. -ól, -oálă, rotofeĭ, durduliŭ: copil, purcel rostofol. V. clocă 2.

!năpástă s. f., g.-d. art. năpástei; pl. năpáste

năpástă s.f., g.-d. art. năpástei / năpăștii; pl. năpáste / năpăști

năpastă

năpastă, pl. -păști.

năpáste (= năpastă) s. f. (pl. năpăști)

NĂPÁSTĂ s. I. 1. v. dezastru. 2. v. necaz. II. (PESCUIT) prostovol, (reg.) cucă, șașma, (prin Bucov.) năpastnic, (Transilv. și Olt.) plașcă.

NĂPÁSTĂ s. v. ademenire, atracție, chin, cucă, durere, ispită, încercare, patimă, păs, pătimire, persecuție, prigoană, seducere, seducție, suferință, tentație.

NĂPASTĂ s. 1. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom. (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.) 2. belea, bucluc, dandana, încurcătură, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe capul lui!)

năpastă s. v. ADEMENIRE. ATRACȚIE. CHIN. CUCĂ. DURERE. ISPITĂ. ÎNCERCARE. PATIMĂ. PĂS. PĂTIMIRE. PERSECUȚIE. PRIGOANĂ. PROSTOVOL. SEDUCERE. SEDUCȚIE. SUFERINȚĂ. TENTAȚIE.

Năpastă ≠ noroc

NĂPÁSTĂ (< sl.) s. f. 1. Nenorocire mare, pacoste (1), belea. 2. Acuzație nedreaptă, învinuire neîntemeiată, calomnie. ♦ Nedreptate, urgie, prigoană. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a birului plătit de locuitorii unui sat în locul celor fugiți sau amendă plătită de un țăran pe pământul căruia s-a săvârșit un omor în împrejurări rămase necunoscute. 4. Unealtă de pescuit, alcătuită dintr-o plasă rotundă, de 4-5 m în diametru, dintr-un inel metalic central și o frânghie circulară la periferie, de care sunt atârnate greutăți de plumb. Când e scoasă afară, plasa se strânge ca un sac; prostovol.