mushtiuc sn [At: DDRF / V: moshtical ~shlic ~shlik sf ~shulic ~shulik sf (reg) moshtic ~tic ~ical ~ticlu ~tric ~tuc / Pl: ~uri / E: ger Mundstück] 1 Piesa detashabila de metal de os de lemn etc. la instrumentele muzicale de suflat care se tzine intre buze shi prin care se sufla in instrumentul respectiv. 2 (Pex; arg) Gura. 3 (Ie) A lua cuiva ~ul A lovi pe cineva peste gura. 4 (Ban; pan) Imamea a ciubucului Si: tzigaret. 5 Piesa metalica de bronz sau de alama cu care se termina un furtun de stropit shi care concentreaza shi dirijeaza jetul de lichid. 6 Piesa de metal sau de lemn montata la capatul de presare al pieselor shi folosita la fasonarea caramizilor a tziglelor etc. 7 (Reg) Zabala.

MUSHTIÚC mushtiucuri s. n. 1. Piesa (de ebonit de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat prin care se sufla. ♦ Imameaua ciubucului. 2. Capatul metalic cu care se termina un furtun de stropit shi care serveshte la concentrarea shi dirijarea vinei de lichid. 3. Piesa de otzel sau de lemn captushit cu tabla fixata la capatul presei de caramida folosita la fasonarea materialului din care se taie caramizile sau tziglele.

MUSHTIÚC s.n. 1. Capatul unor instrumente muzicale de suflat prin care se sufla; ambushura. 2. Capatul metalic cu care se termina un furtun. 3. Piesa de otzel sau de lemn captushit cu tabla cu care se fasoneaza caramizile sau tziglele. [< germ. Mundstück].

MUSHTIÚC s. n. 1. capatul unor instrumente muzicale de suflat prin care se sufla; ambushura. 2. capatul metalic cu care se termina un furtun. 3. piesa de otzel sau de lemn captushit cu tabla cu care se fasoneaza caramizile sau tziglele. (< germ. Mundstück)

MUSHTIÚC ~uri n. 1) Tub mic (de os de lemn de ebonita) in care se fixeaza tzigara pentru a fuma; tzigaret. 2) Extremitate a unui instrument muzical de suflat pe unde se sufla cu gura; ambushura. 3) Capatul metalic al unui furtun care serveshte la reglarea curentului de apa. [Sil. tiuc] /<germ. Mundstück

mushtiuc n. zabala. [Cf. mushca].

mushtĭúc n. pl. urĭ (rus. muštúk shi mundštúk d. germ. mundstück compus d. mund gura shi stück bucata pĭesa). Zabala. Bucata trimbitzeĭ in care sufli shi care e mobila. Imameaŭa cĭubuculuĭ.

moshtic sn vz mushtiuc

moshtical sn vz mushtiuc

mushticlu sn vz mushtiuc

mushtiúc (tiuc) s. n. pl. mushtiúcuri

mushtiúc s. n. (sil. tiuc) pl. mushtiúcuri

mushtiuc

MUSHTIÚC s. (MUZ.) ambushura (reg.) pliscoi. (~ al clarinetului.)

MUSHTIÚC s. v. zabala.

MUSHTIUC s. (MUZ.) ambushura (reg.) pliscoi. (~ al clarinetului.)

mushtiuc s. v. ZABALA.

mushtiuc (< germ. Mundstück) parte a unor instrumente* de suflat care se fixeaza (prin apasare) de buze (in cazul instrumentelor de suflat din alama) ori se tzine in gura (in cazul clarinetului* shi al saxofonului*). Prin m. se introduce coloana de aer in instr.

mushtiuc mushtiucuri s. n. gura.