MUSHTIÚC mushtiucuri s. n. 1. Piesa detashabila (de ebonita de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat prin care se sufla. 2. Capatul metalic cu care se termina un furtun shi care serveshte la concentrarea shi dirijarea jetului de lichid. 3. Piesa de metal sau de lemn captushita cu tabla shi montata la capatul de presare al preselor folosite la fasonarea caramizilor a tziglelor etc. Din germ. Mundstück.