mocnit, ~ă [At: DDRF / V: (reg) mogn~, mohn~ / Pl: ~iți, ~e / E: mocni] 1 a (D. foc) Care arde înăbușit, fără flacără. 2 a (D. foc) Care este pe punctul de a se stinge. 3 av (Îe) A fierbe ~ A fierbe înăbușit. 4 av (îae) A fierbe încet. 5-6 a, av (D. sunete, zgomote) (Care este) fără rezonanță Si: înăbușit, stins. 7 a (Nob; d. culori) Mohorât 8 a (D. vreme, atmosferă) înnorat. 9 a (D. vreme, atmosferă) Umed. 10 a (D. vreme, atmosferă) Înăbușitor. 11 a (D. ploaie) Mărunt și potolit, dar persistent. 12 a (Reg; d. alimente) Cu gust rău. 13 a (Reg; d. alimente) Alterat. 14 a (D. apă) Sălciu. 15 a (Fig; d. oameni) Închis în sine Si: tăcut, necomunicativ. 16 a (D. oameni) Posomorât. 17-18 a, av (D. sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) (Care esre) reținut, tăinuit vreme îndelungată, dar gata să izbucnească. 19 (Fig) Fără viață, care lâncezește Si: inactiv, toropit. 20 a (Fig) Care pare că ascunde o amenințare Si: apăsător, sumbru. 21 a (Fig) Trist.

MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. Care arde înăbușit, înfundat. (Fig.) Fața îi era mai întunecată ca de obicei și în ochi avea o pîlpîire mocnită. REBREANU, R. II 55. ◊ (Adverbial) Umple groapa cu jăratec și cu lemne putregăioase, ca să ardă focul mocnit. CREANGĂ, P. 29. 2. Fig. (Despre oameni) Închis în sine, posomorît; (despre sentimente) ascuns, înăbușit. Pricepu în sfîrșit că tovarășul zilelor ei, mocnit și neguros tovarăș... era cu sufletul gol. SADOVEANU, M. 126. Ca să arate că dezaprobă... stătea toată ziua mocnit și mormăind. C. PETRESCU, C. V. 84. Deodată triste glasuri sporesc mocnita jale. IOSIF, PATR. 72. ◊ (Adverbial) Vereștencele plîngeau mocnit. CAMILAR, N. II 348. ♦ Întunecat. Noaptea stelelor, a lunei, a oglinzilor de rîu Nu-i ca noaptea cea mocnită și pustie din sicriu. EMINESCU, O. I 82. 3. Fig. Lipsit de vioiciune, fără viață, inactiv. Orașul doarme-n miezul zilei, Mocnit sub arșița de vară. VLAHUȚĂ. O. A. I 74. Satul Humulești în care m-am trezit nu-i un sat lăturalnic, mocnit și lipsit de priveliștea lumii ca alte sate. CREANGĂ, A. 71. 4. (Despre ploaie) încet și potolit, dar stăruitor, de durată. Ploaia mocnită pătrunsese prin girezi. SADOVEANU, P. S. 11. După cinci zile de ploaie mocnită, un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. ◊ (Adverbial) Afară ploua mocnit de patruzeci de ceasuri, dintr-un cer de plumb. SADOVEANU, O. VI 525. 5. (Regional; despre alimente) Cu gust rău, alterat; (despre apă) stătut; (despre aer) închis, viciat.

MOCNÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A MOCNI. 2) (despre ploaie) Care este liniștită, înceată, dar de lungă durată. 3) (despre stări de lucruri) Care ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 4) (despre vreme, atmosferă) Care devine mai întunecos din cauza norilor; înnourat; mohorât. 5) (despre sunete) Care nu are sonoritate. 6) (despre apă) Care stă mai mult timp într-un loc; neîmprospătat. /v. a mocni

mocnit a. și adv. 1. înnăbușit, înfundat: să ardă focul mocnit CR.; 2. fig. ascuns, tăcut: noaptea cea mocnită și pustie din sicriu EM.

mocnít, -ă adj. (d. mocnesc). Ascuns, înfundat: foc mocnit. Fig. Posomorît: noapte, ploaĭe mocnită. Tăcut, posac, bosomelnic, necomunicativ: om mocnit. Adv. În mod mocnit: a arde mocnit. V. tenebros.

mognit, ~ă a vz mocnit

mohnit, ~ă a vz mocnit

MOCNÍT adj. v. acrit, acru, alterat, ascuns, clocit, descompus, fermentat, împuțit, înăcrit, răsuflat, reținut, stătut, stricat, tăinuit, trezit.

MOCNÍT adj., adv. înăbușit, înfundat. (Foc ~; focul arde ~.)

mocnit adj. v. ACRIT. ACRU. ALTERAT. ASCUNS. CLOCIT. DESCOMPUS. FERMENTAT. ÎMPUȚIT. ÎNĂCRIT. RĂSUFLAT. REȚINUT. STĂTUT. STRICAT. TĂINUIT. TREZIT.

MOCNIT adj., adv. înăbușit, înfundat. (Foc ~; arde ~.)