MIR² miruri s. n. Untdelemn aromat shi sfintzit folosit la savarshirea unor ritualuri in Biserica creshtina. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi a trasni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) in frunte (mortal); b) a distruge a nimici. Ai lua (cuiva) mirul = a omori. Din sl. miro.

mir¹ sn [At: PSALT. 280 / Pl: ~uri / E: slv миро] 1 Substantza uleioasa parfumata utilizata odinioara la unsul trupului sau la imbalsamarea cadavrelor Vz balsam. 2 Untdelemn sfintzit folosit la savarshirea unor ritualuri creshtine 34 (Fam k aluzie la locul din frunte unde se miruiesc credincioshii; ie) A lovi (sau a trasni etc. pe cineva) la ~ A izbi pe cineva in frunte (mortal). 5 (Iae; fig) A distruge. 6 (Ie) Ai lua (cuiva) ~ul A omori pe cineva. 7 A doua dintre cele shapte taine ale bisericii creshtine care consta in ungere cu untdelemn sfintzit pentru a obtzine revarsarea harului divin asupra cuiva Si: miruire miruit¹. 8 (Pex) Sfintzire pentru consacrarea intro inalta demnitate. 9 (Ie) A scalda de ~ A scalda un copil in ziua urmatoare botezului.

MIR² miruri s. n. Untdelemn parfumat shi sfintzit intrebuintzat la savarshirea unor ritualuri in biserica creshtina. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi a trasni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) in frunte (mortal); b) a distruge a nimici. Ai lua (cuiva) mirul = a omori. Din sl. miro.

MIR² miruri s. n. 1. Untdelemn sfintzit folosit in biserica creshtina la savirshirea unor ritualuri. Cu miru ne miruim Cu vinu ne veselim. SHEZ. II 22. Is trei riuri trei pariuri Un’ de vin Altul de mir SHaltul dapa limpejoara. TEODORESCU P. P. 27. 2. (In expr.) A lovi a izbi a trasni (pe cineva) la mir = a lovi pe cineva drept in mijlocul fruntzii. A lua (cuiva) mirul = a omori. Un pumn shi lea luat mirul. DELAVRANCEA S. 39. Cum aduse buzduganul sau shi lovi pe zmeu i lua mirul apoi i taie capul. ISPIRESCU L. 317.

MIR¹ ~uri n. Untdelemn sfintzit shi aromat folosit de catre slujitorii bisericii pentru anumite ritualuri. * A lovi (sau a trasni) pe cineva la ~ a lovi pe cineva (mortal) drept in mijlocul fruntzii. /<sl. miro

mir n. 1. uleiu sfintzit cu care se ung copiii la botez shi oamenii la moarte; 2. locul unde se unge fruntea: l’a lovit drept la mir POP.; 3. a lua mirul cuiva al omori: se napusti asupra ei cu toroipanul shii lua mirul din frunte ISP. [Gr. mod. MYRON unsoare].

1) mir n. pl. inuzitat urĭ (d. a se mira). Ban. Faĭma veste: nu te face de miru lumiĭ (ArhO Ĭan. 1924 28).

2) mir n. fara pl. (ngr. mýron unsoare parfumata mir; vsl. miro. V. miros mirodeniĭ). Untdelemn sfintzit cu care preutu unge fruntea credincĭoshilor. Fig. Iron. A lovi a trage la mir a lovi in frunte. V. maslu.

mir² (ulei sfintzit) s. n. pl. míruri

mir (untdelemn sfintzit) s. n. pl. míruri

MIR s. v. miruire.

MIR s. (BIS.) miruiala miruire miruit. (Taina ~.)

mir (míruri) s. n. 1. Balsam de uns. 2. Untdelemn sfintzit. 3. Frunte. Mr. mir. Ngr. μύρον (Roesler 572; Murnu 37) in parte prin intermediul sl. miro cf. bg. rus. miro. Der. mirui vb. (a unge cu mir) din sl. mirovati < ngr. μυρώνω; mirodenie s. f. (inv. aroma) din ngr. μυροδία „parfum” sl. (bg.) mirodija; mirodenie s. f. (aroma; vioaradenoapte nopticioasa Hesperis tristis) din cuvintul anterior; mironositza s. f. (femeie care a uns cu smirna corpul lui Iisus; fandosita ipocrita) din sl. mironosica. Cf. mireasma miros mire.

mir uri s.n. (rel.) Undelemn sfintzit utilizat la savarshirea unor ritualuri creshtine. Din sl. miro.