mir (míruri) s. n. 1. Balsam de uns. 2. Untdelemn sfintzit. 3. Frunte. Mr. mir. Ngr. μύρον (Roesler 572; Murnu 37) in parte prin intermediul sl. miro cf. bg. rus. miro. Der. mirui vb. (a unge cu mir) din sl. mirovati < ngr. μυρώνω; mirodenie s. f. (inv. aroma) din ngr. μυροδία „parfum” sl. (bg.) mirodija; mirodenie s. f. (aroma; vioaradenoapte nopticioasa Hesperis tristis) din cuvintul anterior; mironositza s. f. (femeie care a uns cu smirna corpul lui Iisus; fandosita ipocrita) din sl. mironosica. Cf. mireasma miros mire.