meleag sn [At: GANE ap. DDRF / V: (inv) mil~ / Pl: ~uri / E: mg mellék] 1 Intindere de pamant suprafatza de teren loc situat in imediata apropiere a cuiva sau a ceva Si: imprejurime vecinatate. 2 (Pgn) Intindere de teren Si: pamant. 3 (Pgn) Cuprins al unei ashezari omeneshti Si: tzinut loc. 4 (Pop; ie) A umbla ~urile A hoinari prin imprejurimi Si: a colinda. 5 (Iae) A cutreiera peste tot. 6 (Trs; Mol) TZinut departat greu de strabatut Vz coclauri. 7 (Pop; ie) Ai shti (cuiva) ~ul Ai cunoashte cuiva secretele gandurile. 8 (Fig; rar) Domeniu de activitate shtiintzifica.

MELEÁG meleaguri s. n. (Mai ales la pl.) Loc tzinut; regiune. Vin shi eu cam de departe sham ratacit pe meleagurile aistea. HOGASH M. N. 114. Toate femeile din sat shi de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori. CREANGA P. 16. Nici pasere priminteana nu sa abatut prin meleagurile acestea da inca picior de om. SHEZ. II 53. ◊ Expr. (Rar) A umbla meleagurile = a umbla mult a colinda peste tot a strabate distantze mari. Ash umbla meleagurile Pan’ tziash gasi leacurile. SEVASTOS C. 191. Ai shti cuiva meleagul = a cunoashte secretele cuiva ai shti gindurile.

MELEÁG ~uri n. Teritoriu de mare intindere avand anumite particularitatzi specifice (de clima de relief resurse economice); tzinut; regiune. /<ung. mellék

meleag n. Mold. imprejurime coprins: om vestit prin meleagurile astea CR. [Ung. MELLÉK regiune invecinata].

meleág (ea dift.) n. pl. urĭ (ung. mellék imprejurime vecinatate; mellékágy loc vecin). Nord. Fam. Locurĭ regiunĭ departate: ce cautzĭ pin meleagurile istea? V. buhazurĭ coclaurĭ podgheazurĭ.

mileag sn vz meleag

meleág s. n. pl. meleáguri

meleág s. n. pl. meleáguri

MELEÁG s. 1. v. loc. 2. plai regiune tzinut. (Pe ~urile natale.)

MELEÁG s. v. apropiere imprejurime jur preajma vecinatate.

MELEAG s. 1. loc regiune tarim. teritoriu tzinut zona. (Se afla pe ~uri necunoscute.) 2. plai regiune tzinut. (Pe ~urile natale.)

meleag s. v. APROPIERE. IMPREJURIME. JUR. PREAJMA. VECINATATE.

meleág (meleáguri) s. n. Loc regiune imprejurime. Mag. mellék (Tiktin; Candrea). Par echivoce interpretarile lui Cihac II 196 (din sb. miljak „proprietate”) shi ale lui Lokotsch 1509 (din tc. mülük). Se foloseshte mai ales la pl.