opțiuni
  • info

12 definiții pentru împrejurime

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime.

ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime.

împrejurime sf [At: C. NEGRUZZI, S. I, 107 / Pl: ~mi / E: împrejur + -ime] 1-2 (Loc sau) ținut din apropiere Si: împrejmuire (3), preajmă, vecinătate.

ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. (Mai ales la pl.) Locul sau ținutul dimprejur, din apropiere. Mai bine d. Zaharia Duhu al tău ne-ar oferi într-o duminică automobilul să vizităm împrejurimile. C. PETRESCU, A. 314. Cînd mă deșteptai și mi-aruncai privirile peste împrejurimi, firea întreagă mi se păru ca răsărită atunci, pentru întîiași dată, din sînul adînc al apelor. HOGAȘ, M. N. 179. Orașul și împrejurimile erau luminate de mii de focuri. NEGRUZZI, S. I 107.

ÎMPREJURÍME ~i f. Loc ce se află în apropiere. ~ile orașului. [G.-D. împrejurimii] /împrejur + suf. ~ime

împrejurime f. 1. locul de împrejur; 2. cei din jurul cuiva.

împrejuríme f. Locurile din prejur: împrejurimile unuĭ oraș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími

împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPREJURÍME s. v. apropiere.

ÎMPREJURÍME s. v. circumferință, perimetru.

ÎMPREJURIME s. apropiere, jur, preajmă, vecinătate, (livr.) proximitate, (reg.) meleag, (prin Transilv.) preabăt, (înv.) împrejmuire, împrejur, prejmet, prejmuire. (Prin ~.)

împrejurime s. v. CIRCUMFERINȚĂ. PERIMETRU.

Intrare: împrejurime
împrejurime substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împrejurime
  • ‑mprejurime
  • împrejurimea
  • ‑mprejurimea
plural
  • împrejurimi
  • ‑mprejurimi
  • împrejurimile
  • ‑mprejurimile
genitiv-dativ singular
  • împrejurimi
  • ‑mprejurimi
  • împrejurimii
  • ‑mprejurimii
plural
  • împrejurimi
  • ‑mprejurimi
  • împrejurimilor
  • ‑mprejurimilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împrejurime, împrejurimisubstantiv feminin

  • 1. Locul sau ținutul dimprejur; împrejmuire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: preajmă vecinătate împrejmuire
    • format_quote Mai bine d. Zaharia Duhu al tău ne-ar oferi într-o duminică automobilul să vizităm împrejurimile. C. PETRESCU, A. 314. DLRLC
    • format_quote Cînd mă deșteptai și mi-aruncai privirile peste împrejurimi, firea întreagă mi se păru ca răsărită atunci, pentru întîiași dată, din sînul adînc al apelor. HOGAȘ, M. N. 179. DLRLC
    • format_quote Orașul și împrejurimile erau luminate de mii de focuri. NEGRUZZI, S. I 107. DLRLC
etimologie:
  • Împrejur + sufix -ime. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.