preajmă sf [At: PSALT. 72 / V: (reg) ~amă, (îrg) pre~, prij~ sf, (îvr) ~ajm sn / Pl: prejme, (rar) preajme / E: slv прѣждьнꙗ] 1 (Înv) Spațiu care înconjură Si: împrejurime, (reg) preabăt. 2 (Îla) Din (sau de prin) ~ Care se află în (sau prin) jur. 3 (Îlav) În, (din sau prin) În, (din sau prin) jur. 4 (Îlpp; construit cu G) In (din sau prin) ~ma În, din sau prin jurul. 5 (Îal; construit cu G) În, din sau prin fața. 6 (Îal; construit cu G) Puțin înainte de. 7 (Îal; construit cu G) În jurul datei de... 8 (Îal; construit cu G) În ajunul. 9 (Pop; îe) A umbla în (sau prin) ~ma cuiva A se ține după cineva.

PREÁJMĂ s. f. (Mai ales în locuțiuni) Spațiul care înconjură pe cineva sau ceva, locul sau regiunea din apropiere, din vecinătatea cuiva; împrejurime, vecinătate. Tăcea preajma și depărtările tăceau. CAMILAR, N. I 62. Strigă-n vale Topologul Și-a lui larmă, cînd și cînd, Ca o voce omenească, Pînă sus pe culmi tresare, Preajma mută s-o trezească Din senina ei visare. TOPÎRCEANU, B. 23. Caișii zîmbesc sub ninsori Și trec ciripiri de chitare... Și cîntă și preajmă și zare. MACEDONSKI, O. I 225. ◊ Loc. adj. (Exprimînd un raport local sau temporal) Din (sau de prin) preajmă = din apropiere, apropiat. Un iz slab, amestecat cu mirosul desișurilor din preajmă, ne învăluia. SADOVEANU, O. VII 195. Turbarea acestui taur merse pînă acolo, de bîntuia și Creta și țările de prin preajmă și nimic nu scăpa teafăr dinaintea acestui dobitoc grozav. ISPIRESCU, U. 45. ◊ Loc. adv. În (sau prin) preajmă sau (loc. prep.) în (sau prin) preajma... = împrejur, primprejur, aproape de... Am stat și eu puțintel în preajmă. Am ascultat ce vorbea cu niște femei. SADOVEANU, B. 260. Nu pot rămînea să mă întîlnesc cu Nadina în preajma transcrierii divorțului! REBREANU, R. II 16. Noi vom lua poziție cam prin preajma Giurgiului. D. ZAMFIRESCU, R. 33. Acesta spuse atunci că comoara se află pitită în preajma unei fîntîni. ODOBESCU, S. III 240. Murgul se oprește, în preajmă privește. TEODORESCU, P. P. 496. ◊ Expr. A umbla în preajma cuiva = a umbla după cineva, a se ține de cineva, a-i da cuiva tîrcoale. (Atestat în forma prijmă) Cîte un handralău... îmblă numai în prijma fetelor, le ochește pe fereastră să vadă ce fac și cum se poartă. ȘEZ. III 179. ◊ Loc. prep. Din (sau de prin) preajma... = din apropierea..., de lîngă... Într-una din zilele acestea din preajma zăpezilor mari, cînd satele aveau să fie rupte unul de altul și drumurile astupate, Ion Jura ieși în uliță. DUMITRIU, N. 190. Vasele... le-ar fi găsit într-o necropolă antică din preajma Zîmnicei. ODOBESCU, S. II 274. – Variante: préjmă (SLAVICI, N. I 80), príjmă s. f., preajm (DELAVRANCEA, S. 107) s. n.

PREÁJMĂ f. Loc în apropiere; împrejurime; vecinătate. ◊ Din (sau de prin) ~ (sau ~a) a) de lângă; din apropiere; b) din ajun sau dintr-un timp apropiat. În ~a în jurul; în apropierea. /cf. sl. prĕzdinja

preajmă f. împrejur(ime): în preajma satului. [Origină necunoscută].

preájmă (în) (ea dift.) loc. adv. (din *preajdnă, d. vsl. prĭeždinŭ, anterior). Vechĭ. Înainte, în față: în preajma mea, a luĭ. Aproape (în timp): în preajma bătăliiĭ. Azĭ. Rar. În prejur, în jur: în preajma orașuluĭ. Pe lîngă: în preajma vitelor. Barb. (după fr. autour de). Relativ, despre: în preajma afaceriĭ (despre afacere). – Și prejmă (est și Ban.) și prijmă (est). La Od. (Psevd. 127) preamă (vsl. prĭemo, prĭemy, în față, peste drum).

preajm sn vz preajmă

preamă sf vz preajmă

prejmă sf vz preajmă

prijmă² sf vz preajmă

PREAJM s. n. v. preajmă.

príjmă, V. preajmă.

+preajmă (de prin/din ~) loc. adj., loc. adv. (desișurile ~; Vine ~.)

!preajmă (din/în/prin ~) loc. adv. (stai prin preajmă)

*preajmă- (din/în/prin ~) loc. prep. (din/în/prin preajmă-i)

preájmă s. f.

preajmă.

+preajma- (din/în/prin ~) loc. prep. (~-i)

din preájma loc. prep. (~ lui)

*din preájmă¹ loc. adj., loc. adv. (poiana ~, vine ~)

*din preájmă²- loc. prep. (~i)

în preájma loc. prep. (~ lui)

în preájmă loc. adv.

*în preájmă- loc. prep. (~i)

*preájma (din/în/prin ~) loc. prep. (din/în/prin preajma lui)

din preájma loc. prep.

în preájma loc. prep.

în preájmă loc. adv.

în preajma

în preajma.

PREÁJMĂ s. 1. (local) v. apropiere. 2. (temporal) apropiere, prag. (În ~ noului an.)

PREAJMĂ s. 1. (local) apropiere, împrejurime, jur, vecinătate, (livr.) proximitate, (reg.) meleag, (prin Transilv.) preabăt, (înv.) împrejmuire, împrejur, prejmet, prejmuire. (Se află prin ~.) 2. (temporal) apropiere, prag. (În ~ noului an.)

preájmă s. f. – Apropiere, împrejurimi. În preajma, aproape de; în jur de; circa. – Var. prejmă, prejmet. Origine necunoscută. S-a gîndit la sl. prĕmo „din regiune” (Cihac, II, 288), cu j de la jur (Iordan, Dift., 78); la sl. préžda „înainte” (Miklosich, Etym. Wb., 241), preždinu „înainte” (Weigand, Jb., XIV, 111), sau la sl. sŭ prežda „dinainte”; dar nici una dintre aceste explicații nu este satisfăcătoare fonetic. – Der. împrejmui, vb. (a încercui); împrejmuire, s. f. (cerc; gard; regiune); împrejmuitor, adj. (vecin cu).

príjmă s.f. (înv.) prima pagină a unei scrieri; pagina din dreapta a unei cărți; recto (opus lui verso).