MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

maiestate sf [At: (a. 1783) IORGA, S. D. XIII, 13 / V: maje~, (pop) măi~, (reg) ~tă, (înv) maiestat sm, (înv) maiastat sm / Pl: (1) ~tăți / E: lat maiestas, -atis, fr majesté, ger Majestät] 1 Suveran. 2 (Înv) Putere supremă Si: suveranitate. 3 (Urmat de un adjectiv posesiv) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu sau despre un monarh Vz mărie¹, înălțime. 4 Aspect grandios, care trezește admirație Si: măreție Cf maiestuos. 5 Prestanță a ținutei, a expresiei. 6 Caracter solemn, care impune respect.

MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter sau aspect impunător, care trezește admirație, respect etc.; măreție. Doctorul. contempla mut maiestatea naturii. BART, E. 123. Curg mîndru-n nepăsare, cu-o lină maiestate. ALECSANDRI, P. III 135. Privind maiestatea naturii, el se inspiră. NEGRUZZI, S. I 197. 2. (Adesea urmat de adjectivul posesiv de pers. 2 sau 3 sg.) Titlu dat capetelor încoronate. Nu ți-ai iubit poporul, maiestate, sau nu l-ai înțeles – și e totuna. De sus și pînă jos s-a-ntins minciuna, Ea leagă și desleagă-n țară toate, VLAHUȚĂ, O. A. I 39. – Variantă: majestáte s. f.

MAIESTÁTE s.f. 1. Grandoare, somptuozitate, măreție. 2. Titlu care se dă monarhilor. [Pron. ma-ies-, var. majestate s.f. / < lat. maiestas, cf. fr. majesté].

MAIESTÁTE s. f. 1. titlu care se dă monarhilor. 2. grandoare, somptuozitate, măreție. (< lat. maiestas, fr. majesté)

MAIESTÁTE ~ăți f. 1) Caracter maiestuos; aspect măreț și solemn care provoacă admirație. 2) (folosit și ca termen de adresare) Conducător suprem al unui stat; monarh; suveran; rege; împărat; rigă; țar; sultan. 3) Termen reverențios care era folosit la adresa unei persoane de rang înalt. [G.-D. maiestății] /<lat. maiestas, ~atis, fr. majesté^[1]

maiestate f. 1. mărire ce inspiră admirațiune, respect: maiestatea unui templu; fig. maiestatea augustei bătrâneți AL.; 2. titlu dat împăraților, regilor și soțiilor tor.

*maĭestáte f. (lat. majéstas, -átis, d. majus, major, maĭ mare). Mărime supremă: maĭestatea divină. Aer de mărime propriŭ a inspira respect: comandantu avea un aer plin de maĭestate. Titlu dat împăraților și regilor (pe scurt: M. S.). Mavestatea Sa Foarte Creștină, regele Franciiĭ. Maĭestatea Sa Catolică, regele Spaniiĭ.

maiastat s vz maiestate

majestate sf vz maiestate

MAJESTÁTE s.f. v. maiestate.

!Maiestáte/Majestáte (termen de adresare) s. f. voc.

maiestáte (măreție) s. f., g.-d. art. maiestắții

maiestáte s. f., g.-d. art. maiestății^[1]

Maiestáte (termen de adresare) s. f.^[1]

maiestate, -tăți. Abrevieri: M. S. = Maiestatea Sa, MM. LL. = Maiestățile Lor, M. S. R. = Maiestatea Sa Regele.

!majestate/maiestate (măreție) s. f., g.-d. art. majestății/maiestății

!Majestate (termen de adresare) s. f.

!Majestatea Sa loc. pr., g.-d. Majestății Sale; abr. M.S.

+Majestatea Sa Custodele Coroanei României [± prenume] loc. pr. + s. m. art. + s. f. g. art. + s. propriu g. art.

+Majestatea Sa Regele [± prenume] loc. pr. + s. m. art., g.-d. Majestății Sale Regelui...

+Majestatea Sa Regina [± prenume] loc. pr. + s. f. art., g.-d. Majestății Sale Reginei...

!Majestatea Ta (înv.) loc. pr., g.-d. Majestății Tale

!Majestatea Voastră loc. pr., g.-d. Majestății Voastre

!Majestățile Lor [± Imperiale] loc. pr. pl. [± adj.]; abr.MMLL

!Majestățile Voastre loc. pr. pl.

!Maiestátea Sa/Majestátea Sa loc. pr., g.-d. Maiestắții Sále/Majestắții Sále; abr. M. S.; pl. Maiestắțile Lor/ Majestắțile Lor

!Maiestátea Ta/Majestátea Ta loc. pr., g.-d. Maiestắții Tále/Majestắții Tále

!Maiestátea Voástră/Majestátea Voástră loc. pr., g.-d. Maiestắții Voástre/Majestắții Voástre

*Maiestắțile Voástre/Majestắțile Voástre loc. pr.

Majestáte v. Maiestáte

Majestátea Sa v. Maiestátea Sa

Majestátea Ta v. Maiestátea Ta

Majestátea Voástră v. Maiestátea Voástră

Majestắțile Voástre v. Maiestắțile Voástre

Maiestátea sa (ta, voástră) s. f. art. + adj., g.-d. Maiestății sále (tále, voástre); abr. M.S.

Maiestățile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăților lor

MAIESTÁTE s. 1. v. măreție. 2. sire. (Ia seama, ~!) 3. (art.) v. mărie.^[1]

MAIESTÁTE s. v. prestanță.^[1]

MAIESTATE s. 1. grandoare, măreție, semeție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 2. sire. (Ia seama, ~!) 3. domnie, înălțime, mărie, (înv.) mărime, mărire. (~ sa n-a primit pe nimeni.)

maiestate s. v. PRESTANȚĂ.

majestáte (majestắți), s. f. – Alteță. – Var. maiestate. Lat. maiestatem, cu pronunțarea din fr. majesté (sec. XIX). – Der. majestuos, adj., din fr. majestueux; maiestuos, adj., din it. maestoso.

MAIESTÁTE s. f. 1. Suveran, monarh. Prea-înalta voie a chesaro-crăiescului maiestat (a. 1783). IORGA, S. D. XIII, 13. Un stat înalt și nobil, un port de maiestate, O frunte mare, scoasă, ce cugetă departe. HELIADE, O. I, 230. [Petru Rareș] nu se înjosește, nu sărută mîinile, nu mărturisește prin actele sale că ar fi dobîndit coroana numai de la sacra maiestate polonă. XENOPOL, I. R. V, 59. ♦ (Învechit) Autoritate, putere supremă; suveranitate. Supt maiestatea. . . coroanei apostoliceștei crăimi a Ungariei. ECONOMIA, 150/21. Fieștecarea cojniță [de albine] închipuiaște o soțietate omenească, întru carea iaste crai, maiestate și însoțire. ib. 173/2. 2. (De obicei urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. V. m ă r i e¹, î n ă l ț i m e. Despre această ticăloasă stare, maiestatei sale credincioasă înștiințare au făcut. ST. INST. 8/3. Mâiestățile sale au fost la eczerciție (muștru). AR, 9^l/27. Majestatea sa, împăratul, au demîntat asta. GR. R. N. II, 18/15. Toate acele preparative se făceau pentru celebrarea intrării în orașul Kissingen a maiestății sale elenice. FILIMON, O. II, 182. Cătră. . . preaputinciosul împărat. . . maiastatul lui celui împărătesc, preamilostivul mieu stăpîn (a. 1885). CAT. MAN. I, 443. Nu ți-ai iubit poporul, majestate, Sau nu l-ai înțeles, și e totuna. VLAHUȚĂ, O. A. I, 39. Majestatea sa, augustul suzeran, garanta viața, libertatea și averea tuturor raialelor sale. CAMIL PETRESCU, O. III, 82. Auziți ce zice majestatea sa, adăugă rotunjind mieros pe „majestatea sa”. PREDA, M. 127. Maiestata sa regele. ALR II 2855/812. Maiestata sa regina. LB. 2856/812. 3. Aspect grandios, care trezește admirație; măreție. Cf. m a i e s t o s (2). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Majestatea naturei. GENILIE, PRINCIP. V/27, cf. NEGRUZZI, S. I, 197, BART, E. 123. ♦ Prestanță, demnitate (a ținutei, a expresiei). Era bărbătesc, boieresc, cu tărie, plin de netemere și de maiestate (mărime). MAIOR, T. 94/25. Regala majestate [a copilei] mai mult încă străluce Prin faptele acelea de umile deprinderi. HELIADE, O. I, 310. El întrunește-n sine o triplă maiestate. ALECSANDRI, P. III, 215, cf. 135. Mai multă majestate și frumusețe în descripții aduc aminte să fi citit de mult. MACEDONSKI, O. IV, 60. Majestatea mersului și îmbrăcăminții erau aproape caricaturizate. CAMIL PETRESCU, O. III, 68. ♦ Caracter solemn, care impune respect. Revoluțiunea grecilor din Elada și din celelalte provincii ale Imperiului otoman... este plină de severitate și de o lugubră maiestate. FILIMON, O. I, 279. Cît de măreață ești Sub palida, duioasa și sacra maiestate A morții. ALECSANDRI, T. II, 186. – Pl : (1) maiestăți. – Și: majestate (prin adaptare la sistemul fonetic popular) măiestate, (regional) maiestátă s. f.; (învechit) maiestát, maiastát subst. – Din lat. maiestas, -atis, fr. majeste. – Maiestat, maiastat < germ. Majestät.