monarh sm [At: (a. 1703) FN 126 / V: ~rc / Pl: ~i, (înv) ~rși / E: ngr μονάρχης, ger Monarch] 1 Conducător al unei monarhii Si: suveran. 2 (Pgn; fig) Stăpân.

MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. Un Ludovic e mai întîi monarh, și numai în urmă francez. CAMIL PETRESCU, T. II 385. ◊ (Poetic; în forma monarc) O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie... În mausoleu-ți mîndru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! EMINESCU, O. I 69. – Variantă: (învechit) monárc s. m.

MONÁRH s.m. Conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. [Var. monarc s.m. / < fr. monarque, gr. monarchos].

MONÁRH s. m. conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. (< ngr. monarhis, germ. Monarch)

MONÁRH ~i m. Conducător absolut al unei țări; rigă; rege; suveran; împărat. /<ngr. monárhis, germ. Monarch^[1]

monarh m. 1. capul unei monarhii; 2. fig. Domn: al nopților monarh (luna) EM.

*monárh m. (vgr. mónarhos și monárhes, d. mónos, singur și árho, domnesc). Suveran (împărat, rege saŭ principe).

monarc sm vz monarh

MONÁRC s.m. v. monarh.

monárh s. m., pl. monárhi

monárh s. m., pl. monárhi^[1]

monarh

monarh, -hi.

MONÁRH s. (POL.) 1. v. rege. 2. v. domnitor.^[1]

MONARH s. (POLITICĂ) 1. rege, suveran, (pop.) crai, (înv.) rigă. (~ul Suediei.) 2. cîrmuitor, conducător, domn, domnitor, stăpînitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Ștefan cel Mare, marele ~ al Moldovei.)

monárh (monárhi), s. m. – Suveran. Mgr. μόναρχος, parțial prin intermediul lat. monarchus (sec. XVII, cf. Tiktin; Gáldi 211), și apoi din fr. monarque. – Der. monarhic, adj., din fr. monarchique; monarhi, vb. (înv., a domni); monarhie, s. f., din mgr. μοναρχία; monarhină, s. f. (înv., regină, suverană), din germ. Monarchin, sec. XVIII; monarhism, s. n., din fr. monarchisme; monarhist, s. m., din fr. monarchiste.