iertător, ~oare a [At: CORESI, EV. 8/20 / S și: (înv) e~ / Pl: ~i, ~oare / E: ierta + -tor] 1 (Înv) Care eliberează din sclavie. 2 (Pex) Care eliberează pe cineva de ceva. 3 (Spc; înv) Care scutește pe cineva de serviciul militar. 4 Care scapă pe cineva de ceva. 5 Care dispensează pe cineva de o sarcină. 6 Care scade cuiva o parte dintr-o datorie. 7 Care dezleagă pe cineva de un jurământ, de o fagăduială. 8 Care renunță să mai urmărească pe cineva. 9 Care acordă cuiva permisiunea de a face ceva. 10 Care renunță să mai pedepsească pe cineva pentru o vină. 11 Care trece cu vederea greșelile cuiva. 12 (D. divinitate) Care mântuiește pe cineva care a greșit și apoi s-a pocăit. 13 Care scuză pe cineva.

IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. Ce iertător și bun ți-i gîndul în preajma florilor plăpînde. ANGHEL, Î. G. 9.

IERTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care iartă cu ușurință greșelile altora; îngăduitor; indulgent; tolerant. /a ierta + suf. ~ător

iertător a. și m. care iartă.

ĭertătór, -oáre adj. Care ĭartă, blînd, indulgent.

iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre

iertătór adj. m. (sil. ier-), pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre

IERTĂTÓR adj. indulgent, îndurător, îngăduitor, milostiv, (livr.) clement. (Om lesne ~.)

IERTĂTOR adj. indulgent, îndurător, îngăduitor, milostiv, (livr.) clement. (Om lesne ~.)

Iertător ≠ neiertător