GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Bărbat sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

găligan, ~ă [At: CARAGIALE, S. N. 36 / V: gâl~, gărl~ / Pl: ~i, ~e / E: ns cf gligan] 1 sm (Prt; fam) Băiat sau bărbat foarte înalt Si: lungan, gligan. 2 a (Nob; d. obiecte) Mare. corectată

GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Om sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

GĂLIGÁN, găligani, s. m. Om mare la trup. (Atestat în forma gîligan) Sînt gogeamite gîliganii acuma. CARAGIALE, S. N. 36. – Variantă: gîligánl s. m.

GĂLIGÁN ~i m. pop. fam. Om foarte înalt; lungan. /v. gligan

găligan m. mare și gros: un găligan de școlar cât un bivol de mare GHICA. [Lit. mare cât un gligan].

găligán m. (var. din gligan. Cp. și cu vgr. kolekanos și kolokános, lungan). Munt. Iron. Lungan, goblizan, măgădan, hojmalăŭ: aĭ ajuns coșcogea găligan, și tot nu te cumințeștĭ! – Și gîligan (în est).

gărligan, ~ă sm, a vz găligan

gâligan, ~ă sm, a vz găligan

GÎLIGÁN s. m. v. găligan.

gîligán, V. găligan.

găligán s. m., pl. găligáni

găligán s. m., pl. găligáni

GĂLIGÁN s. v. lungan.

GĂLIGAN s. lungan, vlăjgan, (pop. și fam.) măgădan, măgădău, zdragon, (pop.) zăplan, (prin Bucov.) bangău, (Mold. și Bucov.) coblizan, zăblău, (prin Olt.) jarcalete, (prin Munt.) schirlopan. (E un ~ cît toate zilele.)