ZĂBLẮU², zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod². – Din magh. zábaló.

zăblău¹ s.m. (reg.) 1 Flăcău zdravăn; vlăjgan. Zăblăul lui Darie se zbătea... între viață și moarte (CAM.). 2 Cîine mare (ciobănesc). Cînd au văzut-o boierul că vine, a dat drumul tuturor zăblăilor, ca s-o rupă (POP.). • pl. -ăi. /<magh. zábaló.

ZĂBLẮU², zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod². – Din magh. zabáló.

ZĂBLẮU¹, zăblắi, s. m. (Regional) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan, hojmalău. ♦ (Trans.) Om mîncăcios, nesătul. 2. (Bucov.) Cîine mare, zăvod². Cînd au văzut-o boierul că vine, au dat drumul tuturor zăblăilor ca s-o rumpă. SBIERA, P.223. – Variantă: zablău s. m.

ZĂBLẮU², zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare, zăvod. – Magh. zabáló.

zăblắŭ, V. zablăŭ 1 și 2.

zablắu³ sm vz zăblău²

ZABLẮU s. m. v. zăblău¹.

1) zablắŭ m. (cp. cu ung. zabló, mîncăcĭos, d. zabálni, a mînca mult. Cp. și cu zaplan, ca bădărăŭ și bădăran). Mold. Zaplan. Zăvod. – Și ză-.

zăblắu¹ (vlăjgan, câine) (reg.) (ză-blău) s. m., art. zăblắul; pl. zăblắi, art. zăblắii

zăblău (vlăjgan, câine) s. m. (sil. -blău), art. zăblăul; pl. zăblăi, art. zăblăii

ZĂBLĂU s. V. dulău, găligan, lungan, vlăjgan, zăvod.

zăblău s. v. DULĂU. GĂLIGAN. LUNGAN. VLĂJGAN. ZĂVOD.

zăblắu (-ắi), s. m. – 1. Voinic, vlăjgan. – 2. Cîine mare, cîine de pază. Origine incertă. A fost pus în legătură cu mag. zabálló „mîncău” (Candrea; Gáldi, Dict., 185). Este var. lui zăplan, s. m. (vlăjgan), care se folosește în Munt.