VLĂJGÁN, vlăjgani, s. m. Tânăr înalt și robust. – Cf. sb. vlažan.

vlăjgan, ~ă sm, (rar) sf [At: PAMFILE, J. II, 172 / V: (reg) ~jan, ~jar, vlej~ / Pl: ~i, ~e / E: ns cf vlagă¹, srb vlašan] 1 (Șdp) Persoană tânără, înaltă, voinică Si: (reg) melean Vz găligan, haidamac, haidău, haidumă, lungan, mazdrop, măgădău, mărigan, nandralău. 2 (Reg) Om înalt și prost. 3 (Reg) Om voinic și leneș.

vlăjgan, -ă s.m., s.f. (adesea peior.) Tînăr înalt, voinic, zdravăn. Vlăjganul acesta elegant e în fond o fire de poet (CA. PETR.). ◊ (ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Vlăjganul de stăpîn îl prinse cu mîna lui grea de ceafă (E. LOV.). ◊ pl. -i, -e. /cf. vlagă.

VLĂJGÁN, -Ă, vlăjgani, -e, s. m. și f. Tânăr voinic, zdravăn. – Cf. scr. vlažan.

VLĂJGÁN, vlăjgani, s. m. Tînăr înalt, voinic, zdravăn. E Setea, un care are pumnii puternici ca niște ciocane; iar cînd se desfac și se strîng la loc, prind ca niște clește. V. ROM. septembrie 1953, 25. Aurica privea cu mare afecțiune pe acest vlăjgan molatec. CĂLINESCU, E. O. I 59. Era gura unui vlăjgan mare din grămadă. STĂNOIU, C. I. 68. [Intră în odaie] un vlăjgan scăpat de școală. MACEDONSKI, O. I 83.

VLĂJGÁN ~i m. iron. Tânăr înalt, spătos și zdravăn. /< sb. vlăžan

vlăjgan m. om înalt și spătos. [Lit. om cu vlagă].

vlăjar sm vz vlăjgan

vlăjár și (ob.) vlăjgán m. (d. vlagă). Munt. Fam. Zaplan, zdrahon, tînăr înalt și zdravăn.

vlăjgán s. m., pl. vlăjgáni

vlăjgán s. m., pl. vlăjgáni

vlăjgan, -ni.

VLĂJGÁN s. v. lungan.

VLĂJGAN s. găligan, lungan, (pop. și fam.) măgădan, măgădău, zdragon, (pop.) zăplan, (prin Bucov.) bangău, (Mold. și Bucov.) coblizan, zăblău, (prin Olt.) jarcalete, (prin Munt.) schirlopan. (E un ~ cît toate zilele.)