funebru ~ra a [At: ODOBESCU S. III 37 / Pl: ~ri ~re / E: fr funèbre lat funebris] 1 De inmormantare. 2 (Is) Marsh ~ Melodie solemna shi trista compusa mai ales in ton minor care se canta de obicei la inmormantari. 3 (Foarte) trist. 4 Lugubru.

FUNÉBRU A funebri e adj. De inmormintare. Cortegiu funebru. ▭ Lung intona arama robitoare Sonorul imn funebru. MACEDONSKI O. I 254. Am glumit numai despre mofturile debitate la ocazii funebre de catre cei vii. CARAGIALE O. III 159. ◊ Marsh funebru = melodie solemna shi trista compusa mai ales in ton minor shi care se cinta de obicei la inmormintari. Marshul funebru din opera «Amurgul zeilor» de Wagner. ♦ Trist jalnic lugubru. Ce este va rog atit de grav de avetzi figuri atit de funebre? C. PETRESCU R. DR. 209.

FUNÉBRU A adj. De inmormantare. ◊ Marsh funebru = marsh solemn care se executa de obicei la inmormantari. ♦ Trist jalnic lugubru. [< fr. funèbre it. funebre cf. lat. funebris].

FUNÉBRU A adj. de inmormantare. ♦ marsh ~ = marsh solemn care se executa de obicei la inmormantari. ◊ trist jalnic; lugubru sinistru. (< fr. funèbre lat. funebris)

FUNÉBRU ~a (~i ~e) 1) Care tzine de procesul inmormantarii unei personalitatzi; de inmormantare; mortuar; funerar. Marsh ~. 2) Care evoca ideea mortzii; care suscita o tristetze profunda; plin de o tristetze sumbra; funest. /<fr. funebre lat. funebris

funebru a. 1. ce tzine de inmormantare: ceremonie funebra onoruri funebre; 2. fig. care inspira idei triste: cantec funebru.

*funébru a adj. (fr. funèbre d. lat. fúnebris; d. funus fúneris inmormintare; it. fúnebre). Relativ la inmormintare: ceremonie funebra discurs funebru. Fig. Trist lugubru: imagine funebra.

funébru (nebru) adj. m. pl. funébri; f. funébra pl. funébre

funébru adj. m. (sil. bru) pl. funébri; f. sg. funébra pl. funébre

FUNÉBRU adj. 1. v. mortuar. 2. v. mormantal. 3. v. lugubru.

FUNEBRU adj. 1. funerar mortuar. (Cortegiu ~.) 2. mormintal sepulcral. (Cu un glas ~.) 3. jalnic lugubru macabru sinistru sumbru. (O atmosfera ~.)

funebre (cuv. it. „funebru” fr. funèbre) 1. Indicatzie de expresie prin care se cere imprimarea unui caracter trist funebru piesei sau fragmentului muzical astfel notat. 2. Termen ce intra in alcatuirea titlului unei lucrari cu caracter funebru (ex.: Marcia f. „marsh funebru”).

DISCURS FUNEBRU (< fr. discours funèbre) Discurs solemn in care este evocata figura unei persoane a carei moarte este regretata cunoscut shi in antichitatea greaca dupa cum reiese dintro mentziune a lui Tucidide cu privire la legea funeraliilor publice ale ostashilor cazutzi in lupta lege care prevedea incheierea acestora cu un discurs solemn rostit de un orator de seama al vremii. Creator al acestui gen de discurs ridicat ia cele mai inalte culmi artistice este socotit Bossuet (Recueil doraisons funèbres). La inceput discursurile funebre socotite k o forma a elocventzei de amvon erau rostite de clerici cu ocazia unei inmormantari shi in care se dezvolta un pasaj din textele religioase pasaj ce putea fi aplicat la vreun aspect sau anumite fapte din viatza celui disparut. Cu timpul acest obicei cazind oarecum in desuetudine discursul funebru na mai fost socotit k forma a elocventzei de amvon. De cele mai multe ori el este o biografie incompleta lipsita de caracter shtiintzific oratorul exagerind adesea meritele celui decedatspre a mari sentimentul de regret al celor de fatza. Intrun discurs funebru se mai tinde k prin elogiul celui decedat sa se instruiasca cei in viatza shi se ridica uneori chiar pina la grave meditatzii asupra mortzii shi vietzii. Ex. Discurs la inmormintarea lui C. Erbiceanu de N. Iorga. „SHi e in aceasta jertfa a noastra unul dupa altul k shi cum nam fi fost o inalta invatzatura. Caci cu adevarat noi nici nu am fost. Ci numai faptele noastre au fost shi ele ramin de acum inainte necontenit amestecate mai ales tot mai slab dar pentru vecie in viatza celor ce vin dupa noi.” (N. IORGA Oameni cari au fost)