disprétz sn [At: KOGALNICEANU ap. PLR I 157 / V: (inv) des~ (ivr) despréciu / E: it disprezzo] 1 Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva. 2 Lipsa de stima fatza de ceva sau cineva. 3 (Ilav) Cu ~ Fara consideratzie. 4 (Ilav) In ~ul In ciuda.

DISPRÉTZ s. n. Sentiment al celui care nesocoteshte sau depreciaza pe cineva sau ceva; atitudine prin care cineva ishi manifesta lipsa de stima sau consideratzie fatza de cineva sau de ceva; desconsideratzie. Fiindca de avere tenlatura dispretzul O caldambratzishare primeasca cintaretzul. MACEDONSKI O. II 213. Orice suflet mindru plateshte dispretzul cu dispretz. VLAHUTZA O. A. II 110. ◊ Loc. adj. De dispretz = care exprima care dovedeshte dispretz; dispretzuitor. Infrunta pe cei de fatza cu privirile lui negre shishi repezi inainte barba scurta shi creatza co mishcare de dispretz a buzelor. SADOVEANU Z. C. 165. Miron Iuga i arunca o privire de dispretz. REBREANU R. II 95. (Rar) Cu dispretz = dispretzuitor. [Era] cam coltzos cam cu dispretz pentru galon dar altfel bun camarad. SADOVEANU O. VI 177. ◊ Loc. adv. Cu dispretz = in mod dispretzuitor fara stima sau consideratzie (fatza de cineva sau ceva). Beizade privi cu dispretz pe sotzul sau. SADOVEANU Z. C. 324. Baiazid privind la dinsul il intreaba cu dispretz: Ce vrei tu? EMINESCU O. I 146. Varianta: (invechit) desprétz (M. I. CARAGIALE C. 90 CREANGA A. 145 RUSSO S. 61) s. n.

DISPRÉTZ s.n. Sentiment care face pe cineva sa nu aiba stima pentru altcineva sau sa nu considere bun un lucru. ♦ Desconsiderare a unei persoane sau a unui lucru. [Pl. tzuri. / < it. disprezzo].

DISPRÉTZ s. n. sentiment care face pe cineva sa nu aiba stima pentru altcineva sau sa nu considere bun un lucru. ◊ desconsiderare a unei persoane a unui lucru. (< it. disprezzo)

DISPRÉTZ n. Atitudine care denota lipsa de consideratzie fatza de cineva sau de ceva. /<it. disprezzo

dispretz n. V. despretz.

* disprétz n. pl. urĭ (it. disprezzo. V. pretz). Disconsideratziune sentiment pin care considerĭ (o persoana saŭ un lucru) nedemn de atentziune fie k nu te temĭ de el fie k nul doreshtĭ: dispretz de moarte de bogatziĭ.

desprétz sn vz dispretz

despretz n. 1. sentiment prin care se judeca o persoana sau un lucru k nedemn de stima de atentziune; 2. fig. despretzul mortzii. [Lit.: depretziere].

disprétz s. n.

disprétz s. n.

dispretz.

DISPRÉTZ s. desconsiderare desconsideratzie (inv.) defaimare. (Ce este acest ~ fatza de el?)

DISPRETZ s. desconsiderare desconsideratzie (inv.) defaimare. (Ce este acest ~ fatza de el?)

Dispretz ≠ admiratzie adoratzie pretz pretzuire respect simpatie stima

DISPRETZ. Subst. Dispretz dispretzuire urgisire (inv. shi pop.) desconsiderare desconsideratzie lipsa de respect (de consideratzie de stima de atentzie); nesocotire ignorare neglijare sfidare desfidere (rar) desfid (inv.); subapreciere subestimare subevaluare depreciere; discreditare discredit (rar) compromitere. Dezaprobare reprobare reprobatziune (rar) blam blamare oprobriu (livr.) condamnare stigmatizare infierare (fig.). Adj. Dispretzuitor de dispretz cu dispretz plin de dispretz depreciativ sfidator. Dispretzuit desconsiderat discreditat subapreciat nerespectat nesocotit depreciat neglijat. Stigmatizat infierat (fig.) damnat (livr.). Reprobabil condamnabil damnabil. Vb. A dispretzui a nu pretzui a nu respecta a nu pune pretz (pe cineva) a desconsidera a sfida a desfide a urgisi (inv. shi pop.) a nesocoti a deprecia a nu lua in seama a nu tzine seama de... a ignora a neglija a trece peste... a trata cu dispretz a subaprecia a subestima a subevalua; a discredita a compromite. A dezaproba a reproba a condamna a blama a stigmatiza a infiera (fig.). Adv. Cu dispretz dispretzuitor. V. antipatie batjocura blestem discreditare dushmanie impolitetze ofensa.