DISPRÉTZ s. n. Sentiment al celui care nesocoteshte sau depreciaza pe cineva sau ceva; atitudine prin care cineva ishi manifesta lipsa de stima sau consideratzie fatza de cineva sau de ceva; desconsideratzie. Fiindca de avere tenlatura dispretzul O caldambratzishare primeasca cintaretzul. MACEDONSKI O. II 213. Orice suflet mindru plateshte dispretzul cu dispretz. VLAHUTZA O. A. II 110. ◊ Loc. adj. De dispretz = care exprima care dovedeshte dispretz; dispretzuitor. Infrunta pe cei de fatza cu privirile lui negre shishi repezi inainte barba scurta shi creatza co mishcare de dispretz a buzelor. SADOVEANU Z. C. 165. Miron Iuga i arunca o privire de dispretz. REBREANU R. II 95. (Rar) Cu dispretz = dispretzuitor. [Era] cam coltzos cam cu dispretz pentru galon dar altfel bun camarad. SADOVEANU O. VI 177. ◊ Loc. adv. Cu dispretz = in mod dispretzuitor fara stima sau consideratzie (fatza de cineva sau ceva). Beizade privi cu dispretz pe sotzul sau. SADOVEANU Z. C. 324. Baiazid privind la dinsul il intreaba cu dispretz: Ce vrei tu? EMINESCU O. I 146. Varianta: (invechit) desprétz (M. I. CARAGIALE C. 90 CREANGA A. 145 RUSSO S. 61) s. n.