DÉSPOT despotzi s. m. 1. (In Antichitate shi in Evul Mediu) Conducator cu puteri discretzionare; tiran. ♦ Fig. Om excesiv de autoritar care in actziunile sale nu tzine seama de altzii care vrea sashi impuna cu orice pretz vointza. 2. (In Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii al unui tzinut. [Acc. shi: despót] Din ngr. despótis fr. despote.

despot ~a smf [At: M. COSTIN O. 281 / A shi: ~pot / V: (inv) dis~ / Pl: ~otzi ~e / E: fr despote ngr δεσπότης] 1 (Ant) Conducator cu puteri discretzionare Si: tiran. 23 (Fig) Persoana excesiv de autoritara (care nu tzine seama de altzii sau) care vrea sashi impuna cu orice pretz vointza. 4 (In Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii.

DESPÓT despotzi s. m. 1. (In antichitate shi in evul mediu) Conducator cu puteri discretzionare; tiran. ♦ Fig. Persoana excesiv de autoritara care in actziunile sale nu tzine seama de altzii care vrea sashi impuna cu orice pretz vointza. 2. (In Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii al unui tzinut. [Acc. shi: déspot] Din ngr. despótis fr. despote.

DESPÓT despotzi s. m. 1. (In antichitate shi in orinduirea feudala; in special in Orient) Conducator (al unei tzari al unei regiuni al unei cetatzi) cu puteri absolute care guverneaza neingradit de legi dupa bunul sau plac; tiran dictator. Dar tu tu trebuie sa intzelegi k nu puteam sa ma injosesc pina intratit incit sa cer iertare acelui despot care semnase cu lashitate porunca pentru condamnarea noastra. CAMIL PETRESCU B. 45. Atzi poleit sacurea calai shi iata totul. Dar ea e tot sacure shi tot despot despotul! MACEDONSKI O. II 148. Dar ash vrea sa vad ziua pamintului vestita Sa rasuflu un aer mai slobod mai curat Sa pierz ideea trista de veacuri intarita K lumea moshtenire despotzilor sa dat. ALEXANDRESCU P. 80. ◊ Fig. Uite graurii pe lunca Veseli fericitzi ce sint! SHoimul se roteshten vint SHi spre ei sarunca. Ei poetzi sint ai cimpiei SHoimul esteal lor despot. COSHBUC P. I 264. ♦ Fig. Persoana care in actziunile sale nu tzine seama de altzii care vrea sashi impuna vointza celor din jurul lui sau celor care depind de el. 2. (In imperiul bizantin) Guvernator autonom al unei provincii al unui tzinut. Accentuat shi: déspot.

DESPÓT s.m. 1. (Ist.) Suveran cu puteri absolute care guverna arbitrar dupa bunul sau plac neingradit de nici o lege; tiran. ♦ (Fig.) Om tiranic excesiv de autoritar cu ceilaltzi. 2. Guvernator autonom al unei provincii din Imperiul bizantin. [Cf. ngr. despotis fr. despote gr. despotes stapan].

DESPÓT/DÉSPOT s. m. 1. guvernator autonom al unei provincii din Imperiul Bizantin. 2. (in evul mediu) suveran cu puteri absolute care guverna dupa bunul sau plac; tiran. 3. (fig.) om tiranic excesiv de autoritar. (< ngr. despotis fr. despote cf. gr. despotes stapan)

DESPÓT ~tzi m. 1) Suveran care guverneaza in mod absolut shi arbitrar; tiran; potentat; dictator. 2) fig. Persoana care exercita o autoritate tiranica; tiran; satrap; dictator. [Acc. shi déspot] /<ngr. despotis fr. despote

despot m. 1. suveran care domneshte absolut shi arbitrar; 2. persoana care impune vointzai intr’un mod tiranic.

*despót m. (vgr. despótes). Suveran arbitrar tiran. Fig. Cel care vrea sa conduca arbitrar.

!déspot s. m. pl. déspotzi

despót/déspot s. m. pl. despótzi/déspotzi

DESPÓT s. v. tiran.

DESPOT s. satrap tiran. (E un adevarat ~.)

déspot (tzi) s. m. Tiran. Mr. dispot. Ngr. δεσπότης (sec. XVI) shi modern mai ales la formele der. din fr. despote. Der. despotic adj.; despotie s. f. (inv. regim al unui despot); despotism s. n. inv. despotismos (sec. XVIII; cf. Gáldi 169).