DESPÓT despotzi s. m. 1. (In antichitate shi in orinduirea feudala; in special in Orient) Conducator (al unei tzari al unei regiuni al unei cetatzi) cu puteri absolute care guverneaza neingradit de legi dupa bunul sau plac; tiran dictator. Dar tu tu trebuie sa intzelegi k nu puteam sa ma injosesc pina intratit incit sa cer iertare acelui despot care semnase cu lashitate porunca pentru condamnarea noastra. CAMIL PETRESCU B. 45. Atzi poleit sacurea calai shi iata totul. Dar ea e tot sacure shi tot despot despotul! MACEDONSKI O. II 148. Dar ash vrea sa vad ziua pamintului vestita Sa rasuflu un aer mai slobod mai curat Sa pierz ideea trista de veacuri intarita K lumea moshtenire despotzilor sa dat. ALEXANDRESCU P. 80. ◊ Fig. Uite graurii pe lunca Veseli fericitzi ce sint! SHoimul se roteshten vint SHi spre ei sarunca. Ei poetzi sint ai cimpiei SHoimul esteal lor despot. COSHBUC P. I 264. ♦ Fig. Persoana care in actziunile sale nu tzine seama de altzii care vrea sashi impuna vointza celor din jurul lui sau celor care depind de el. 2. (In imperiul bizantin) Guvernator autonom al unei provincii al unui tzinut. Accentuat shi: déspot.