DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică; diac, psalt, cantor. – Din bg., sb. daskal. Cf. ngr. didáskalos.

dascăl sm [At: (a. 1620) GCR I, 60/25 / V: (reg) ~cal, ~căr, ~câl, ~cul / Pl: ~i / E: ngr δασχαλοῃ] 1-2 (Înv) Persoană (cu calificare specială) angajată a bisericii, care preda într-o școală elementară Si: institutor, învățător, (înv) didascăl. 3 (Asr; fam) Profesor. 4 (Ast; reg; îs) ~u’ cu cartea în mână Constelație nedefinită mai îndeaproape. 5 (Înv; spc) Preceptor¹. 6 (Înv) Persoană cultivată care activa și crea într-un anumit domeniu al cunoașterii, al culturii. 7 (Fig) Persoană care a adus contribuții valoroase într-un domeniu de activitate, într-o doctrină. 8 Șef al unei școli. 9 Creator al unui curent artistic. 10 Inițiator și propagator al unei doctrine. 11 (Pgn) Îndrumător (1) Cf maestru, mentor. 12 (Reg; îe) A sta ~ (pe capul) cuiva A bate la cap (pe cineva). 13 (Reg) Maistru. 14 (Adesea determinat prin „bisericii” sau „de biserică”) Cântăreț de strană în biserică Si: (reg) cantor, diac, (înv) psalt, (îvr) psaltichieș, psălticaș. 15 (Înv) Predicator (1). 16 (Bot; Trs) Bălbisă (Stachys sylvatica). corectată

DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică, diac, psalt, cantor. – Din bg., scr. daskal. Cf. ngr. didáskalos.

DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Popular, azi tot mai rar) Învățător (mai ales la țară); (p. ext., arhaizant) profesor. Ședeam singur în banca mea, la examenul de limba latină... stăpînit de o salutară teamă față de severul moșneag de pe catedră, dascălul meu de latinește. GALACTION, O. I 57. De copil... se lovea cu pumnul peste cap cînd vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva, și vai de școlarii care-l sminteau de la învățătură! CREANGĂ, A. 134. (Cu pronunțare regională) Dascalul de joc a fost azi după masă? ALECSANDRI, T. I 32. ♦ (Învechit și arhaizant) Preceptor. Trebuie să caut lui Ferid un dascăl mai harnic. SADOVEANU, D. P. 16. 2. Fig. Nume dat creatorilor ideologiei revoluționare a proletariatului. Marx, Engels, Lenin și Stalin sînt marii dascăli ai proletariatului internațional. ♦ Maestru, magistru. (Cu pronunțare regională) Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascalului. RUSSO, S. 47. 3. (Rar) Om învățat, savant. Iar colo bătrînul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. 4. (Uneori determinat prin «de biserică») Cîntăreț, diac, psalt. Se cunoaște că-i vulpe, dascălul de biserică. CAMILAR, N. I 141. Părintele... binecuvintează, dascălul pune în sac partea sfintei biserici. SADOVEANU, P. M. 160. Veșnică pomenire cîntată pe nas de popi și de dascăli mahmuri. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 87. ♦ (Învechit) Elev al unui seminar de preoți. La Socola să mergem, dacă voim să ieșim dobă de carte... Acolo-s profesorii cei mai învățați din lume, după cum aud eu. – La Socola! strigă dascălii cei mai tineri. CREANGĂ, A. 115. – Variantă: (Mold.) dáscal (EMINESCU, N. 52, ALECSANDRI, T. I 172, NEGRUZZI, S. I 246) s. m.

DÁSCĂL ~i m. 1) Cântăreț în biserică; psalt. 2) înv. Invățător (la țară). 3) fig. Îndrumător într-un anumit domeniu. 4) fig. Propagator al unei concepții, învățături. /< bulg., sl. daskal

dascăl m. 1. pop. maestru, profesor: se mirau dascălii cum de învață așa repede ISP.; 2. învățător dela sat, institutor; 3. cântăreț de biserică sau psalt. [Gr. mod. DIDÀSKALOS].

dáscal sm vz dascăl

dáscăr sm vz dascăl

dascâl^[1] sm vz dascăl corectată

dáscul sm vz dascăl

dăscălíță sf [At: PRAV. 171 / Pl: ~țe / E: dascăl + -iță] 1 (Pop) Învățătoare (la țară). 2 (Pex; fam) Profesoară. 3-7 (Fam) Soție de dascăl (1-2, 5, 14).

DÁSCAL s. m. v. dascăl.

dáscal și dáscăl m., pl. lĭ (ngr. dáskalos, vgr. didáskalos, d. didásko, din didák-sko, învăț pe altu. V. didactic). Învățător, institutor, profesor. Cîntăreț de biserică (fiind-că odinioară școala era o anexă a bisericiĭ).

dáscăl s. m., pl. dáscăli

dáscăl s. m., pl. dáscăli

dascăl, -li.

DÁSCĂL s. 1. v. profesor. 2. v. învățător. 3. v. institutor. 4. (BIS.) cântăreț, diac, paracliser, psalt, țârcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (~ul îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)

DÁSCĂL s. v. călăuză, îndrumător, povățuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.

DASCĂL s. 1. profesor, (livr.) magistru, (peior.) belfer. (În liceu a avut un ~ de istorie minunat.) 2. învățător, (prin Bucov. și Transilv.) școleriu, (peior.) belfer. (I-a fost ~ la școala primară.) 3. institutor, (peior.) belfer. (~ la o școală primară urbană.) 4. (BIS.) cîntăreț, diac, paracliser, psalt, țîrcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (~ îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)

dascăl s. v. CĂLĂUZĂ. ÎNDRUMĂTOR. POVĂȚUITOR. PRECEPTOR. SFĂTUITOR. SFETNIC.

dáscăl (dáscăli), s. m. – 1. Institutor, profesor. – 2. Cantor. – Var. dascal, (înv.) didascal. Mr., megl. dascal. Ngr. δάσϰαλος, din gr. διδάσϰαλος (Cihac, II, 654; Murnu 16; Tiktin; Gáldi 172; Candrea; Scriban); cf. alb. dhaskalj, bg., sb. daskal (Vasmer, Gr., 51). – Der. dăscălaș, s. m. (dim. peiorativ al lui dascăl); dăscăleci, s. m. (dăscălaș); dăscălesc, adv. (profesoral; didactic); dăscălește, adv. (în mod didactic); dăscăliță, s. f. (învățătoare; nevastă de dascăl); dăscălime, s. f. (mulțime de dascăli); dăscălicesc, adj. (erudit); dăscălie, s. f. (instrucție, învățătură; știință; profesiunea de dascăl); dăscăli, vb. (a sfătui, a călăuzi; a orienta; a dojeni, a face observații; a plictisi cu discursuri, a ține predici).

dascăl (< gr. διδάσϰαλος, „cel care învață pe altul”, de la vb. διδάσϰω), (în muzica bis.) cântăreț de strană* ale cărui atribuții se confundau cândva cu acelea ale învățătorului satelor (mai ales acolo unde nu existau învățători specializați). V. cântăreț (2), psalt.

DASCĂLU, com. în Sectorul Agricol Ilfov; 2.247 loc. (1995).